- Sunt o mamica care nu mai intelege nimic. Am o domnisoara de fata frumusica si ea o stie, dar ea inca nu stie ce este aceea modestie. Imi pare rau sa spun dar eu nu sunt asa si nu pot sa ma obisnuiesc cu ea; sa o vad ca merge de parca nu este nimeni ca ea si este mereu cu nasul pe sus. O tot invat si tot imi bat gura cu ea si ea nimic tot asa ramane, dar fac toate astea pentru ea deoarece in viata nu numai frumusetea conteaza, si la toate gaseste raspuns, nu reusesc sa comunic cu ea. Am incercat sa-i fiu si prietena, am fost si mai dura, nimic, parca degeaba, sunt buna cat ma zbat si ii cumpar ce vrea, apoi uita. Nu este un copil rau, este cuminte dar mai tot timpul se retrage in lumea ei, in camera ei, rare sunt zilele cand ma inteleg cu ea. Nu stiu ce sa mai fac cum sa ma mai comport cu ea. Poate nu sunt destul de buna in meseria de mama? Tot timpul imi pun intrebarea "Oare unde am gresit"?
Raspuns:M-ar fi ajutat foarte mult daca ati fi precizat varsta fiicei dumneavoastra, pentru a localiza etapa de dezvoltare psihologica pe care o parcurge. Presupun ca "domnisoara frumusica" este o adolescenta "ce inca nu stie ce este aceea modestie", lucru de altfel foarte des intalnit la majoritatea adolescentilor de astazi.
Este varsta teribilismelor, a incercarilor de a iesi in evidenta cu orice pret. Daca fiica dumneavoastra este frumoasa, este normal sa fie mandra de aspectul ei exterior. In conditiile in care va tot bateti gura cu ea, dupa cum singura recunoasteti, nu reusiti decat sa o indepartati. Adolescentii urasc pisalogeala si devin "surzi" la mesajele educative transmise de parinti in aceasta maniera. Prin urmare, din acest motiv nu reusiti sa comunicati cu "domnisoara". Decat sa fie sacaita, prefera sa se retraga in camera ei.
Dumneavoastra spuneti: "Imi pare rau sa spun dar eu nu sunt asa si nu pot sa ma obisnuiesc cu ea sa o vad ca merge de parca nu este nimeni ca ea si este mereu cu nasul pe sus." Aceasta afirmatie este ca o acuzatie la adresa frumusetii fiicei dumneavoastra, de parca ar trebui sa se simta vinovata de acest lucru. Spuneti ca nu sunteti asa, deci semnalati faptul ca sunteti nemultumita ca nu sunteti la fel si nu ganditi la fel. Atata timp cat dumneavoastra abordati frumusetea ei ca pe un lucru rau, ea se apara, nedorind sa se simta vinovata pentru simplul fapt ca este frumoasa.
Este foarte posibil sa se fi instrainat foarte mult de dumneavoastra pentru ca va simte ca pe o mama ostila care nu isi apreciaza propriul copil.
Nu mai pedalati pe tema frumusetii in discutiile pe care le aveti cu ea. Ati putea doar sa incepeti cu un compliment, pentru a se simti valorizata de parintele ei. In acel moment este mult mai dispusa sa va asculte, pentru ca in sfarsit ii spuneti si ei un lucru bun. Ar fi foarte util daca din discutiile pe care o sa le aveti impreuna sa eliminati complet subiectul frumusete. Provocati-o sa va povesteasca dorintele ei, visele ei. Asa veti putea intelege cum gandeste, ce planuri de viitor are, si asa o veti putea ajuta ca dorintele ei sa se transforme in realitate.
Inteleg ca sunteti un parinte bine intentionat, dar modul dumneavoastra de abordare este gresit. Pana acum ati reusit doar sa-i transmiteti (inconstient) fiicei mesajul: "nu te accept asa cum esti, din acest motiv trebuie sa te schimbi." Pentru a comunica cu ea, intai acceptati-o asa cum este! Fiti aliatul, nu dusmanul ei si apoi veti observa ca relatia voastra se va imbunatati.
Diana Paula Stoian,
Specialist in Psihologia Copilului
Detalii specialist
