Ludoterapia experientiala este un model non-directiv de ludoterapie dezvoltat de Byron si Carol Norton. Acesta s-a dezvoltat fiind utilizat in centre de zi, centre de reabilitare a persoanelor dependente de droguri, spitale psihiatrice si scoli, lucrandu-se cu copii cu deficiente psihice, psihomotorii, cu dependente de droguri etc.
Pentru promovarea programului a fost dezvoltat in scoli ca program de crestere a respectului de sine, bun pentru toti copiii, pentru care si numai participarea in grupurile de ludoterapie a fost foarte importanta. O caracteristica importanta a metodei este aceea ca terapeutul se implica total in jocul cu pacientul, dezvoltand relatia si experienta, pacientul fiind cel care dirijeaza activitatile. Copilul isi dezvaluie problemele prin intermediul jocului, pe limba lui.
Planuri de actiune a ludoterapiei experientiale individuale
Fiind o metoda non-directiva, aceasta forma de ludoterapie presupune conducerea jocului de catre pacient, rolul terapeutului fiind acela de conducere a activitatilor in anumite directii prin intermediul unor metafore sau intrebari, prin reactiile personajului jucat si prin anumite afirmatii.
Pacientul isi joaca trauma, o dezvolta in directia dorita, o retraieste de cate ori are nevoie si prin metodele alese de el, pentru a-i putea diminua importanta si pentru a-si putea vindeca ranile psihice produse de aceasta. In momentul ales de pacient, acesta considerandu-se vindecat, se poate trece mai departe, la dezvoltarea psihica prin recuperarea etapelor de dezvoltare pierdute de acesta din cauza traumei. Toate aceste etape au loc pe plan simbolic, cu ajutorul materialelor din camera de joaca, pe limba copilului si prin modalitatile alese de acesta ca fiindu-i caracteristice.
Cui se adreseaza metoda terapeutica?
Populatia pe care se aplica cu succes ludoterapia experientiala este reprezentata de copii, adolescenti, tineri, uneori chiar si adulti care prezinta intarzieri de dezvoltare, devieri comportamentale, probleme de integrare, de exprimare, care au trecut prin traume sau care vor sa-si dezvolte respectul de sine.
Oana Soroaga
Psiholog clinician