Calatoria copilului cu masina

/ / Modificat: 2005-07-14
Calatoria copilului cu masina
Intrebare:

- Fetita mea de 1 an si 11 luni nu vrea sa urce in nici o masina. Efectiv incepe sa tipe cand vreau sa urcam in masina. Desi la 1 an si 1 luna am fost cu masina de la Tg. Mures pana la Constanta. Dupa trei luni de la excursie nu a mai vrut in masina. A trecut 1 an de cand nu mai vrea in masina. Ce sa fac?

Raspuns:

Un prim lucru pe care il puteti face este sa va ganditi foarte bine la cauzele ce ar fi putut genera astfel de manifestari din partea copilului. Se poate ca micutei sa i se fi facut rau in masina sau sa se fi speriat de mersul cu masina, incercati sa identificati cauzele refuzului de a mai calatori cu masina.


Un prim lucru pe care il puteti face este sa va ganditi foarte bine la cauzele ce ar fi putut genera astfel de manifestari din partea copilului. Se poate ca micutei sa i se fi facut rau in masina sau sa se fi speriat de mersul cu masina, incercati sa identificati cauzele refuzului de a mai calatori cu masina.

Totodata intr-o maniera ce poate lua forma unui joc o puteti obisnui din nou pe fetita cu mersul cu automobilul. Pentru inceput alcatuiti o lista gradata  de activitati legate de mersul cu masina pe care sa le puteti face cu fetita dumneavoastra. Aceasta lista poate cuprinde, de exemplu, activitati precum privitul masinilor pe geam, apropierea de o masina, atingerea masinii, deschiderea portierei si intrarea in masina, pana la mersul cu masina de la cativa metri la un drum mai lung.

Importanta in alcatuirea acestei liste este gradarea activitatilor de la activitati de o intensitate mai mica la unele cu intensitate mai mare a temerii micutei.  Dumneavoastra va trebui sa fiti alaturi de copilul dvs. in desfasurarea respectivelor activitati care ii insufla teama si s-o recompensati cand reuseste sa faca ceea ce doreati.

Nu grabiti copilul in a se acomoda cu mersul cu masina si numai dupa ce depasiti o etapa a listei intr-o maniera relaxata pentru micuta dvs. puteti trece la o etapa ulterioara. Asa cum am mentionat si mai sus, incercati sa formulati totul sub forma unui joc, pentru a mai detensiona situatia pentru micuta dvs. Mult succes!

Clara Monica Craciun,

psiholog – Clinica Psihosolutions.

www.psihosolutions.ro


Articole recomandate

Citeste si despre