In primele luni de viata, motricitatea pare sa fie unul dintre lucrurile cele mai evidente la copilul nostru. Este un mod de expresie important pentru bebelus.
Prin ea, el isi poate exprima emotiile, afectele, placerea, neplacerea, va emite semnale pentru anturajul sau si va putea sa interactioneze cu el. Dezvoltarea musculara, capacitatile posturale si motrice vor creste si bebe va putea face descoperiri importante, manipula obiecte, deplasa, etc.
Mama si tata prin raspunsul lor participa la aceasta evolutie pe care o pot influenta prin investirea propriei lor motricitati. Ei favorizeaza sau anticipeaza dezvoltarea sau dimpotriva o pot frana.
Copilul infasat prea strans, legat, tinut doar in patut, caruia nu i se pun jucarii in pat sau deasupra lui, asezat doar pe burta sau cu fata la perete, tinut in camera sau coltisorul sau, fara contact cu alte personae in afara mamei (adesea din motive igienice, pentru a nu intra in contact cu microbe sau din superstitie - a nu fi vazut de straini inainte de botez, etc.).
In testele de dezvoltare psihomotorie pentru bebelusi se au in vedere mai multe aspecte dintre care unele il privesc direct pe copil (miscari, privire, zambet, gangurit, supt, somn, plans, joc, etc.), altele pe adultii din jur (mama, tata, bunici, alte rude, nasi, bona, medic, etc.) sau fratii/surotile mai mari iar altele privesc interactiunile dintre acestia si copil (joc, schimburi de priviri, schimburi vocale, zambete reciproce, adecvarea comportamentului adultului la cel al bebelusului, pozitia in care il tine, leagana, atinge, etc.).
De asemenea sunt luati in considerare factori pur psihologici cum ar fi: starea afectiva a mamei, disponibilitatea ei pentru a ingriji copilul, timpul acordat ingrijirilor (alimentatie, somn, baie, schimbat) comparative cu alte activitati (joc, plimbare, interactiuni vocale – mama ii vorbeste, ii canta, tactile – atingeri, mangaieri, tinut in brate, leganat, etc.)
Din acest punct de vedere, intalnim persoane convinse ca bebelusul nu vede, nu aude, nu intelege, nu recunoaste persoanele din jur, nu simte, nu are emotii sau afecte, nu are nevoie de interactiuni ci doar de lapte, o anumita temperature, scutece uscate. Acestia nu raman in prezenta copilului, nu-l privesc si nu-l stimuleaza sa priveasca jucarii, sa le atinga, sa le apuce, nu-i ofera stimuli, nu-i vorbesc.
Sunt mamele pe care le vedem repezindu-se sa aduca biberonul la primul scancet al copilului, care intra in panica atunci cand copilul plange "fara motiv", sughite, se misca "prea mult", care tind sa reduca perioadele de veghe ale copilului, incearca sa-l adoarma imediat dupa ce l-au hranit, care nu-si explica si nu suporta plansul lui, care tind sa gaseasca neaparat un motiv: "are colici", "e deochiat", "e constipate", "il doare ceva", ii este foame", "trebuie schimbat", "trebuie adormit" etc.
Mame care nu permit altor persoane sa ia contact cu bebelusul, sa-l ia in brate, sa-l atinga, sa se apropie de el, fie din considerente zise igienice, fie din teama, care nu scot copilul din casa. Anxietatea mamei, teama ei continua "sa nu pateasca ceva rau", "sa nu se inece", "sa nu vomite", "sa nu se sufoce", "sa nu se imbolnaveasca", "sa nu ia microbi", "sa nu manance/doarma insuficient", "sa nu se obisnuiasca in brate" o fac sa restranga interactiunile cu copilul, sa ignore manifestarile psihice (zambet, gangurit, privire, manipularea jucariilor, cautarea contactului vizual cu mama, intinderea manutelor pentru a fi luat in brate).
Ne propunem asadar sa vorbim luni, 31 martie despre aspectele relatiei mama-bebelus.
Anca Munteanu
Psiholog - Psihologia copilului
Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
