Studiile din ultimii ani arata faptul ca parintii pretind de la copiii lor mai mult decat acestia pot "duce". Mai exact, le cer sa isi stapaneasca emotiile asemenea unui adult, sa fie ambitiosi si sa invete mult, ba uneori chiar le impun un program strict, cu ore fixe de odihna sau de activitati. Nu avem oare asteptari prea mari de la micutii nostri?
Iti subestimezi copilul?
Daca ai asteptari prea mici, copiii le vor intruni usor si vor oferi foarte putin, considerand ca atat este suficient. Acela este targetul stabilit, deci nu trebuie sa faca eforturi mai mari decat atat sa dovedeasca faptul ca pot fi buni. Din pacate, aceasta atitudine dezvolta o mediocritate in copil care va fi dusa asa pana la viata adulta. Problemele cele mai mari vor aparea atunci cand vor fi nevoiti sa intre in competitie cu altii de varsta lor.
Ai asteptari prea mari de la copil?
Riscul de a cere de la copil mai mult decat trebuie, mai mult decat este capabil sa ofere este insa infinit mai mare. Cei mai multi dintre parinti o fac. Isi doresc ca odrasla lor sa fie cea mai buna: la scoala, la sporturile pe care le practica, la limbile straine pe care le invata si asa mai departe. Pericolul si mai mare vine atunci cand pretentiile sunt crescute in privinta modului in care cei mici trebuie sa isi stapaneasca emotiile.
De ce avem asteptari suprarealiste
"Daca eu nu am avut, macar tu sa ai. Daca eu nu am putut, macar tu sa o faci". Cati dintre noi nu am gandit asa? Si asta pentru ca asteptarile pe care le avem de la copii sunt, in realitate, o proiectie a propriei copilarii. Neimplinirile noastre ne asteptam sa fie realizate de copii. Practic, asteptarile aceste se bazeaza mai mult pe experientele parintilor decat pe nevoile copiilor.
Ce ne dorim noi si ce pot ei
Sa isi stapaneasca nervii
Cand copilul de doar 3 anisori face o criza de nervi in magazin, se tavaleste pe jos, da din picioare, striga, plange cerand o anumita jucarie te intrebi: De ce se poarta asa? De ce nu-si poate stapani nervii? Intr-un final, sfarsesti prin a-i cumpara jucaria doar pentru ca spiritele sa se calmeze. Continui insa sa fii nemultumit de propriul tau copil, fara sa te gandesti ca, de fapt, are doar 3 ani si ca nu poti avea pretentii exagerate de la el.
Sa fie mereu binedispusi
Nu, copiii nu pot fi mereu veseli si cu zambetul pe buze. Chiar daca ti se pare ca nu au niciun motiv de suparare fiindca nu le lipseste nimic, pentru nivelul lor exista suficiente motive sa fie necajiti. I-a certat educatoarea, nu s-a inteles cu colegul de joaca, nu a primit dulcele pe care l-a cerut. Toate acestea sunt “necazuri” uriase in perceptia lui.
Sa ierte
Noi, adultii, nu suntem capabili sa iertam intotdeauna, insa le pretindem copiilor sa fie in stare de asta. Vrem ca odraslele noastre sa isi ceara scuze pentru greseli, eventual in public, fara sa ne gandim ca acesta poate fi un mod de a-i umili. Este o diferenta intre a-l face sa constientizeze o greseala, un lucru bun de altfel, si a-i pretinde sa recunoasca, eventual cu martori de fata, ceea ce a facut. Nici macar noi nu suntem in stare sa facem asta si nu pentru ca suntem oameni in toata firea, ci pentru ca e mai degraba o chestiune de orgoliu. Trebuie sa admitem ca si copiii nostri au orgoliu, iar daca le cerem sa ierte, trebuie sa fim in primul rand noi insine un exemplu in acest sens.
Sa nu imite ceea ce vad
Si pentru ca vorbeam despre exemplul pe care il oferim celor mici, este nerealist sa le pretindem copiilor nostri sa nu faca la randul lor ceea ce noi insine facem: sa nu vorbeasca urat, sa nu reactioneze necontrolat atunci cand se supara, sa nu stea ore in sir la calculator sau la televizor. Copiii imita ceea ce vad, de aceea e bine sa ii educam mai mult prin ceea ce suntem, decat prin ceea ce spunem.
Un studiu recent realizat in California a arata faptul ca:
- 56% din parinti cred ca copiii isi pot controla dorinta de a face ceva inainte de varsta de 3 ani;
- 43% din parinti cred ca copiii sunt capabili sa imparta echitabil lucrurile cu ceilalti copii inca inainte sa fi implinit 2 ani;
- 24% din parinti cred ca copiii au capacitatea de a-si controla emotiile, cum ar fi accesele de furie, frustrarile, inca de la 1 an.
In realitate:
- Controlul de sine se dezvolta efectiv intre 3 ani si jumatate si 4 ani si dureaza chiar mai multi ani pana sa fie insusit si utilizat constant;
- Abilitatile de a imparti cu ceilalti se dezvolta intre 3 si 4 ani;
- Controlul emotional nu se va dezvolta inainte de 3 ani si jumatate - 4 ani.
