Nu stiu cum se face de intarziem intotdeauna. Bine, exagerez putin. Nu intarziem chiar intotdeauna. Intarziem doar aproape mereu. Dar asta pentru ca ne grabim si alergam si ne haituim unii pe altii. Si ajungem la limita. Sau cu 1-2-3 minute peste limita.
Iar cand ajungem undeva la timp, tot nu ajungem la timp. De exemplu, daca am ajuns, in mod exceptional, la bazin cu 20 minute inainte de a baga copiii in apa, invariabil pregatirile lor vor dura 15 minute, iar alte lucruri imprevizibile vor dura intre 6 si 10 minute. O durere de burta, o foame, o orice. Si daca nici asta nu-i si suntem gata cu totul la fix, aflam ca am ajuns cu o ora prea devreme, pentru ca aveam programarea pentru ora 18:00 si nu pentru ora 17:00.
Alergatura de dimineata - sportul de mama
Despre mersul la gradinita ce sa va mai spun… Anul trecut, cand eu incepeam programul la 8 si 15, trecute fix, diminetile erau un chin. Trezeste copiii in creierii diminetii, da-le sa manance pe repede inainte, imbraca-i de nici nu stiau bietii ce i-a lovit, fugi cu ei pana la masina, isterizeaza-te ca nu se urca suficient de repede in scaune, alearga de colo-colo ca sa ajungi la timp. Nu ajungeam. Bine ca acum sunt "frilensar"!
Anul asta suntem mai relaxati, asa ca am decis sa nu mai alergam diminetile. Sa las copiii sa se trezeasca linistiti, sa manance micul dejun in tihna, sa apucam sa mai jucam si ceva joculete, sa ne luam timp sa se imbrace si sa se incalte singuri, sa mai mirosim o floare pana ne urcam in masina.
Lucrurile merg brici din punctul asta de vedere. Cand ajungem la gradinita copiii sunt deja incarcati cu energie pozitiva, sunt deja plictisiti de jocul cu mine, asa ca ne dezlipim imediat unii de altii, un pupic si fuga la joaca. Sunt mai veseli, mai relaxati. Ce sa mai, eu una vad o mie de beneficii de pe urma jumatatii asteia de ora de joaca impreuna in fiecare dimineata.
Dar… rateaza rutina micului dejun. Rateaza cercul de dimineata. Rateaza inceputul activitatilor. Strica zenul grupei, ajungand prea tarziu. Asa ca primesc mereu rugamintea sa incercam totusi sa ajungem puuuutin mai devreme. Mereu spun ca da, mereu incercam, dar nu mereu ne si iese. Azi am reusit! Nu stiu cum, dar am reusit.
De fapt, stiu. Ca sa-si faca rutina la gradinita, nu ne-am facut rutina acasa. Am ales sa-i las sa se trezeasca atunci cand vor ei, dar am renuntat la micul dejun. Nu am renuntat la joaca de dimineata, dar i-am imbracat eu. Am mai renuntat la a ma pieptana, la a ma gandi cu ce ma imbrac, la a-i incalta (oricum, primul lucru pe care il fac atunci cand se urca in masina e sa se descalte).
Mi-am aruncat pe mine primele haine care mi-au picat in mana, niste blugi rupti si un pulover lalai, mi-am prins parul intr-o coada, am sarit in mocasinii bej, care necesita grav niste spalare si am fugit. Cred ca daca m-ati fi vazut pe strada ati fi stat nitel sa va intrebati daca sunt fashionista sau doar o persoana fara adapost. Barem miroseam frumos, pentru ca la dus n-am renuntat (desi n-am avut apa calda). :)))
In fine. Am trantit intr-un rucsac hainele de noroi ale copiilor, sa le ducem la gradinita, pentru ca se anunta ploi, i-am luat in brate si i-am asezat in masina. Am pus centurile, am incuiat usa de la casa, am verificat daca am portofel si telefon si am plecat. Ce sa va zic, am fost putin mandra de mine… M-as fi asteptat sa uitam macar hainele de noroi sau sa intarziem iar.
Drumul a fost si el fara incidente, asa ca eram in fata portii gradinitei la timp.
- Uraaaaaa, am reusit, copii! Am reusit! Am ajuns la timp!
- Mami, nu am azuns la timp. Am azuns la gadinita. Bezi?
- Bine. Hai sa va incaltati si sa intram.
M-am dat jos din masina cu capul sus, netranspirata si negafaind, ci ca o diva. Am inspirat puternic aerul racoros de dimineata, ba chiar am admirat cateva flori. In timp ce aerul racosor cu parfum de toamna imi ajungea in plamani si de acolo catre toate organele mele mai mari sau mai mici, aud din masina:
- Maaaaaamiiiiii, nu mi-ai luat pantofii!
Noroc ca si la intoarcere sunt mereu grabita, asa ca am portbagajul plin de haine si pantofi de copii. I-am gasit acolo incaltari, cu care am incaltat-o. Ha! La fix!
Serialul de familie este scris de Diana, mamica Emei si a lui Fip. Ea isi asterne ideile bune si gandurile frumoase pe GangBlog.ro. O poti urmari pe pagina de Facebook GangBlog.
.jpg)
