Divorturile au devenit o constanta in viata cuplurilor de la noi incat au dat nastere si unor noi expresii de intelepciune populara, urbana ce-i drept, acesta fiind si mediul cu cea mai mare rata a despartirilor. "Casatoreste-te la 20 de ani, ca sa poti divorta la 30 si sa iti traiesti viata!" este doar un exemplu dintre vorbele de duh incluse in dictionarul divortatilor din zilele noastre.
Am adoptat-o si eu, mai mult pentru a face haz de necaz, fiind, desigur, prea tarziu a mai indrepta ceva in sensul acesta. Am preluat expresia in perioada separarii, pana la pronuntarea divortului la notar, dupa ce am descoperit cu stupoare ca o mare parte dintre prieteni, rude si cunostinte trecusera deja prin acest soc al despartirii de partenerul de viata.
Welcome to the club!
Intrasem pe nepusa masa intr-un club al divortatilor, populat de figuri cunoscute, dar socul divortului meu nu se atenuase si, bineinteles, acceptarea variantei unor greseli comune in destramarea casniciei nu era chiar cel mai usor lucru.
In plus, ramasese problema copilului si, indiferent de forma amiabila a divortului legal, Mara a fost un mar al discordiei intre mine si fosta sotie, chiar daca, aparent, certificatul de divort stabilea negru pe alb in grija cui ramane, ca si obligatiile si drepturile mele de vizita.
Oricum, nu a fost deloc de ajutor sa descopar chiar cu o zi inainte de emiterea actului ca vreme de o luna si jumatate fosta sotie nu se deranjase nicio secunda sa ii explice fiicei noastre ce presupune divortul, parand mai degraba preocupata sa isi cladeasca o noua relatie, aflata intr-un stadiu incipient de mai mult timp, oricum.
Razboi continuu
Nu eram nici eu prea departe de punctul in care urma sa fac pasul spre acceptarea statutului de barbat liber, dar pecetluirea despartirii dintre noi a adus alte socuri in relatia dintre noi. Pe neasteptate m-am pomenit cu o fosta sotie dispusa sa faca toate eforturile pentru a ma elimina nu doar din viata ei, ci si din cea a copilului nostru, folosind noul iubit pe post de surogat de tata.
Nervi? Ohooo, cu duiumul! Rabufniri? Nicidecum, rolul prostului incapatanat, care nu pare sa ia in seama ce se petrece in jurul lui si isi urmeaza planul propriu, poate face minuni in acest sens.
Desigur, copilul nu a avut cum sa nu iasa marcat din toata aceasta poveste. Pe de-o parte, actiunile mamei induceau ideea unei vinovatii totale aruncate in sarcina tatalui, pe de alta parte nici eu nu puteam tine sub control chiar toate ironiile si replicile care imi stateau pe limba in momentul in care fii'mea imi povestea ce mai e pe acasa.
Cu de toate
Din punctul de vedere al specialistilor consultati, pare ca am avut parte de o experienta in care si eu si fosta sotie ne-am repezit in a face toti pasii gresiti in pregatirea, prezentarea si perfectarea divortului nostru.
"Discutiile legate de divort nu ar trebui niciodata sa aiba loc in preajma copilului. Sunt chestiuni care ii privesc numai pe cei doi soti. Decizia de a divorta, odata ce devine definitiva, trebuie prezentata cu grija copilului, fara a arunca vina de la unul la altul.
Copiii au tendinta de a empatiza si de a-si asuma si ei aceasta vina. Inceperea unei noi relatii de catre un parinte divortat este recomandata abia dupa ce acesta depaseste socul divortului. Pentru cel care ramane cu copilul in grija este o misiune dificila, deoarece, in adancul sufletului, fiecare copil isi doreste o impacare a parintilor.
Integrarea unui nou partener trebuie facuta treptat. Intr-un final, copilul il va accepta, cat timp vede ca mama sau tatal sau se simte fericit alaturi de acesta, dar rolul tatalui sau mamei naturale nu va putea fi niciodata ocupat de altcineva”, explica psihoterapeutul Alina Capusan, membru fondator al Asociatiei "Aripi Albastre".
Epilog sau ceva de genul
Cam la un an dupa divort, Mara ne-a marturisit ca, in tot acest timp, a ajuns sa traiasca cu frica de a creste cu parinti vitregi. Ma rog, nu mai intru in amanunte referitoare la unele evenimente care poate au contribuit la accentuarea sentimentului de instabilitate resimtit de copil. Cert este ca marturisirea ei ne-a fortat sa facem pasul spre constituirea unui cuplu atipic.
Stam separati, eu joc in continuare rolul de tata de weekend, eventual si de mijloc de saptamana, la care se adauga si cel de iubit, dar anumite manifestari de revolta ale copilului au disparut.
E o relatie de convenienta? Posibil. Simt ceva? Hmm, oricum nu ce simteam inainte de divort sau de racirea relatiilor in casnicia noastra. Va dura? Nu stiu, deocamdata nu explorez alte zone de confort sentimental, preferand sa ma concentrez pe o afacere comuna initiata impreuna cu fosta sotie.
E benefic pentru copil? Ar trebui sa fie, cel putin cat vom da dovada ca, in cazul unei noi despartiri, ne-am invatat lectia din episodul anterior.
