Este adevarat, copiii mint. De cele mai multe ori, un copil care minte are un parinte care minte. Un adevar destul de dureros, dar daca tinem cont ca principalul mod de invatare al celor mici este imitarea parintilor, atunci el capata sens.
In primii ani de viata copiii nu fac diferenta foarte clara intre realitate si imaginar, intre ceea ce este adevarat si fals. De aceea nu se poate spune ca un copil minte, mai degraba se joaca. "O fantoma a desenat pe pereti", poate spune o fetita de trei ani, care nu isi recunoaste creatiile din camera parintilor.
Tot in copilarie minciuna este folosita ca paravan pentru emotii puternice. Spre exemplu, un copil poate fi atat de suparat ca si-a mancat prajitura si ca nu o mai are, incat il poate acuza pe fratele mai mic, bebelus, ca i-a mancat-o. Pentru unii copii, este si perioada prietenilor imaginari.
In aceasta perioada e de preferat ca micutii sa nu fie catalogati ca fiind mincinosi de catre parinti si nici sa fie pedepsiti. Mai degraba, parintele e bine sa incurajeze copilul sa accepe realitatea si sa spuna adevarul.
"Mama nu stie tot ce imi trece mie prin cap!"
Pana la sase ani, copiii traiesc cu impresia ca mintea lor este complet accesibila parintilor care stiu tot si pot tot. Si de aceea chiar au nevoie sa fie lasati sa minta. Este modul prin care descopera ca mama si tata nu stiu si nu au cum sa stie tot ce le trece lor prin cap. Mai mult, este si o modalitate prin care copiii afla ca e nevoie sa le comunice parintilor nevoile lor pentru a le fi indeplinite: "Mama nu are de unde sa stie ca mi-e sete, daca nu ii spun".
O data cu varsta scolaritatii, cei mici incep sa inteleaga ce este minciuna si ca a minti nu este un lucru bun. Mai mult, constientizand ca parintele nu are acces la tot ce ii trece prin cap, copilul intra in "perioada secretelor". Pe la 7-8 ani prieteniile se fac, mai ales in randul fetitelor, dupa criteriul "cine stie sa tina un secret".
Daca minte la aceasta varsta, copilul o poate face de teama de a nu-si dezamagi parintele sau de teama pedepsei pe care o poate primi. In grupul de colegi sau prieteni, poate apela la minciuni pentru a compensa anumite lipsuri sau pentru a fi in centrul atentiei grupului.
Cand ar trebui sa ne ingrijoram de minciuna copiilor?
Dupa varsta de sapte ani, minciuna copilului poate fi motiv de ingrijorare atunci cand copilul minte fara un motiv anume si fara sa obtina un anumit avantaj. Minte pur si simplu, de dragul de a minti, din placere, fara sa fie atent la coerenta minciunilor. Iar un astfel de copil este mitoman.
O alta situatie care ar trebui sa puna pe ganduri este aceea in care minciuna este insotita si de gestul copilului de a fura diverse obiecte si de a fugi de acasa. Aceste trei comportamente sunt indicatori pentru tulburarea de comportament a scolarului.
