Sa iti educi copilul acasa, fara a avea in spate ani de studii si cunostintele de comportament necesare pentru a interactiona cu cei mici poate parea uneori imposibil, sau cel putin o provocare.
Metoda Montessori se aplica in salile de clasa, insa folosind cateva din tehnicile acesteia acasa, in familie, interactiunea cu micutul tau ar putea deveni mai usoara, mai eficienta si iti va fi mai usor sa creezi un mediu care sa ii confere copilului sprijin, contribuind astfel la fericirea intregii familii, asa ca iata ce reguli trebuie sa respecti pentru a obtine rezultate optime :
Respecta-ti copilul ca si persoana
Ne respectam batranii, ne respectam partenerii de viata, insa gandul de a ne respecta copiii pare cel putin ciudat, poate si pentru ca abia si-au inceput viata. Insa acesta este motivul pentru care in interactiunile zilnice este ideal sa iti respecti copilul; astfel, se va simti auzit, se va simti iubit si va invata ce inseamna respectul prin puterea exemplului tau.
Demonstreaza-le respectul fata de ce au de spus, indiferent de ce faci si vei avea un copil ascultator si bine crescut, cu simtul respectului fara de tine ca parinte, dar si fata de cei din jurul sau.
Incurajeaza-i libertatea si independenta
Atunci cand iti iubesti copilul, poate fi dificil sa il privesti cum se lupta cu diferite probleme, instinctul iti spune sa intervii si sa il ajuti, insa aceasta abordare nu este intotdeauna cea mai potrivita in procesul de invatare al celui mic, putand sa ii afecteze increderea de sine si motivatia interioara.
Acorda-i libertate si independenta, cu limite, pentru ca el sa poata sa rezolve de unul singur sarcini simple; incurajeaza-l sa mearga singur la toaleta, sa se spele singur pe maini dupa masa, permite-i accesul facil la un raft jos cu gustari sanatoase pentru el, plaseaza un cuier la nivelul lui ca sa isi poata agata hainele, orice copil va fi incantat de controlul pe care il detine asupra propriilor actiuni.
Da-i libertate – cu limite
Libertatea cu limite, unul dintre conceptele Montessori, presupune sa iti lasi copilul sa isi contureze propriile activitati zilnice in functie de interesele sale. Este important sa stabilesti niste limite atunci cand ii acorzi aceasta libertate, ca sa il ajuti pe cel mic sa inteleaga ce are si ce nu are voie sa faca; orice tip de activitate care are potentialul de a-l pune in pericol pe el sau pe cei din jurul sau poate fi un exemplu al momentului cand limitele sunt necesare a fi stabilite.
Ia-o incet si acorda-i spatiu
Unul din elementele filozofiei Montessori pe care il poti folosi si acasa este sa ii acorzi copilului tau timp si spatiu pentru a explora. Copiii au un altfel de ceas interior decat adultii, motiv pentru care poate fi dificil pentru tine sa o iei mai usor, sa incetinesti putin si sa apreciezi diferenta aceasta dintre voi.
Ia in considerare copilul atunci cand faci programul zilei si de exemplu, in loc sa te grabesti sa treci prin biblioteca, acorda-i suficient timp celui mic sa exploreze cartile de pe rafturi sau sa puna intrebari bibliotecarei.
Foloseste cuvinte mari – chiar si cu un copil mic
Desi nu este un concept exclusiv specific metodei Montessori, folosirea de "cuvinte mari", ce ti se par mai grele poate pentru un copil mic, este o tehnica excelenta de a imbogati vocabularul copilului acasa, asa ca incearca sa nu iti cenzurezi limbajul.
Observa caracterul copilului tau
In salile de clasa unde se aplica metode Montessori, educatorii petrec mult timp observand fiecare copil in parte, modul in care interactioneaza cu materiale didactice, dar si cu ceilalti colegi; pentru a intelege caracterul unic al copilului tau, observa-l acasa, atunci cand se joaca singur, vezi ce il bucura, ce il obooseste, ce il frustreaza si in functie de asta organizeaza activitati in familie care sa tina cont si de preferintele celui mic.