Niciodata nu este prea devreme ca sa vorbesti cu copilul tau despre fumat. Cand acesta are doar 5 sau 6 ani, s-ar putea sa consideri ca nu ai niciun motiv pentru a discuta cu el despre acest subiect - este putin probabil ca un elev de clasa pregatitoare sa fie tentat de fumat. Dar cu cat ii vorbesti mai din timp despre pericolele fumatului, cu atat mai bine.
Iar daca pustiul tau este mai mare de 5-6 ani, cu atat mai mult ar trebui sa vorbesti cu el despre pericolele fumatului. Odata cu inceperea noului an scolar, multi copii de gimnaziu sunt tentati sa se apuce de fumat, din cauza ca in felul acesta simt ca sunt acceptati mai usor in anumite grupuri. La aceasta varsta acceptarea si integrarea este foarte importanta pentru copii. Asadar nu este prea devreme sa vorbesti despre fumat cu copilul tau de clasa pregatitoare.
Cercetarile arata ca 90% dintre fumatorii adulti au aprins prima tigara atunci cand au fost copii. Iar in 2016 Centrele pentru Controlul si Prevenirea Bolilor din S.U.A. au descoperit ca 8% dintre elevii de liceu au fumat cel putin o tigara in ultimele 30 de zile.
Cand copilul este mic, el te priveste ca autoritatea suprema pentru ceea ce este bine si ceea ce este rau. Asadar incepe discutia devreme, folosind sfaturile de mai jos, pentru a-i arata calea cea buna.
Concentreaza-te pe ceea ce il intereseaza pe copilul tau
Asa cum stii deja, cele mai grave probleme asociate cu fumatul sunt: numeroasele tipuri de cancer, boli ale plamanilor, dar si alte probleme de sanatate. Dar sa-i spui copilului tau ca s-ar putea sa sa imbolnaveasca de cancer, nu reprezinta un factor descurajator. Sunt putine sanse ca pustilor de scoala generala sa le pese de posibilele consecinte pe termen lung.
Copiii pot raspunde mai degraba la unele dintre efectele imediate ale tigarilor - mirosul care persista in parul si hainele lor, pete pe dinti, respiratie urat mirositoare, probleme ale pielii, dureri la nivelul gurii si multe altele.
De asemenea, poti descoperi ca pustiul tau raspunde bine la o conversatie despre aspectele financiare ale fumatului. Scoate un calculator si demonstreaza-i copilului cati bani ar putea sa cheltuiasca cineva in 10, 20 sau 30 de ani, daca ar fuma un pachet de tigari pe zi. Apoi discuta despre lucrurile pe care acea persoana le-ar fi putut cumpara cu banii de pe tigari.
Leaga conversatia de sport
Daca pustiul tau este un atlet in devenire, asociaza pericolele fumatului cu performanta sa pe terenul de sport. Explica-i modul in care fumatul ar putea sa-i diminueze capacitatea de a alerga sau spune-i ca e posibil sa iasa mai devreme de pe terenul de fotbal din cauza ca nu va mai putea respira.
Vorbeste cu el despre dependenta data de fumat
Producatorii de tigari stiu cum sa isi comercializeze produsele, astfel incat este putin probabil ca preadolescentii sa stie despre nicotina si despre dependenta data de aceasta.
Explica-i foarte clar ca fumatul da dependenta si ca odata ce incepe sa fumeze ii va fi foarte greu sa se opreasca. Spune-i copilului ca nicotina da aceeasi dependenta ca si drogurile periculoase, cum sunt heroina si cocaina.
Discuta cu copilul tau despre pericolele produselor alternative de fumat
Odata cu raspandirea tigarilor electronice, a narghilelelor, dar si a produselor fara fum, copiii au mai multe posibilitati ca oricand sa se apuce de acest prost obicei. De asemenea sunt mai multe sanse ca pustii sa considere aceste alternative fara fum mai moderne si mai sigure fata de fumatul clasic.
Din 2011 pana in 2015 a existat o crestere cu 900% a consumului de tigari electronice in randul elevilor de liceu. Din cauza ca aceste produse vin cu arome amuzante (de guma de mestecat sau pepene rosu), multi tineri cred ca sunt asemanatoare bomboanelor.
Asigura-te ca pustiul tau stie ca aceste alternative sunt periculoase: ca aerosolul din tigarile electronice nu este sigur si ca utilizarea e-tigaretelor este puternic asociata cu utilizarea altor produse din tutun in randul tinerilor.
Explica-i foarte clar ca alternativele fara fum pot avea si consecinte grave.
Invata-l cum sa spuna NU
Chiar si atunci cand vine in gluma, presiunea colegilor este un lucru real. Daca pustiului tau i se ofera o tigara si nu ai vorbit niciodata cu el despre cum sa refuze o asemenea oferta, fara sa piarda aprecierea prietenilor, va fi mai probabil sa spuna da.
Incearca sa faci cu el un joc de roluri in care tu ii oferi o tigara, iar el va trebui sa foloseasca o varietate de moduri de a spune NU. Iata cateva idei de a spune NU:
"Nu, multumesc, nu-mi place cum miroase", "Nu, trebuie sa fiu pregatit pentru antrenamentul de fotbal, iar tigarile ma lasa fara suflu", sau "Prefer sa nu, nu-mi place cum imi simt pieptul apoi. "
Conversatii de calitate
Nu-i pomeni copilului in continuu despre pericolele fumatului. Studiile arata ca daca ii vorbesti despre asta tot timpul, ar putea creste sansele ca pustiul sa fie tentat sa incerce. Spunandu-i copilului: "Nu poti fuma niciodata" sau "Toti fumatori sunt rai", ai putea chiar sa-l incurajezi sa se revolte. Daca este adolescent, ar putea fi tentat sa incerce sa fumeze, doar pentru ca i-ai spus ca nu poate.
Cercetarile arata ca discutiile de calitate cu copilul, il pot impiedica pe acesta sa accepte o tigara. Si tot studiile arata ca aceeasi conversatie nu functioneaza la fel pentru toti copiii. Din moment ce tu iti cunosti cel mai bine copilul, este important sa te gandesti la modul de abordare potrivit cu copilul tau.
Desi este un subiect serios, este bine sa vorbesti cu copilul tau despre asta cu calm, cu argumente, fara sa-l ameninti cu vreo pedeapsa. Cu o astfel de abordare ii va veni si lui mai usor sa discute cu tine despre tigari - si chiar sa te informeze daca i s-a oferit una intr-o zi.
Subliniaza importanta de a face alegeri bune pentru sanatate
In loc sa-i vorbesti despre pericolele fumatului in mod repetat, discuta cu el despre importanta alegerilor bune pentru sanatate.
Vorbeste-i despre modul in care o alimentatie sanatoasa, un numar corespunzator de ore de somn si sportul in mod regulat, il pot ajuta sa-si pastreze corpul intr-o forma buna.
Atunci cand copilul este mandru de abilitatile sale sportive sau atunci cand recunoaste ca odihna il ajuta sa se concentreze la scoala, este mai putin probabil sa se angajeze intr-un comportament care i-ar putea pune in pericol sanatatea.
Fii un model pentru copilul tau
Copiii care au parinti care fumeaza sunt mai predispusi sa se apuce de fumat, deoarece nu il vad ca un obicei prost. Chiar daca ii spui copilului ca vrei sa renunti la fumat sau ca ti-ai fi dorit sa nu fumezi, cuvintele tale nu vor fi eficiente. Copiii imita ceea ce vad la parinti.
Asadar s-ar putea sa fi venit timpul sa te lasi de fumat - pentru sanatatea ta si cea a copilului tau. Discuta cu medicul de familie despre remediile care te pot ajuta sa renunti. Terapia cu substituenti de nicotina, anumite medicamente eliberate pe baza de reteta sau grupuri de asistenta pot fi esentiale in demersul tau de a renunta la fumat.
Instituie o noua regula: nu se fumeaza in casa!
Studiile arata ca limitarea accesului copilului la tigari si la fumatori va reduce foarte mult sansele de a se apuca de fumat. Asadar instituie o noua regula: nimeni nu are voie sa fumeze sau sa aduca tigari in casa!
Daca ai prieteni sau rude care fumeaza, explica-le politicos ca nu este permis fumatul in casa voastra. Cand copilul tau va vedea ca esti consecvent cu privire la stabilirea limitelor - chiar si pentru adulti - va fi mai putin probabil sa preia acest obicei.
Cauta indicii care ar putea sa arate ca pustiul tau fumeaza
Daca pustiul tau este mai mare, ai putea sa te ingrijorezi ca s-a apucat deja de fumat. Iata indiciile pe care ar trebui sa le urmaresti: respiratie urat mirositoare, respiratie dificila, imbracaminte murdara sau urat mirositoare, tuse si raguseala.
Daca se ajunge in punctul in care trebuie sa ai o discutie cu copilul tau, pe care il banuiesti ca fumeaza, incearca sa aveti o discutie deschisa si cinstita. In primul rand intreaba-l daca fumeaza si, daca raspunsul este da, respinge nevoia de a incepe sa tipi la el.
Spune-i pe un ton calm cat de dezamagit esti si apoi incepeti sa creati impreuna un plan despre cum sa evite pe viitor tigarile. De asemenea explica-i ca daca va mai fuma vor exista consecinte (si explica-i care sunt consecintele).
Daca pustiul tau a inceput sa fumeze in mod regulat, poate avea nevoie de ajutor de specialitate ca sa renunte. Discuta cu medicul de familie despre optiunile pe care le are la dispozitie.
Sursa: verywellfamily.com