Haideti sa vorbim despre imaginea pe care o are copilul despre sine, imagine care este influentata de modul in care este perceput copilul de ceilalti, dar si de felul in care acesta se percepe pe sine insusi.
Se intampla, uneori, ca imaginea de sine a copilului sa fie una scazuta, contrar a ceea ce este el in realitate. Copilul, agatandu-se de cateva elemente ce tin de realitatea obiectiva in care el traieste, construieste despre sine o imagine distorsionata in care se percepe ca fiind un copil rau, sau prost, un copil care nu se poate multumi nici pe el insusi, dar care nu-i poate multumi nici pe adultii din jurul lui. Pentru a exemplifica aceasta situatie,urmariti dialogul:
Copilul: Sunt un prost!
Parintele: Nu esti!
Copilul: Ba da! Nu vezi ce note proaste am la scoala? Nu fac nimic bine!
Parintele: Ar trebui sa muncesti mai mult, intr-adevar!
Copilul face o afirmatie despre sine care reprezinta o imagine despre sine scazuta. El isi pune o eticheta foarte generala – prost – aducand drept argument o situatie particulara – faptul ca, in acea perioada, randamentul lui scolar este unul mai scazut, iar acesta se reflecta prin notele mici.
Cum raspunde parintele acestor ganduri ale copilului? Printr-o negare, printr-o infirmare a ceea ce copilul simte si transmite in legatura cu sine ("Nu, nu esti prost!"). Poate ca parintele are dreptate in ceea ce spune, insa cand un copil exprima un gand despre sine, a incerca sa-i schimbi parerea nu e de ajutor. Mai mult, copilul se poate indarji si poate provoca afirmatii si mai aspre ale convingerilor sale. Lucru pe care si copilul din exemplul nostru il face.
Cum se incheie dialogul? Cu o afirmare, chiar daca indirecta, a parintelui la spusele copilului. "Ar trebui sa muncesti mai mult" poate insemna pentru copil chiar confirmarea convingerilor sale negative despre sine.
Cum putem ajuta totusi copilul care, in anumite momente, se percepe pe sine intr-o maniera atat de nesatisfacatoare? In primul rand, ascultam copilul in ceea ce are de spus si incercam sa-i validam sentimentul pe care il are fata de sine ("Inteleg ca te simti de nici un folos si crezi ca nimic din ceea ce faci nu este apreciat"). Apoi, ii putem sugera implicatiile directe ale convingerilor sale.
Conform celor mai sus spuse, dialogul initial ar suferi urmatoarele transformari:
Copilul: Sunt un prost!
Parintele: Inteleg ca te simti fara valoare. Oare cum au ajuns aceste ganduri la tine?
Copilul: Am numai note proaste la scoala! Nu fac nimic bine!
Parintele: E o situatie mai dificila la scoala zilele astea, putem incerca sa vedem impreuna de ce. Sunt multe alte lucruri, insa, care nu tin de notele pe care le iei la scoala, lucruri care ma fac sa ma simt mandru de tine.
Astfel, ii aratam copilului ca nu poate face o afirmatie generala despre sine aducand un argument particular, dar il putem ajuta si sa-si imbunatateasca stima de sine explicandu-i ca situatia de la scoala nu influenteaza dragostea si admiratia pe care i le purtam.
Alexa Plescan
Psiholog clinician, formare in Psihanaliza si psihoterapia copilului si a adolescentului
contact@alexaplescan.ro
www.alexaplescan.ro
