Oana Soroaga, psiholog clinician, foloseste foarte des aceasta metoda in practica terapeutica si se ofera sa o explice tuturor specialistilor si parintilor interesati de psihoterapia copilului.
Claunterapia este o metoda complementara in psihoterapie, fiind o tehnica imprumutata din teatru. Aceasta se desfasoara pe mai multe planuri de dezvoltare: manipulare de obiecte, echilibru fizic, expresie corporala, faciala si verbala. Prin acestea se urmareste stabilirea, restabilirea, mentinerea si imbogatirea raporturilor individului in globalitatea sa cu el insusi, cu un altul, cu mediul inconjurator. Clovnul traduce corporal o stare, tot ceea ce exprima este ce simte.
"A face pe clovnul" in psihoterapie.
Manipularea de obiecte presupune o serie de activitati individuale cu mingi, diabolo, esarfe, farfurii invartite pe bete, jucarii de marimi si forme diferite. Pentru a invata sa manipuleze aceste obiecte, copiii participa la diferite jocuri, concursuri si folosesc ceea ce au invatat in mici spectacole. Fiecare are astfel ocazia sa-si perceapa, sa-si cunoasca si sa-si utilizeze propriul corp in relatie cu ceilalti, in cadrul jocului, aceste activitati contribuind in acelasi timp si la dezvoltarea coordonarii motrice, a anumitor miscari mai putin exersate de copiii cu handicap neuro-locomotor.
Jocul clovnului solicita, de asemenea, imaginea corpului si schema corporala intr-o maniera particulara, acestea identificand persoanele si poate sa contribuie la integrarea lor.
Mizele jocului de-a clovnul sunt multiple. Acest joc solicita creativitatea subiectului, ii antreneaza personalitatea in intregime prin faptul ca personajul poate trai in plan real, simbolic si al imaginarului. Clovnul, mai mult decat un personaj, este o stare de spirit, un "joc" ce permite eu-lui sa se exprime. Una din premizele jocului din cadrul claunterapiei este acceptarea neconditionata a celorlalti, a valorilor acestora si a modului lor de exprimare. Totusi, pentru a se putea juca cu ceilalti, copilul trebuie sa se raporteze la personalitatile, valorile, modurile de exprimare ale celorlalti si sa incerce sa ii inteleaga. Facand toate acestea, fiecare copil ajunge sa aiba incredere in cei din jur, sa se simta sigur pe sine, avand in acelasi timp ocazia de a-si explora propriul univers, nestingherit de aprecieri exterioare critice.
Reusita unui spectacol consta in masura in care fiecare copil a reusit sa inglobeze in mod armonios ceea ce a invatat la celelalte obiecte ale claunterapiei, imbinat cu propria personalitate in personajul creat de el, iar apoi pe acest personaj in subiectul spectacolului, raportat la celelelalte personaje luate impreuna si la fiecare in mod individual. De fapt, reusita spectacolului corespunde reusitei terapiei, pe toate planurile sale.
Aplauzele finale reprezinta recunoasterea invingerii asupra obiectelor, corpului si temerilor proprii.
Oana Soroaga
Psiholog clinician
