Mamicile sunt intotdeauna ingrijorate atunci cand puiul lor refuza mancarea. Fie ca el are doar cateva luni sau cativa anisori. Si este firesc sa fie asa pentru ca mama este cea care isi hraneste copilul inca din prima zi.
Atunci cand el refuza mancarea de un anumit fel sau orice fel de mancare, cand nu vrea cu lingurita sau mananca prea putin, cand meniul lui se reduce la doar cateva alimente, mama se gandeste ca el nu este hranit suficient, ca nu va creste, ca substante esentiale ii vor lipsi.
Sigur ca toate aceste ganduri, temeri si multe altele nu sunt intotdeauna constiente dar ele alimenteaza o stare de nemultumire, tristete, ingrijorarea, nervozitate, uneori chiar furie sau revolta.
La un moment dat se intra intr-un cerc vicios din care mamicile nu mai pot iesi. Ele sunt suparate de refuzul copilului si asteapta masa cu inima stransa banuind ca cel mic nu va manca. Sunt agitate si ar face orice ca puiul sa manace.
De aceea apeleaza la tot felul de metode, cum ar fi sa-i dea sa manance in gura desi el poate manca singur, sa ia masa in alta parte, eventual la televizor sau in parc, sa-i distraga copilului atentia de la mancare, sa-l determine sa se joace si in acest timp sa-i dea mancarea ca sa n-o observe, sa amestece mancarurile care ii plac cu cele care nu ii plac etc.
De cele mai multe ori, toate aceste eforturi nu aduc rezultatele dorite. Cu tot chinul si "tehnicile", cel mic nu mananca mare lucru.
Mamele sunt foarte prinse in starea lor emotionala si nu-si dau seama ca o transmit copilului. Poate un copil sa manace impreuna cu o mama atat de tensionata?
Este unanim recunoscut faptul ca in timpul mesei este nevoie de o atmosfera calma pentru a ne putea concentra asupra a ceea ce mancam, pentru a simti gustul alimentelor, mirosul lor, aspectul, pentru a mesteca si inghiti.
De aceea, este nevoie de o pozitie confortabila, in niciun caz in picioare, pe olita sau in fuga. Copilul stresat, somnoros, pe care il doare ceva, plictisit, certat sau preocupat cu altceva nu poate manca la fel ca unul linistit si interesat de mancare.
Adultii vorbesc mereu despre "lipsa de pofta de mancare". Ea este adesea confundata cu foamea. Insa de multe ori copiilor, mai ales celor mici le este foame si totusi nu mananca. Pentru asta exista explicatii mai superficiale (copilul este mofturos, nu-i place felul respectiv de mancare, nu mananca singur, nu vrea cu lingurita, prefera o anumita persoana si nu alta cu el la masa etc) si mai profunde care cauta sa se apropie de starea lui si de relatia copil-adult.
O cale buna de a intelege ce se intampla cu copilul este aceea de a incerca sa ne punem in pielea lui. Atat unui copil cat si unui adult, ii piere pofta de mancare daca il doare ceva, este nervos sau speriat. Asa ca starea adultilor este foarte importanta si de asemenea atmosfera din timpul mesei.
Alte aspecte care v-ar putea fi de folos sunt:
• Copiii mananca mai bine si mai cu pofta cand o fac singuri decat cand li se baga in gura.
• Este bine sa i se spuna numele mancarurilor si copilul sa stie ce mananca.
• Sa nu faca altceva in timpul mesei.
• Adultii sa manance impreuna cu copilul la masa.
• Sa fie incurajat sa manance singur chiar daca nu poate tine bine lingurita in mana sau se murdareste pe hainute.
Anca Munteanu
Psiholog - Psihologia copilului
Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
