Multi parinti se adreseaza unui psiholog pentru copii deoarece afla, de cele mai multe ori de la educatoare sau invatatoare, ca propriul copil fura.
Parintii se simt cu atat mai ingrijorati cu cat au un statut financiar ridicat. Ei se simt rusinati si nu isi explica de ce copilul lor a ajuns sa manifeste un astfel de comportament.
Inainte de a vorbi despre furtul la copilul mic, trebuie precizat ca primul lucru care ne va ajuta sa intelegem cauzele unui astfel de comportament este varsta copilului.
Inainte de varsta de 5-6 ani copilul nu a achizitionat inca simtul proprietatii. El nu are delimitata foarte clar diferenta dintre „al meu” si „al tau”. Prin urmare, conceptul de „furt” ii este strain copilului sub varsta de 5 ani.
El este preponderent dominat de ceea ce ii aduce placere si isi doreste ca tot ceea ce ii produce placere sa intre in posesia lui. Odata cu dezvoltarea sa biologica, cognitiva si emotionala, copilul isi va insusi, progresiv, conceptul de proprietate. Astfel va intelege ca unele obiecte nu ii vor apartine cu toate ca si le doreste. Va invata sa-si amane placerea si sa tolereze frustrarea.
Aceste achizitii sunt deosebit de importante pentru dezvoltarea armonioasa a copilului aflat in crestere.
Ce se intampla insa cand un copil peste varsta de 6 ani fura in mod repetat? Poate fi vorba de obiecte mici, de jucarii, dulciuri sau chiar bani. Actul poate incepe acasa si apoi continua la scoala. Daca cel mic neaga acest comportament inseamna ca el este destul de constient de actul sau si de implicatiile lui.
Un copil care traieste intr-un mediu in care nevoile primare, de hrana, imbracaminte sau adapost nu ii sunt satisfacute, el poate ajunge sa fure tocmai pentru a-si implini aceste nevoi. Daca insa copilul care fura nu sufera carente in ceea ce priveste nevoile primare, putem vorbi despre cauze emotionale care declanseaza acest comportament.
Citeste continuarea pe SFATULPARINTILOR.RO.
