O tema referitoare la una dintre reactiile frecvente pe care la au parintii vizavi de un anume comportament al copiilor. Sa ne imaginam urmatorul dialog:
Mama: De ce ai ajuns acasa asa de tarziu? Unde ai fost?
Copilul: Afara.
Mama: Ce-ai facut?
Copilul: Nimic!
Observam ca, de fapt, dialogul de mai sus e un monolog. Parintele aduce, pe de-o parte, argumente rationale si face critici, iar copilul, pe de alta parte, se apara si neaga. Ne putem imagina continuarea dialogului transformandu-se intr-un adevarat razboi in care copilul devine furios din cauza ca nu stie sa faca fata situatiei, iar parintele invinovateste copilul si spune lucruri pe care mai tarziu le va regreta, fara ca problema sa se fi rezolvat.
Parintii au tendinta de a critica copilul pentru ca a facut ceva gresit, din dorinta de a-i corecta comportamentul. Atunci cand avem de-a face cu o situatie in care sentimentele intense ale copiilor se manifesta printr-un comportament dificil, adultul ar trebui sa reactioneze la sentimentele copilului, si nu la comportamentul lui.
Copiii pusi in fata unor emotii puternice, nu mai sunt capabili sa asculte pe nimeni. Ei nu pot accepta nici argumente rationale, nici critici, nici sfaturi, nici consolari. In aceste momente, au nevoie sa inteleaga ce anume se petrece inlauntrul lor. Ba mai mult, sentimentele intense ale copiilor nu vor disparea daca li se spune "nu-i frumos sa simti asta".
Interzicerea sentimentelor intense nu le anuleaza, dar ele pot fi atentuate daca ascultatorul le accepta cu intelegere. Pentru copii e o mare usurare sa descopere ca sentimentele lor sunt o parte fireasca a experientei omenesti, chiar daca acestea sunt negative ori pozitive. Inainte de a critica, trebuie sa intelegem si sa acceptam ceea ce se intampla in interiorul copilului nostru.
Alexa Plescan
Psiholog clinician, formare in Psihanaliza si psihoterapia copilului si a adolescentului
contact@alexaplescan.ro
www.alexaplescan.ro
