In lumea copiilor, reactiile atunci cand vine vorba de impartit o jucarie, o prajitura sau o sticla de suc pot fi surprinzatoare: de la altruism total, pana la tipatul disperat de revolta in fata deposedarii - "A’ meu! A’ meu!".
Pana si atitudinea noastra, ca parinti, difera de la caz la caz. Am intalnit amici cu copii carora le era interzis sa isi expuna mai mult de 1-2 jucarii/set de jucarii la locul de joaca in parc, pentru a-i obisnui sa aiba grija de ele.
Pe de alta parte, Mara a fost crescuta cu o atitudine de elf al lui Mos Craciun in sange, impartind in stanga si in dreapta cadouri, jucarii sau delicatese.
Chestiunea este cu dus-intors, pentru ca un anumit simt al proprietatii trebuie insamantat in randul copiilor, dar stabilirea plafoanelor in care poate evolua generozitatea ramane discutabila.
Prost de bun ce e!
Stilul Marei de a imparti cu colegii din gradinita seturile carioca, gustarea sau alte accesorii din ghiozdan au facut ca in clasa 0 sa se confrunte cu o adevarata probema.
Practic, colega ei de banca obisnuise sa se aprovizioneze fara nicio jena din pachetul cu mancare al Marei, iar absenta pixurilor, creioanelor si a pixurilor corectoare devenise un obicei perpetuat zilnic.
In cele din urma am reusit sa convingem copilul ca nu este rentabil sa deschidem o fabrica de instrumente de scris pentru a-i aproviziona colega, iar in vocabularul Marei a aparut si cuvantul "Nu".
Nu inseamna ca i-a disparut si pofta de a face cadouri sau de a imparti cu cele mai bune prietene gustarile puse in ghiozdan, ci doar ca a invatat sa evalueze mai bine care sunt lucrurile ei de valoare si cele de stricta necesitate.
Astfel, jucariile ei preferate sunt pozitionate deja pe rafturi mai inalte pentru ca verisorii ei sa nu aiba acces la ele, iar penarul si seturile de ustensile de scris sunt pazite cu strasnicie.
In extrema cealalta
La polul opus, Adrian, un amic cu o odrasla doar cu 3 ani mai mare decat Mara, a insistat inca din primii ani de viata ai fiicei lui sa imi faca un instructaj in gestionarea posesiunilor copilului, mai ales la iesirile in parc.
Strictetea cu care ii inmana jucariile din rucsac, ca si rigurozitatea cu care acestea erau numarate la predare/primire m-au impresionat, dar nu intr-un mod in care sa apreciez la nebunie rolul de tata-gestionar de depozit de jucarii.
In schimb, acum, dupa 9 ani de la aceste lectii ad-hoc, pot spune ca fiica lui este extrem de serioasa, riguroasa cu ea, mai ales in ceea ce priveste programul scoala-acasa-teme, dar si extrem de singura.
Practic, restrictiile impuse de parinti nu au facut decat sa o izoleze de comunitate, Izabela refuzand sa se joace cu colegii si vecinii ei, chiar si atunci cand gadgeturile si jucariile altcuiva sunt puse la bataie.
Nu am indraznit niciodata sa o intreb pe Izabela, fiica amicului meu, ce intelege prin "farmecul copilariei", pentru ca atitudinea ei serioasa este aproape intimidanta pana si pentru un om matur. Nu exclud ca, la anii tineretii si dupa aceea, Izabela sa se remarce ca un profesionist desavarsit in tot ceea ce va vrea sa faca, dar nu stiu daca merita sacrificarea placerii jocului in gasca, a maruntisurilor imprumutate de la unul la altul sau a purei placeri de a darui ceva unui prieten.
Nu stiu cum sa spun, dar, pentru mine, zicala "N-ai sa vezi baba frumoasa si copil cuminte" isi are o substanta menita sa defineasca cele doua capete ale existentei umane. Din acest punct de vedere, Mara poate in continuare sa isi imparta tot setul de fluturasi de badminton la o iesire in parc sau sa lase cadou freesbee-ul catre ceilalti tovarasi de joaca racolati ad-hoc.
Desigur, partea in care nu trebuie sa mai cedeze tot timpul in fata pretentiilor unui personaj sacaitor ramane inca o regula in vigoare.
