Zilele trecute, Facebook-ul mi-a scos sub nas o fotografie de acum vreo 4 ani in care, in stilul diminetilor lenese de duminica, eu si Mara ne faceam linistiti tabietul lecturii de sub pilota, fiecare cu cartea lui.
Subiectul postarii acesteia nu are legatura atat cu placerea de a citi, cat cu valoarea data timpului petrecut cu copilul. Un studiu realizat de Guila M. Dotti Sani, cercetator european, si Judith Treas, un profesor de la o universitate californiana, arata ca, in zilele noastre, parintii reusesc sa petreaca mai mult timp cu copiii lor decat au facut predecesorii lor in ultimele 6 decenii.
Ok, e drept ca studiul e facut in multe tari dezvoltate, dar cum in lista intra si Slovenia, nu cred ca suntem foarte departe de situatia constatata de cei doi cercetatori.
Timpul a devenit un produs de lux
In ziua de azi, timpul pare un produs de lux si nu e de gasit pe tarabe sau in mall-uri. Practic, ti-l confectionezi singur tragand de tine si de sarcinile asumate in fisa jobului/joburilor contractate pentru a-ti da placerea unor clipe petrecute in weekend alaturi de persoanele dragi.
Revelatia timpului suplimentar am avut-o si intr-o discutie cu psihologul Aurora Liiceanu despre familie, fie ea traditionala sau nu, si modul in care pana si familiile destramate gasesc un nucleu comun in copilul sau copii rezultati in urma casniciei rupte. "Nu mai exista tipul de parinte de duminica. Barbatii divortati se implica destul de mult in viata copiilor. Ii iau in noul lor camin si ofera un spatiul de libertate pentru celalalt parinte. Practic se merge spre o paritate a timpului alocat copilului. Nu cred ca mai sunt multe cazuri in care vedem parinti divortati care sa nu se implice in viata copilului", a explicat aceasta.
Mda si nu! Pe calapodul descris de Aurora Liiceanu m-am regasit perfect cu perioada post-divort in care atentia mea s-a concentrat asupra copilului, chiar daca eram si implicat intr-o noua poveste de dragoste. La un an dupa, incercarea de a reface fosta casnicie mi-a lasat impresia ca eu sunt cel confiscat, in contextul in care tendintele fostei sotii de a plusa in aceasta noua/veche relatie vaduveau cumva copilul de atentia pe care reuseam sa i-o acordam pe rand atunci cand eram separati.
Prin urmare, calitatea timpului petrecut cu copilul depinde si de partenerul langa care te afli. La mai putin de doua saptamani dupa noua noastra separare, Mara si mama ei au defilat impreuna la un film, chestie care nu se mai intamplase de mai bine de un an, iar tentativa fostei sotii de a imita un joc, "Mosii", pe care l-am practicat cativa ani buni cu fiica mea s-a izbit de o replica amuzanta data de odrasla: "Mama, nu te mai chinui! Mosii ii ies lui tata, tu imi faci doar `babe`".
Copilul simte nevoia unei conexiuni vii cu parintii
E clar ca ai nostri copii au ajuns la stadii in care diferentiaza clar rolul fiecarui parinte. Pana si eu realizez ca ma duceam la tata atunci cand aveam nevoie sa imi mesteresc ceva la un arc, sa imi fac o pana la bicicleta, asa cum mama era persoana careia ii ceream banii pentru o carte sau de la care incasam "cecul" saptamanal necesar pentru o iesire la cinema si limonada bauta la cofetaria din centru. Chestiunea cu timpul alocat mie de parintii mei si timpul alocat de mine fiicei mele este un pic bulversanta.
Cred mai degraba ca ai mei se multumeau sa ma vada gravitand in jurul lor, dar nu isi bateau prea mult capul sa intervina in copilaria mea. La noi, chestiunea s-ar putea sa curga cumva invers. Speriati de lipsa de timp liber din vietile noastre agitate cautam un refugiu in securitatea data de linistea din viata copiilor nostri.
Una dintre prietenele mele (single mom inca din perioada pre-natala) a pus la cale acum cateva saptamani un weekend la munte cu fiica ei. Inca din prima zi m-a sunat dis de dimineata sa se planga de mofturile copilului la micul dejun, de faptul ca a fost nevoita sa faca ochi la 5 si jumatate dimineata pentru a finaliza o serie de rapoarte contabile etc.
Abia dupa ce i-am atras atentia ca si-a propus sa aiba un weekend dedicat doar copilului a parut sa intre pe fagasul normal si sa isi dea seama ca, indiferent de toanele fiicei ei, sfarsitul acela de saptamana presupunea sa se aplece mai mult asupra nevoii copilului de a o avea alaturi, indiferent de activitatea in care cea mica dorea sa se implice.
Pe de alta parte, poate si iesirea la munte nu a fost una dintre dorintele exprimate de copil, cat mai degraba o tentatie ce exista in sufletul mamei, iar chestiunea aceasta ridica mai degraba semne de intrebare asupra implicarii noastre in viata copiilor prin prisma valorii pe care o dam timpului petrecut cu ei. Reclamele concepute pentru unele retele de telofonie mobila, in care esti conectat cu copilul si din Dubai, Paris sau New York si ii gonesti monstrii de sub pat inainte de culcare, nu ma conving.
Copilul simte mai mult nevoia unei conexiuni vii cu parintii sai mai mult decat pe cea a unei comunicari seci printr-un dispozitiv smart. Daca te rezumi doar la a aloca o cantitate tot mai mare de timp copilului fara sa intri cu adevarat in lumea lui, si sa intri fara apasarile vietii tale de adult, nu reusesti decat sa faci `babe`.
