A fost odata un cizmar care n-avea cizme. Si un frizer care nu era tuns. O make-up artista care nu se machia. Si un medic mereu bolnav.
Pe acelasi principiu, a mai fost odata, si inca mai e, ca daca n-ar fi, n-ar avea cine sa va povesteasca, o doamna, consilier pentru dezvoltare personala, care le explica doamnelor cu care lucreaza despre importanta rolurilor pe care le avem in viata, dar care n-avea decat doua: de mama si de om.
Asa se face ca de 5 ani de zile, doamna asta despre care va povestesc, care … aham aham… nu-s eu, ci e o ... prietena, n-a mai reusit sa intre in rolul de sotie decat cand rolul de mama se ducea la culcare, seara, dupa o zi de alergat dupa copii mici cu energie multa. S-ar mai fi gasit timp si pe parcursul zilei, dar pe parcursul zilei, sotul dansei avea rolul de om muncitor cu drag, asa ca cei doi nu se prea gaseau pe aceeasi pagina.
Ei, si intr-o zi, satui amandoi sa nu li se sincronizeze rolurile, au decis sa comita sacrilegiul: sa-si ia o zi de concediu in cursul saptamanii, sa duca in continuare copiii la gradinita, iar ei sa petreaca o zi frumoasa impreuna. Poate un pranz la restaurant (sa mai gateasca si altii si sa mai spele vasele aceiasi "altii"), poate un film cu popcorn cu multe calorii.
Vai, prietena asta a mea, care nu-s eu, abia astepta ziua asta pe care n-o mai traise de aproape 5 ani de zile lungi. Vai, cum o sa fie! Cum o sa mearga ei de manuta pe strada si o sa apuce sa-si termine propozitiile. Cum o sa duca ei o conversatie pana la capat! Cum o sa vorbeasca ei despre lucruri de oameni mari. Cum o sa fie responsabili doar pentru vezica proprie! Cum o sa poata manca inghetata de ciocolata impreuna, sau alte prostii… Si cum filmul o sa fie un film de adulti, nu de copii, iar sotul prietenei mele, care nu-s eu, nu va folosi pretextul de a merge la film pentru copii doar ca sa recupereze din somnul pierdut in creierii diminetilor de niste copii mici, cu energie multa, dupa cum spuneam.
Intr-o zi de luni urma sa fie ziua aia. Ma rog, dintr-o zi se facuse jumatate de zi, pentru ca intervenisera niste lucruri. Dar nu era nimic.
Luni urma sa fie jumatatea aia de zi fantastica! Ce luni minunata, de incarcat baterii si umplut cupa de emotii frumoase a cuplului…
Si a trecut si weekendul si nerabdarea tot crestea. Si s-a facut duminica noapte si pe la ora 4 de dimineata copilul mare s-a trezit… vomand.
Asa ca prietena mea, care nu-s eu si sotul ei, care nu e sotul meu, au revenit in lunea aia la rolurile lor de mama si tata, apoi la rolurile lor de angajati cu sarg si spor, apoi inapoi la rolurile de mama si tata…
Dar sunt convinsa ca altor parinti nu li se intampla acelasi lucru… Doar noua… pardon, doar lor. :D
