Mitul lui Narcis, indragostit de propriul chip, este arhicunoscut. De aici provine termenul "narcisist" si "personalitate de tip narcisic". Asemeni eroului mitologic, narcisistii au o parere exagerat de buna despre ei, sunt plini de ei, centrati pe propria persoana, indiferenti la ceilalti, sunt aroganti, avizi dupa titluri sau demnitati. Cum ajunge o persoana narcisista? Sigur exista un bagaj genetic cu care fiecare se naste. Dar parintii au si ei o contributie la a dezvolta un copil plin de sine.
Ce influenteaza narcisismul
Unul dintre comportamente este supraevaluarea copilului: "Tu esti mai bun decat ceilalti", "Tu meriti mai mult" sau "Tu esti special". Parintii cred ca prin acest fel de replici cresc increderea de sine a copilului.
In realitate, stima de sine a copilului este incurajata artificial si de aceea duce la narcisism. Daca iti doresti ca parinte, un copil cu stima de sine crescuta, ai putea sa fii cald, sustinator, continator, nicidecum sa ii creezi copilului impresia ca e special.
O alta sursa de narcisism este lauda inteligentei, nu a abilitatilor sau a muncii depuse de cel mic. O serie de studii au aratat ca lauda copilului pentru ceva pentru care el nu a muncit, ci este un dat, o caracteristica innascuta, duce la narcisism.
Dragostea conditionata are si ea influenta asupra personalitatii narcisiste. Este acel mediu in care copilul primeste afectiune si atentie numai daca reuseste sa faca ceva sau daca face ceea ce ii cere adultul. Iar copilul invata ca merita iubire numai daca are anumite realizari.
Nu numai lauda din partea parintilor poate duce la o personalitate narcisista, ci si neglijarea. Copiii care nu primesc suficienta validare din partea parintilor ajung narcisisti. Avem nevoie de validare, de confirmare din partea parintilor pentru a putea creste si a ne forma propria personalitate.
Iar copiii neglijati isi pot forma un soi de bariera si isi pot crea o imagine grandioasa despre sine pentru a putea face fata lipsei de sustinere din partea adultilor. Iar ca adulti vor cauta mareu admiratie si validare din partea celorlalti.
Care sunt semnele ca micutul are tendinte narcisiste
Copilul care obisnuieste sa minta pentru a obtine beneficii sau care are o parere prea buna despre sine este predispus sa devina narsist. De asemenea, o astfel de tendinta se vede si din faptul ca el crede ca i se cuvin multe sau ca are un cuvant de spus in fata celorlalti.
Copiii narcisisti ii invinovatesc pe altii pentru propriul esec, sunt tentati sa devina agresivi cand e vorba de competitie si sunt predispusi sa ii umilileasca si sa ii injoseasca pe ceilalti prentru a se simti ei mai bine.
Cum sa previi dezvoltarea unei astfel de personalitati
Ca parinte iti poti ajuta copilul sa nu devina narcisist apreciindu-i onestitatea si empatia. Mai mult, nu il lauda pentru rezultate sau inteligenta, ci pentru munca depusa, indiferent de rezultatul obtinut.
Nu accepta minciuna si bullying-ul la adresa altor copii. Ofera-i caldura si dragoste, pentru a-l ajuta sa aiba stima de sine crescuta si o imagine corecta despre propria lui persoana.