Timiditatea sau predispozitia spre timiditate se recunoste mai usor in perioada copilariei. Adultul adeseori o mascheaza folosind diferite tertipuri.
Dar nu toti parintii adopta o conduita potrivita fata de copilul timid. Din pacate, majoritatea parintilor sunt frustrati de dificultatile copilului si-l provoaca la confruntari directe si neprevazute cu obiectul temerii lor.
Esecul e garantat si efectul invers celui scontat este enorm. Copilul devine mai timid, mai complexat, mai convins ca nu e bun de nimic, ca valoarea sa reala e doar o iluzie.
Sigur ca trebuie sa ne educam copiii, sa le dam curaj, invataminte si altele, dar nu putem avea in vedere exclusiv propriile optiuni, e necesar sa ne adaptam la nevoile si temperamentul lor.
Pentru asta, noi, care suntem mari si mai intelepti, putem sa ne pastram calmul si sa fim foarte atenti cu copilul timid, el poate fi tulburat de situatii care pe noi ne lasa reci. Sa observam care sunt acestea.
Ce conduita e bine de urmat si ce sa nu facem fata de copilul timid
• Impartasiti copilului propriile stari de teama si nervozitate. Cu totii avem slabiciuni si framantari interioare. Ei bine, in fata lui putem sa ni le destainuim. In felul acesta ii aratam ceva ce singur nu poate vedea: faptul ca toti oamenii au variate dificultati si probleme si, cel mai important, ca nimeni nu e perfect.
• Adoptati o atitudine prietenoasa, dar nu condescendenta. Nu trebuie sa-i lasam impresia ca-i privim timiditatea ca pe un handicap.
• Vorbiti-i bland, dar cu constiinta faptului ca va intelege. Nu-l patronati.
• Intelegeti ca temperamentul dumneavoastra este diferit de al lui, la fel valorile, optiunile, modul de gestionare al unor probleme si nevoi. Nu-i cereti sa fie ca dumneavoastra sau sa va respecte dorintele si asteptarile in ce-l priveste.
• Nu-l certati. Absolut orice problema aveti cu el se poate rezolva (si este mai indicat sa se rezolve) prin discutii relaxate, chiar condimentate cu putin umor. Lasati sa treaca momentul critic apoi povestiti. Orice vorba trebuie bine cantarita inainte de a o spune.
• Nu-l hiperprotejati, lasati-l sa cucereasca singur lumea, sa-si satisfaca curiozitatile. E foarte bine ca le are.
• Dati-i sarcini usoare, laudati-l, incurajati-i hobby-urile, pasiunile, integrati-l in activitati extrascolare care sa-i defineasca si construiasca personalitatea. Acestea ii vor distrage atentia de la dificultatile sale interioare. Nu-i dati lucruri de facut mai complicate decat poate face. Incercarile mai grele trebuie sa vina dupa ce a trecut de primele blocaje.
• Atentie, e posibil sa nu-i faca placere sa fie observat sau supervizat de catre dumneavoastra in timp ce le indeplineste. Respectati-i aceasta dorinta.
• Respectati-i dorinta de intimitate si sustineti-l cand da semne ca doreste sa-si faca prieteni. E posibil ca el sa se simta mai stapan pe sine daca potentialii prieteni sunt mai mici ca el. E in ordine si sa aiba prieteni mai mici, pe care sa-i invete lucrurile pe care el deja le stie.
• Ne place sa radem de nazdravaniile copiilor, dar ei uneori pot crede ca radem de ei. Radeti cu el, nu de el. Lasati-l sa rada de dumneavoastra. Pentru un copil (chiar si pentru adult) jocul si rasul sunt in stare sa vindece orice suparare.
O situatie speciala
Din pacate, exista copii care se nasc cu, sau dobandesc in urma unor boli sau accidente, diferite defecte sau handicapuri fizice, motorii etc. In cazul lor e foarte usor de inteles cum acestea pot deveni complexe si ca acesti copii au toate sansele sa devina timizi, depresivi si… poate mai rau.
Caracterul educatiei primite, dragostea, sustinerea si increderea sunt vitale pentru astfel de copii care, ca si cei fara probleme de acest fel, pot deveni caractere puternice cu dragoste de viata, fara sa cada in capcanele intinse de propriul handicap.
