Eu n-am avut frati. Am crescut in familia mea destul de restransa, avand contact limitat cu cea extinsa. Cea extinsa continea veri si alte rubedenii mai de varsta mea, dar cea restransa era compusa din mama, tata, bunica si bunicul, plus eu, copilul de apartament.
Asta s-a vazut foarte bine atunci cand intram in contact cu partea tanara a familiei mele extinse, in situatii limita, cand, de exemplu, am spart oglinda mare a mamei de pe holul de la intrarea in apartament cu capul lui var-miu (bine ca nu ne vedeam mai des, desi eu eram, de felul meu, destul de pasnica).
Cap rotund si tare, de copil de vreo 2-3 ani. Eu eram cu un an mai mare decat el, extrem de furioasa ca a mi-a stricat un troleibuz de jucarie, cumparat cu mare efort de mama, pe vremea cand te asezai la librarie marti, pentru ca primisei un pont ca joi "se baga" ceva…
In fine, ce voiam sa zic, de fapt, e ca n-am prea avut ocazia sa interactionez pe termen lung cu alti copii de varsta mea, deci ca mama de doi copii ma simt cateodata pierduta in spatiu ca un OZN cu GPS-ul stricat (de copiii lor extraterestri, eventual).
Dragoste cu nabadai
Copiii mei, doi la numar, se iubesc foarte mult atunci cand sunt odihniti, mancati si distrati. Cand sunt obositi, nemancati sau plictisiti, nu se mai iubesc la fel de mult. Sau poate doar si-o arata… altfel.
Cum in vacanta au intrat amandoi in conflict major cu somnul si au refuzat demn sa mai doarma vreodata, starea de oboseala a fost permanent al cincilea partener al nostru de drum, asa ca certurile se tot inteteau pe masura ce orele treceau.
Dimineata la prima ora iubirea era la cote maxime. Pupici, imbratisari "Ema, ti-am adus si tie un bat" "Woooow, Fip, iti multumesc", alti pupici, alte imbratisari.
Apoi, iubirea asta tot fluctua, pana spre dupa amiaza cand picioare mici si manute si mai mici loveau, se strangeau in pumn, se aparau si atacau. Plansete generale, durere, amaraciune. Cand piciorusele mici si pumnii mici nu mai faceau fata, interveneau armele.
Ultima data, Fip, suparat pe Ema care ii spunea ca e suparat, a luat un dinozaur cat capul lui si l-a aruncat din scaunul lui de masina fix in genunchiul Emei. Plansete, sange siroaie de la zgarietura de 1 mm patrat, jelanie, plasturi.
Dupa ce s-au calmat putin spiritele, au inceput discutiile:
- Fip, nu ma mai lovi!
- De te?
- Pentru ca ma doare!
- De te?
- Pentru ca sunT OM!
- Aaaaa… Si eu sunt Dzeli (Jerry)!
Mda. Deci viata cu doi copii e ca… soarecele si pisica.
