Un moment dificil, nu-i asa? Dar oare de ce? Cu siguranta pentru ca subiectul e delicat, in special pentru noi, va avea implicatii uriase in viata copilului, dar si pentru ca il pregatim timp indelungat.
Multi parinti considera in mod eronat ca trebuie sa vina o vreme anume pentru a discuta cu copilul despre sexualitate, organe genitale si alte chestiuni conexe si ca acest moment este in preajma varstei de 14 ani atunci cand tanarul "e destul de mare sa inteleaga" si are nevoie sa stie.
Citeste ce inseamna pentru un copil sexualitatea?
Experienta mea cu copiii si tinerii imi arata ca la 14 ani e cam tarziu. De fapt foarte multi copii de 12 ani imi pun niste intrebari surprinzator de tintite si stau sa ma gandesc: "Oare cat s-au gandit la asta inainte sa ajunga sa formuleze intrebarea? Si de ce ma intreaba pe mine cand ar putea sa-i intrebe pe parinti?".
Raspunsurile ar fi ca, in timp, de cand incep sa aiba o perceptie mai complexa asupra lumii sociale in care traiesc, copii isi construiesc un set de intrebari care persista atata vreme cat raman fara raspuns. La a doua intrebare, raspunsul ar fi: in primul rand deoarece au o comunicare rigida sau fragmentara cu parintii si, in al doilea rand, o persoana care decide sa raspunda la intrebari fara ocolisuri, dar sub o forma inteligibila, conforma cu varsta copilului, are parte de toata atentia din partea lui.
Din pacate, intalnesc tineri de 17-18 ani care nu cunosc lucruri minimale. Va dau doar un exemplu: o fata de 18 ani m-a intrebat daca poate ramane insarcinata practicand exclusiv sexul anal.
De ce nu e bine sa fixam un moment anume in care sa vorbim copilului despre sex?
De ce sa n-o recunoastem, ne gandim la momentul acesta ani de zile si in acelasi timp, pe parcurs, amanam si evitam sa vorbim despre el pentru ca "nu a venit timpul" sau "copilul e prea mic". O teama ascunsa ca l-am putea "murdari" cu un astfel de subiect ne paste.
Primul lucru pe care trebuie sa-l facem e sa renuntam la ideea ca subiectul e unul "murdar" sau dubios si sa-l privim cu mai mult firesc, ca pe o necesitate educationala.
Apoi, sa remarcam un fenomen interesant: daca ne pregatim pentru un moment anume in viata, in care sa "deschidem subiectul", in aceeasi masura il evitam si-l amanam pana sa ajungem acolo. Dar cu cat il ocolim mai mult cu atat devine mai dificil de abordat atat pentru noi cat si pentru cel caruia ii este adresat. Percepem si noi teancul de intrebari, in crestere, pe care copilul il aduna. Simtim ca s-ar putea sa ne doboare. Exista chiar riscul de a nu-l mai aborda deloc.
Apoi, cand in sfarsit a venit momentul, inevitabil vom ezita, ne vom fastaci, crispa si nu ne vom putea ascunde o oarecare jena. Toate acestea vor fi receptionate de catre copil alaturi de ceea ce remarcase deja, anume ca despre unele lucruri nu discutam. Vor ramane in mintea lui perioade de evitare a subiectului "delicat" si jena cu care a fost abordat intr-un final.
Afla mai multe despre ce inseamna a nu vorbi copiilor despre sex.
De la tine invata sa fie deschis la vorbe, sa stii! La randul tau naturaletea in comunicare o poti invata odata cu copilul si poti s-o deprinzi chiar de la el. Stim cat de candizi sunt copiii! Poate n-ar strica sa redescoperim acest lucru in noi insine.
Dar daca tu nu vorbesti deschis cu el nici el nu va mai vorbi deschis cu tine, desi in prima copilarie are aceasta mare disponibilitate. Daca tu te jenezi, se va jena si el.
In concluzie
Momentul bun pentru a discuta este totdeauna. E bine sa nu avem perioade de evitare si retinere contrastand cu momentul "marii dezvaluiri" pentru ca deja prima perioada si-a pus amprenta pe dezvoltarea psihica a copilului, iar acel moment mult asteptat nu va acoperi uriasa necunoastere si neintelegere acumulata pana atunci.
Pentru a avea o comunicare usoara cu copilul atunci cand acesta ajunge la pubertate si cand ar avea tendinta sa se ascunda excesiv, sa devina rusinos si eventual sa riste pasi gresiti, e nevoie de multa deschidere pana atunci.
De vreme ce intrebarea a aparut, exista deja in mintea copilului si a primit o formulare din partea lui, singura optiune este sa-i raspunzi. Orice alta varianta este din punctul meu de vedere nepotrivita pentru ca creaza blocaje in relatia parinte – copil, care blocaje se vor amplifica pe parcurs.
Foloseste-te de conjuncturile care cu siguranta apar in timpul petrecut impreuna. Sarcina ta de a discuta devine mult mai usoara. Vazand, auzind in jurul sau, copilul remarca diferite lucruri si pune intrebari foarte directe. Nu exista un moment mai bun sa-i raspunzi. Astfel nu trebuie sa pregatesti emotionata un moment dificil, copilul nu va percepe teama sau dificultatea de a discuta si deci n-o va prelua de la tine. Rezultatul va fi comunicarea facila, fara crispare intre voi.
