O mamica a propus sa discutam despre afectiuni care ar putea fi depistate timpuriu si a dat exemplul sindromului ADHD.
Incercam sa abordam un astfel de subiect raspunzand astfel tuturor celor care vad diferite lucuri care ii ingrijoreaza la copilul lor, sunt in cumpana daca sa mearga la un specialist sau nu, se intreaba in ce masura afectiuni precum tulburarea de atentie, autismul, tulburari afective grave pot fi depistate precoce sau ce ar trebui sa faca atunci cand sesizeaza comportamente, stari, cuvinte, gesturi care li se par in neregula sau ii pun pe ganduri.
Inca din primele luni de viata, parintii pot sesiza daca bebelusul nu intoarce capul dupa sunet, nu zambeste, vocea mamei nu-l linisteste, nu incepe sa fie interesat de jucarii, de figurile umane, sa rada, sa gangureasca, nu priveste sau pare indiferent fata de ce este in jurul lui.
Apoi sunt semnele legate de diferite miscari stereotipe sau ticuri, tulburarile de somn si alimentatie (in care se include anorexia sugarului, voma psihogena, mericismul), de dispozitie (in care copilul este mereu trist sau speriat) etc.
Mama este de regula cel mai bun "barometru" al starii copilului ei si asta nu pentru ca petrece cel mai mult timp cu el ci si pentru ca intre ei exista o comunicare afectiva foarte extinsa care tine loc de comunicarea in cuvinte ce apare tarziu.
Mama simte cand copilului nu-i este bine si adesea starile ei sunt in concordanta cu ale bebelusului.
De aceea starea de anxietate a mamei din primele luni a fost pusa in legatura cu starile de spaima ale bebelusului pe care nu le poate exprima decat prin plans.
Este si motivul pentru care mamele reusesc de timpuriu sa deosebeasca tipurile de plans la copilul lor. Se intampla insa ca si alta persoana, cum ar fi tatal, o bunica sau chiar un strain de familie sa “vada” la copil ceva in neregula.
Sigur ca adesea parintii neaga ceea ce vad, considera ca “li se pare”, ca “va trece” cu varsta si totusi…temerea lor ramane. Aceasta ingrijorarea pe care nici fata de ei insisi nu o pot recunoaste este motivul pentru care ei ar trebui ajutati sa consulte un specialist sau macar sa vorbeasca cu cineva despre ce ii framanta, sa intrebe, sa observe copilul, sa poata da detalii despre ce vad si simt.
De fiecare data cand mama se ingrijoreaza, starea ei este importanta. Fie ca bebelusul sau copilul este cauza, fie ca este o problema a mamei care indica o depresie post-natala sau o tulburarea de relationare cu copilul sau cu alt membru al familiei, este important ca ea sa reuseasca sa o exprime si sa ceara ajutor.
De multe ori insa ignoram semne timpurii sau consideram ca cel mic nu este afectat de anumite evenimente cum ar fi despartirile, mutarile, traumele medicale, depresia mamei, un doliu in familie, nasterea altor copii, conflictele din cuplul parental etc.
Daca ne referim strict la sindromul de hiperactivitate si deficit de atentie atunci este nevoie sa luam in considerare cateva caracteristici ale copilului si anume:
• se misca mereu;
• nu poate sta linistit cateva minute;
• nu e atent la ce se intampla in jurul lui, nu asculta ce i se spune;
• nu priveste interlocutorul, da senzatia ca nu aude sau nu-l intereseaza desi uneori retine ce i s-a spus sau executa comenzile primite;
• nu reuseste sa stea asezat mai mult de cateva minute;
• intrerupe orice activitate chiar daca la inceput i se pare placuta sau accepta sa o desfasoare (colorat, modelat plastilina, jocuri de constructie etc);
• impulsivitate – copilul nu pare sa anticipeze efectele miscarilor sale, lovindu-se adesea de obiectele din jur;
• comportamentul nu este afectat de pedepse sau recompense.
Va astept luni 23 iunie, de la ora 20 la o noua discutie in direct despre modalitati de depistare timpurie a problemelor copilului si modului in care ne raportam la ele, despre ce ne ingrijoreaza la copilul nostru.
Anca Munteanu
Psiholog - Psihologia copilului
Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie
