Oare nici picioarele voastre mici, de cand erati copii, nu s-au odihnit niciodata intr-o pereche de pantofi de dimensiune corespunzatoare? Eu una nu stiu niciun adult de varsta mea care sa-mi fi spus "Da, mai, eu cand eram mic aveam pantofii pe marimea mea!"
Nu. Toti cei pe care ii stiu eu treceau prin aceeasi situatie ca si mine: cand primeam pantofi noi imi erau cu doua numere mai mari, dar pana sa apuce piciorul meu sa creasca suficient, pantofii se rupeau si ii aruncam la gunoi.
Nu stiu cum erati voi cand erati mici, dar eu eram grasuta, tunsa scurt si cu pantofi prea mari. Sau prea uzati. Pantofi buni se gaseau rar, iar daca erau buni erau scumpi. Iar daca erau scumpi, ii cumparam rar. Iar ca sa-i cumparam rar, trebuia sa-i port mult. Iar ca sa-i port mult, insemna sa-i cumparam mai mari. Iac-asa, era Diana mica (la fel ca toti ceilalti), cu pantofi ca niste barci. Vaslele imi mai lipseau, in rest eram in grafic. Romania era impanzita de hoarde de copii, care alergau cot la cot in pantofi prea mari si in bluze cu maneci suflecate.
Problema era ca pana sa ajunga sa-mi vina bine, pantofii se uzau, poate chiar se rupeau. Iar daca nu se rupeau, se faceau urati. Asa eram mereu fie cu pantofi prea mari, fie cu pantofi rosi. Ca imbracata de bogdaproste. Partea buna era ca toti eram asa si ca nu-i pasa nimanui. Nu cred ca am ramas marcata pe viata de povestea asta, desi, daca stau bine sa-mi amintesc, prima mea pereche de adidasi cumparata dupa gustul meu (eram prin liceu, cred) era marimea 40.5. Eu purtam 37. Dar erau frumosi si n-aveau numarul meu. Asa i-am purtat si nu mi s-a parut nimic ciudat.
Ei, cu copiii nostri lucrurile stau diferit. Suntem in anul de gratie 2018, in care pantofi de copii se gasesc pe toate drumurile si aproape pentru toate buzunarele. Asa ca nu mai avem nevoie sa-i luam copilului salupe cu care sa treaca lacul la pas, ci ii luam marimea potrivita.
Sau… asa ar trebui. Vedeti voi, atunci cand devii parinte, incerci sa repari multe. Constientizezi multe lucruri din copilaria ta si vrei sa faci altfel. Zici ca vrei sa-i fie bine copilului. De fapt, cateodata ai vrea sa-i fie bine copilului din tine. De-asta copiii mei au multe lucruri pe care le-am cumparat cu duiumul, desi nu si le-au dorit niciodata. Dar eu n-am avut, asa ca… sa aiba ei. Partea proasta cu supracompensarea asta e cand o iei razna. De exemplu, cand copilul poarta marimea 26 la adidasi la inceputul verii. Si poarta 26 de foarte mult timp. Si trebuie sa-i iei alti adidasi, pentru ca astia ii vin fix. Gasesti acelasi model, dar nu din piele, ci din material textil, perfect pentru vara. Si ii cumperi. Tot 26. Care ii vin tot fix. Doua saptamani mai tarziu, adidasii strang copilul. Iar o luna mai tarziu o sa-i iei altii. 27, sau chiar 27 1/2… Si faci la fel si cu copilul mic.
Acum, daca fac o pauza de introspectie si stau sa-mi amintesc bine, imi dau seama ca ai mei copii au purtat intotdeauna mai degraba marimea mai mica decat marimea mai mare atunci cand erau intre marimi. Pantaloni pana la glezne, tricouri stramte pe burtici de pepenasi… Tot ca de bogdaproste aratau si ei. Lectie de viata: supracompensarea asta te duce de unde ai plecat.
Sper ca ne-am lecuit. Acum copiii au pantofi pe masura, usor larguti. Si haine potrivite. Iar Ema e incantata. Ieri, cu un tricou de 7 ani pe ea declara multumita:
"In sfarsit am si eu haine pe marimea mea!"
Oare copiii lor vor purta haine prea mari?
Sursa foto: shutterstock.com
Serialul de familie este scris de Diana, mamica Emei si a lui Fip. Ea isi asterne ideile bune si gandurile frumoase pe GangBlog.ro. O poti urmari pe pagina de Facebook GangBlog.
