Parca printr-una din primele postari v-am povestit ca am descoperit pe la 39 de ani ca m-am alaturat unui club al divortatilor care nu e deloc restrans asa cum crezusem pana atunci si nici lipsit de responsabilitati asa cum ar crede unii neinitiati.
In primul rand, odata cu cresterea varstei la care se oficiaza majoritatea casatoriilor creste, automat, si media de varsta la care apare divortul, primul dintre ele cel putin. Prinsi in capcana vechii teorii "Familia, celula de baza a societatii" majoritatea luam chestiunea in serios si recurgem la aducerea pe lume a unui copil inca din primul sau al doilea an de casnicie.
Ei, de multe ori, comorile acestea mici se dovedesc adevarate impedimente in derularea unei vieti normale din punct de vedere social dupa divort. Ramas in grija mamei, copilul necesita atentie, prezenta constanta a acesteia si devine aproape o bariera in reluarea vietii sociale. Cazurile rare in care minorul este incredintat tatalui mi-au scapat atentiei, dar banuiesc ca nu difera foarte mult de cele descrise imediat mai sus.
In fine, nici ca tata proaspat eliberat din chingile casniciei ajunsa caznicie nu scapi de astfel de piedici. Daca te intalnesti cu o posibila iubita de varsta apropiata, vei fi tinut la distanta pentru ca exista deja un copil in grija ei. Daca cobori plafonul de varsta mai jos, vei fi privit cu suspiciune ori de cate ori iti vizitezi copilul la domiciliul fostei sotii. "Oare nu cumva s-au impacat? De ce a trebuit sa stai atat acolo? etc etc etc".
Viata m-a pozitionat de 2 ori in postura de a activa pe post de pretendent serios la o relatie cu o mama divortata. In primul caz eram necasatorit, aproape pofticios de a-mi intemeia o familie, persoana imi era cunoscuta, iar fiul ei chiar avea nevoie de prezenta unei imagini masculine in preajma sa.
Perioada de proba a fost cam de doua luni, intre noiembrie si sfarsit de an, iar prezenta mea pe post de Mos Craciun cu alura de tatic a creat o legatura perfecta intre mine si Mircea. Lucrurile au mers din ce in ce mai bine, dar am omis un singur lucru, esential de altfel: nu eu eram parintele pustiului, iar faptul ca acesta ma lua pe mine drept reper a starnit rapid ingrijorare in sufletul mamei.
Una atat de serioasa incat m-am trezit pus la colt pe cojile unei replici, spart direct in moalele capului: "Daca vrei copil, fa-ti unul al tau!". Cum strictetea propozitiei nu lasa loc de interpretari de genul: "Daca vrei un copil, hai sa incercam sa facem unul" am sesizat cam din prima ca povestea era la final.
A doua oara a fost o chestiune ceva mai complicata. Eram deja divortat, Mara fusese pregatita in cateva discutii purtate cu mine ca, odata cu pronuntarea divortului, in viata mea si a mamei ei urmau sa apara personaje noi, cu rol de iubite/iubiti, dar in tabara cealalta lucrurile nu erau atat de clare.
Faptul ca niciunul dintre noi nu dorea neaparat o relatie oficializata incurca destul de mult prezentarea partenerului de cuplu catre copii. Rolurile noastre urmau sa intre intr-un taram al incertitudinii, copiii nestiind daca trebuiau sa se uite la noi ca la potentiali parinti sau doar ca la un prieten de familie, ceva ma apropiat. In fine, copiii s-au cunoscut, s-au placut, dar noi nu am ramas impreuna.
Practic, in astfel de cazuri, copiii pot actiona ca o bariera, dar numai atunci cand partenerul introdus in cuplu le repugna dintr-un motiv sau altul. In rest, vina este exclusiv a noastra. Pentru membrii clubului acesta select, dar numeros, de divortati, care nu au inteles inca regulile datingului cu plodul atarnat de fusta sau de pantaloni, chestiunea poate fi transata in cateva cuvinte:
Nu te grabi sa prezinti un partener sau partener dupa partener copilului tau (Expresia "nu te grabi" tinand aici loc de luni, poate chiar un an si mai bine!). La o varsta prea frageda a copilului acesta va fi naucit de schimbarile care apar in viata ta, la una adolescentina te va judeca.
Noua relatie nu are nimic de-a face cu copilul tau sau cu al partenerului tau, ci doar cu modul in care va intelegeti voi si cu felul in care reusiti sa va gestionati timpul pentru a va cunoaste mai bine. In ceea ce priveste lipsa timpului, poate ar fi bine sa va amintiti din cand in cand ca mai exista si un al doilea parinte care sa preia sarcina ingrijirii celor mici, iar daca acest lucru ne este posibil, intotdeauna se pot gasi bone de ajutor in randul prietenilor de familie, nasi, rude etc.
Acestea fiind spuse, spor la dating si nu confundati povestea voastra de dragoste cu o relatie care trebuie sa includa neaparat ideea de familie din start. Se va asterne singura in acest fel, daca e sa fie asa.
