7 lucruri pe care nu i le datorezi copilului tau

/ / Modificat: 2017-09-22
7 lucruri pe care nu i le datorezi copilului tau

In societatea de astazi, toata lumea este preocupata de drepturile sale si de ceea ce merita. Multi adulti se considera asupriti si se plang ca nu au primit ce meritau. Cerintele pe care le formulezi si lucrurile pe care crezi ca le meriti ajung la urechile copiilor tai. Ei percep tonul autoritar din vocea ta si frustrarea care te macina. Intrebarea cheie este: ce vrei sa-i inveti? Ca au dreptul sa obtina tot ceea ce doresc? Sau ca trebuie sa invete sa fie recunoscatori pentru ceea ce au si sa munceasca daca vor sa realizeze ceva? Oare nu le faci viata prea usoara daca le satisfaci toate dorintele?

Ai dreptul sa spui "Nu"

Nu trebuie sa te simti vinovata in fata copiilor tai atunci cand le refuzi ceva. Datoria unui parinte este sa ofere, in primul rand, iubire neconditionata, respect si iertare fara sfarsit. Apoi vin indatoririle sociale: un camin confortabil, hrana sanatoasa si o educatie buna, care sa le fie de folos in viata.

Exista insa o sumedenie de lucruri pe care nu le datorezi copiilor tai. Si atunci ai dreptul sa le spui "nu". Chiar daca pare paradoxal, a spune "nu" este tot un mod de a-ti arata iubirea pentru copii. 

1. Nu le datorezi recompense de fiecare data cand se poara frumos

Atunci cand copilul tau se poarta frumos, multumeste-i si incurajeaza-l sa-si mentina atitudinea. Nu e cazul sa-l recompensezi material, doar pentru ca a dat dovada de bune maniere. Un copil trebuie sa se poarte frumos pentru ca trebuie, nu pentru ca asteapta ceva in schimb.

2. Nu trebuie sa le faci toate poftele

Copiii trebuie sa invete sa aprecieze valoarea lucrurilor, inainte de toate, si sa fie recunoscatori pentru ceea ce au deja. Incurajeaza-i sa-si economiseasca banii de buzunar si invata-i cum sa-si sporeasca economiile. Explica-le ca uneori trebuie sa dea dovada de rabdare si sa depuna efort, pentru a-si indeplini dorintele. In viata nu obtinem mereu ceea ce vrem, cand vrem.

3. Copiii nu au nevoie de admiratori

Multi adolescenti sufera pentru ca nu sunt populari in scoala. Invata-i de mici care este adevarata valoare a prieteniei, cum sa-si faca amici si cum sa si-i pastreze. Cativa prieteni foarte buni sunt mai valorosi decat o multime de colegi care vor sa le intre in gratii, din diverse motive.

4. Copiii nu trebuie sa aiba servitori

Rolul tau este de parinte, nu de menajera. Invata-ti copiii cum sa-si faca singuri curat in camera si cum sa duca la bun sfarsit mici treburi casnice. Ii inveti astfel sa fie responsabili si sa aiba grija de lucrurile lor. Aceste abilitati le sunt de ajutor si la scoala, unde li se cere sa fie organizati si sa respecte anumite reguli.

5. Copiii nu trebuie serviti mereu imediat

Rabdarea este o calitate greu de format, dar necesara. Invata-ti copiii sa astepte si sa nu aiba pretentia sa fie serviti imediat. Lectia rabdarii le va fi de mare folos mai tarziu, in viata.

6. Copiii nu trebuie sa castige mereu fiecare joc

Sa-ti lasi mereu copilul sa castige, atunci cand te joci cu el, nu este cea mai stralucita idee. Orice joc are un castigator si un invins. Copiii trebuie invatati de mici cum sa piarda, fara sa se supere si fara sa se simta frustrati. Daca tu il lasi mereu sa castige, risti sa ii creezi senzatia ca el nu poate pierde niciodata. Ca adult, nu va suporta nicio infrangere si va fi incapabil sa treaca peste o pierdere. In plus, te pui pe tine intr-o pozitie de inferioritate fata de copil, iar acesta va ajunge sa te considere un adversar slab, nedemn de el.

7. Nu trebuie sa le dai mereu dreptate copiilor tai

Fiecaruia dintre noi ii place sa creada ca are dreptate tot timpul. Unii adulti sunt dispusi sa recunoasca ca s-au inselat, altii nu. Cu aceeasi problema se confrunta si copiii tai. Este de datoria ta sa ii inveti ca nu pot avea mereu dreptate.

A gresi este firesc. A-ti recunoaste greseala si a invata cum sa o repari este insa o calitate. Aceasta calitate se formeaza in timp, printr-o educatie responsabila si prin corectarea comportamentelor gresite, in mod constructiv.

Desigur, copiii se vor scuza pentru comportamentul lor si vor incerca sa si-l justifice, cu argumente mai mult sau mai putin solide. Ca parinte, trebuie sa ii indrumi sa-si recunoasca greseala, chiar daca asta inseamna sa ii faci sa renunte la anumite convingeri. Explica-le ca au dreptul la propriile opinii, cat timp si le exprima in mod respectuos si la momentul potrivit.

Taguri Viata de mama Parenting Dezvoltarea intelectuala Comportamentul copilului Educare copii Dezvoltare morala copii

Articole recomandate

Citeste si despre