Cum comunica copilul la 2-3 ani

/ / Modificat: 2012-11-13
Cum comunica copilul la 2-3 ani

Incepand cu varsta de 2 ani, cuvintele noi incep sa "rasara" din gurita copilului tau cu o viteza ametitoare. Este in etapa copilariei in care se transforma intr-un mic "papagal" si incepe sa imite cuvinte si sunete pe care le aude frecvent. Limbajul i se dezvolta cu mare viteza si absoarbe cam tot ce aude, de aceea, este important sa aveti grija ce si cum vorbiti in preajma lui. Iata care sunt principalele achizitii de limbaj si vorbire intre 2 si 3 ani si ce poti face pentru a stimula copilul sa vorbeasca mai usor, repede si mai ales, corect!

Comunicarea copilului intre 2 si 3 ani

Limbajul si vorbirea copilului cunosc o dezvoltare rapida in aceasta etapa a copilariei. Absoarbe cuvinte noi extrem de rapid, iar vocabularul i se dezvolta cu rapiditate.

Pana la trei ani, vocabularul celui mic ar trebui sa inglobeze peste 200 de cuvinte. Copilul este capabil sa formeze propozitii scurte, din 3-4 cuvinte, insa chiar si asa, la aceasta varsta, copilul intelege mai multe cuvinte decat poate rosti. Specialistii sustin ca poate intelege aproximativ 75% din totalul lucrurilor pe care i le spui.

Copilul trebuie incurajat sa se foloseasca de comunicarea verbala pentru a-si exprima nevoi sau dorinte. Nu il mai lasa doar sa iti arate cu degetelul ori sa se ajute de gesturi pentru a-ti sugera ca vrea o anumita jucarie, mancare sau ca are nevoie la toaleta. Stimuleaza-l constant sa ceara verbal astfel de lucruri, deoarece in perioada anteprescolara este la un nivel de dezvoltare care-i permite acest lucru.

De asemenea, tot in perioada 2-3 ani, copilul este apt sa foloseasca limbajul pentru a rezolva probleme simple, a raspunde la unele intrebari, a numara cel putin pana la "3" si poate spune cum il cheama.

Cum incurajezi dezvoltarea comunicarii la copilul de 2-3 ani?

Cu cat comunici mai mult cu copilul si alegi conversatii diverse si interesante pentru el, cu atat micutul tau va fi mai dornic sa invete sa vorbeasca. In primul rand, conversatiile cotidiene cu copilul il ajuta sa devina un bun ascultator si sa isi dezvolte vocabularul.

Este important sa ai grija ce cuvinte folosesti in discutiile cu el, dar si cu cei din jur, atunci cand este cel mic prin preajma. Indiferent ca vorbesti sau nu cu el, daca aude un cuvant care o sa i se para interesant, il va prelua rapid in vocabular.

Asigura-te ca pronunti corect, clar si rar cuvintele atunci cand vorbesti. Este indicat sa le invete corect din prima, pentru a nu fi nevoita sa stai sa i le corectezi constant.

Citeste-i zilnic carti si provoaca-l la povesti. Stimuleaza-l sa iti faca rezumatul carticelei pe care i-ai citit-o, sa iti spuna o povestioara scurta etc.

Jocurile de grup, dar si participarile la cursuri si ateliere pentru varsta lui, favorizeaza integrarea sociala a copilului si ii ofera posibilitatea de a-si dezvolta limbajul si comunicarea.

Cand este cazul sa iti faci griji?

Fiecare copil are un ritm propriu de dezvoltare. Astfel, chiar daca micutul tau de 2-3 ani rosteste mai putine cuvinte decat alti copii de varsta lui, nu inseamna ca are probleme sau ca are intarzieri in dezvoltare.

Este cazul sa iti faci griji atunci cand, pana la varsta de 3 ani, copilul nu este capabil sa urmeze instructiuni simple, nu spune absolut niciun cuvant sau inca nu a depasit faza ganguritului.

Problemele de articulare a cuvintelor sunt frecvente la aceasta varsta, iar multi copii le depasesc de la sine sau cu ajutor din partea parintilor, pe masura ce cresc.

Insa daca dupa varsta de doi ani, vorbirea copilului este inconsistenta, se chinuie sa pronunte cuvinte si pare sa nu reactioneze cand il strigi, este important sa mergi cu el la medic. Copilul poate avea probleme cu auzul sau intarzieri in dezvoltare, cauzate de probleme neurologice, care-i pot afecta vorbirea.

Ai avut probleme de comunicare cu copilul tau, la 2-3 ani? La ce varsta a inceput sa vorbeasca si cand a inceput sa formuleze propozitii si fraze? Impartaseste-ne experienta ta in sectiunea de comentarii de mai jos!

Taguri Comunicare copii Vorbire copii Limbaj copii

Articole recomandate

Citeste si despre