Am fost la mare, am fost la munte si peste tot am dat peste tarabe si chioscuri unde se vindeau tot felul de "amintiri". Unele mai frumoase, altele mai urate, ieftine sau scumpe, pentru toate gusturile si buzunarele.
Indiferent de calitatea lor, bun gust sau pret, copiilor le atrag atentia. Colorate, miscatoare, zornaitoere, multe, de toate formele si dimensiunile. Cu greu poti face o lista: sabii, pistoale, brelocuri, batice, mingi, papusi, gentute, fulare, margele si tot felul de alte obiecte carora cu greu le poti gasi un nume!
Copilul cere mai mereu cate ceva. "Mami, vreau asta!", "Tati, cumpara-mi asta!" Un fapt banal sau o incercare greu de trecut pentru parinti? La cele doua extreme sunt parintii care-i cumpara copilului tot ce cere "ca doar e copil.
..", "fiindca suntem in vacanta si sa-i facem pe plac" si parintii care nu-i cumpara nimic si gasesc felurite motive pentru a-l refuza: "N-am bani", "Cumparam maine", "Sunt de prost gust" etc.
Pentru a afla cum e mai bine sa procedam, va propun sa incercam pentru cateva momente sa ne punem in pielea copilului. Privirea ne este atrasa de multe din acele obiecte, pe care le consideram ca fiind toate jucarii, nu ne prindem la ce sau cum se folosesc dar le-am cumpara pe toate! De ce? Pai...pentru ca sunt noi, colorate, din tot felul de materiale, sunt multe, atragatoare...
Ce simte copilul intr-un asemenea loc? Curiozitate, placere, dorinta de a le atinge, de a le face sa scoata sunete, sa se miste, sa se invarteasca si...in ultima instanta…de a le lua acasa! Atunci spune: "Vreau asta. Ia-mi-o, te rooooooog!!!!" Uneori cu lacrimi, rugaminti si promisiuni: "Sunt cuminte, mananc tot daca mi-o cumperi", alteori cu tipete si amenintari: "Nu te mai iubesc daca nu-mi iei!" Alteori asistam la reactii din partea parintilor exasperati de insistentele rugaminti ale micutului astfel incat plimbarea se tranforma repede intr-un taraboi in toata regula: un copil care plange, tipa sau refuza sa se mai lase dus de langa jucaria dorita si parintii care tipa la el pentru a-l determina sa taca si incearca sa-l indeparteze de zona cu pricina.
Cum am putea iesi dintr-o astfel de situatie? Sau cum am putea-o evita? Poate vorbind cu copilul inainte, spunandu-i ca mergem sa cumparam o amintire, rugandu-l sa spuna ce-i place la fiecare obiect, pe care il gaseste nostim sau original, din ce material crede ca este confectionat, la ce foloseste, cum ar vrea sa fie jucaria care sa-i aduca aminte de locul respectiv etc. Astfel copilului ii va fi mai usor sa caute si sa aleaga ceva anume din puzderia de obiecte din fata lui.
Limitele au un rol important in relatia cu copilul doar ca nu este cazul ca ele sa fie excesiv de rigide, nici sa facem abstractie de ele doar "pentru ca suntem in vacanta". De asemenea, enervarea nu duce catre comunicare ci, mai degraba, catre o accentuare a starii de proasta dispozitie pentru toti membrii familiei si chiar la violenta fizica sau verbala.
Ii putem spune si despre diverse alte obiecte decorative sau jucarii pe care le avem in casa si care au fost cumparate la randul lor din diferite locuri cu prilejul altor vacante. Cel mic se va bucura sa poata contribui prin alegerea lui la imbogatirea acestei colectii. Astfel putem folosi mai bine timpul pe care il avem in vacanta poentru a comunica cu copilul nostru, pentru a-l invata cate ceva si pentru a petrece in mod placut timpul alaturi de el.
Anca Munteanu
Psiholog - Psihologia copilului
C.P.A.P.
