Cum procedam cand copilul sare somnul de pranz?

/ / Modificat: 2017-09-01
Cum procedam cand copilul sare somnul de pranz?

Cand esti mamica de copii mici, abia astepti sa vina ora 2 dupa-amiaza, cand prichindeii tai ar trebui sa se bage in pat si sa traga un pui de somn. Odihna de dupa pranz este o binecuvantare pentru tine. Casa se cufunda in tacere si tu iti poti lua o pauza bine-meritata de la responsabilitatile casnice si de familie.

Ce te faci insa cand copiii cresc si nu mai vor sa doarma la pranz? Specialistii au raspunsul pentru tine!

De ce nu mai dorm copiii la pranz? 

Majoritatea copiilor simt nevoia sa doarma timpul pe durata dupa-amiaza, in primii patru ani de viata. Aceasta nevoie dispare in timp, pe masura ce descopera diferite activitati distractive cu care sa-si ocupe intreaga zi. Pentru parinti, asta inseamna mai mult timp petrecut cu copilul, si implicit, mai multa oboseala acumulata.

Copiii aflati la varsta explorarii, preocupati de tot ce este nou in calea lor, ajung sa considere somnul o pierdere de timp. Pentru ei, este mult mai important sa termine de construit un lego sau sa finalizeze un desen. Parintii ajung astfel sa-si faca o multime de probleme, iar grijile lor sunt intemeiate. Medicii pediatri, psihologii si alti specialisti in cresterea si educarea copiilor spun ca este bine ca toti copiii de varsta prescoalara sa doarma la pranz.

Realitatea este insa alta. Conform statisticilor, un sfert dintre copiii care au implinit varsta de 3 ani renunta la somnul de la pranz. Procentul creste la 50%, in cazul copiilor mai mari de 4 ani. Doar 25 % dintre copiii cu varste mai mari de 5 ani continua sa doarma ziua.

Iata cateva idei despre cum sa faci fata orelor dupa-amiezii, cand copilul tau nu mai vrea sa doarma la pranz: 

Ajusteaza-i programul de somn

Daca micutul tau refuza sa doarma la pranz, nu inceca sa-l convingi sa se culce. Va face scandal si e bine sa eviti orice conflict. Tu stii, desigur, ca somnul dupa pranz le permite copiilor sa se linisteasca, iar adultilor, sa-si traga sufletul.

Cand copilul tau nu mai simte insa nevoia sa se culce dupa-amiaza, tot ce poti sa faci este sa-l culci mai devreme seara. In felul acesta, impaci si capra, si varza. Ii asiguri copilului necesarul de ore de somn esentiale unei cresteri si dezvoltari armonioase si te alegi si tu cu putin timp liber.

Promoveaza ideea de “ore de liniste”

Nu trebuie sa renunti la activitatile pe care ti le-ai planificat dupa pranz, doar pentru ca cel mic a decis ca nu vrea sa doarma. Explica-i ca toata lumea are nevoie de un “program de liniste” si ca se poate juca linistit, daca asta isi doreste, fara sa faca zgomot. Sugereaza-i diverse activitati precum citit, colorat sau desenat, care sa-l ajute sa-si conserve energia pentru a doua parte a zilei. In acest fel, vei putea sa-ti vezi si tu linistita de ale tale.

Faceti ceva impreuna, in liniste

Nu este nimic in neregula cu ideea de a urmari un film de animatie sau o pelicule pentru copiii, atunci cand ai nevoie sa ajustezi programul de somn al copilului. Puteti urmari impreuna “Wall-E”, “MaČ™ini”, “Minions” sau orice alt film Disney, in functie de preferinte celor mici. Secretul este sa alegi acel film care sa le capteze atentia, pe toata durata lui, astfel incat sa stea cuminti in pat si sa-l vizioneze in liniste.

O alta idea este sa le citesti copiilor din cartea cu povesti preferata. Copiii adora sa reasculte aceeasi poveste, pentru simplu motiv ca stiu deja ce se intampla si asta le da satisfactia ca pot anticipa evenimentele.

Bea mai multa cafea

Uneori, nu ai ce face si trebuie sa stai treaza. Copilul tau are planuri pentru tine si un refuz din partea ta l-ar demoraliza. Asa ca iti mai torni o ceasca cu cafea si te asezi langa el, sa-l ajuti cu puzzle-ul sau cu hranirea pestisorilor. Daca nu obisnuiesti sa bei cafea, un fresh de lamie sau portocale te poate energiza si hidrata totodata. Asigura-te ca recuperezi orele pierdute de somn in week-end, pentru a-ti putea reincarca bateriile.

Asadar, somnul dupa pranz este important pentru copii, insa nu reprezinta o necesitate. Fiecare organism are propriul mod de functionare si unii copii isi pot desfasura activitatile la fel de bine si in lipsa acestuia. Daca cel mic nu da semne de epuizare seara, cel mai probabil nu are nevoie sa doarma dupa-amiaza.

Taguri Somn copii

Articole recomandate

Citeste si despre