Ne propunem sa ne apropiem de ceea ce simt si exprima copiii legat de fricile, temerile lor, starile de neliniste sau chiar groaza.
Am vazut cu totii copii care plang, care refuza, care se trezesc noaptea plangand, am auzit adesea: "Mami, mi-e frica!". Parintii se grabesc sa-l linisteasca pe copil, sa-l intrebe ce ii face frica si sa nege pericolul despre care cel mic vorbeste.
Frica de intuneric, monstri, balauri, fantome, oameni cu infatisari fioroase, animale, situatii, persoane din realitate, anumite locuri sau obiecte sunt intalnite la toti copiii intr-o anumita perioada a copilariei lor.
Cu toate acestea, unii o suporta mai bine, altii cu mai mare dificultate si de asemenea exista diferite modalitati de exprimare a acestor frici.
Unii dintre noi isi pot aminti de ce se temeau cand erau mici, altii au uitat, iar altii sustin ca nu se temeau de nimic. Sigur ca intensitatea fricii ca si modalitatea de exprimare lasa o amprenta mai adanca sau mai superficiala in amintirea noastra.
Putem sa incercam sa facem o calatorie in copilaria noastra si sa cautam fricile de atunci. Este unul dintre cele mai eficiente moduri de a reusi sa intelegem ce simte un copil…
Pentru ca daca intelegem ce se intampla in interiorul lui, putem gasi o metoda adecvata prin care sa-l linistim. "Copilului meu ii este frica" – iata o fraza pe care multi parinti o spun ei insisi ca un strigat de ajutor. Si este adevarat ca frica celui mic ne aduce mai aproape de propriile noastre frici, chiar daca nu suntem constienti de asta.
Ca moduri de manifestare intalnim adesea plansul si tipatul, evitarea si inhibitia, manifestarile agresive, refuzul, cosmarurile nocturne, agitatia fizica sau psihica. Fireste, ele variaza in functie de varsta si de personalitatea copilului, dar si de modurile de manifestare ale familiei din care el face parte.
Unii copii nu simt frica in timpul zilei si nu pot spune daca le este frica de ceva. In schimb, aceaste stari apar in timpul somnului cand copilul viseaza si se trezeste ingrozit.
Este important sa descoperim trairea copilului si sa putem diferentia situatia cand exista o problema psihologica ce necesita o interventie de specialitate sau este vorba de o frica "normala".
In acest context putem aminti ca majoritatea obiectelor si persoanelor sunt foarte mari in comparatia cu dimensiunile copilului si el nu are posibilitatea de a le vedea in intregime si nici de a le numi sau a sti ce sunt, la ce folosesc etc.
Un exemplu la indemana este frica de diferite zgomote produse de obiectele electrocasnice. Parinti spun: "De ce te temi de mixer? El nu face rau.", dar pentru copil cuvantul mixer nu inseamna nimic si poate fi perceput sau simtit ca ceva extrem de periculos. Frica de tot felul de lucuri pe care nu le vedem bine, nu le numim, nu le putem stapani, apar imprevizibil, nu stim “ce fac”, ce contin etc. este caracteristica perioadei copilariei.
Metoda pe care parintii o folosesc pentru ca cel mic sa nu se sperie este sa-i vorbeasca inainte despre fenomenul, activitatea, obiectul sau situatia respectiva, astfel incat copilul sa-si poata forma o reprezentare chiar si sumara, sa fie "pregatit" pentru ce urmeaza sa se intample.
In cazul altor frici, parintii se simt insa derutati, cauta o experienta traumatica si n-o gasesc, pare ca teama a aparut "din senin", dar nu este niciodata asa. In plus, in cazul fobiilor, obiectul fobiei nu are legatura directa cu fobia, ci exista doar o legatura asociativa. Oamenii care se tem de paianjeni nu au avut experiente cu paianjeni, ca sa nu mai vorbim de frica de avion, de inaltime, de apa etc.
In toate situatiile este necesara o abordare atenta si lipsita de prejudecati a starii copilului si a modului sau de manifestare. De asemenea, pe cat posibil, copilului nu trebuie sa i se interzica sa-i fie frica, sa planga sau sa fie pedepsit pentru asta.
Astept opiniile, experientele si intrebarile voastre intr-o discutie in direct, care se va desfasura luni, 12 ianuarie intre orele 20.00 - 23.00.
