Primii nascuti ar putea fi mai inteligenti decat fratii mai mici, arata un studiu realizat de cercetatorii de la Universitatea din Edinburgh si Universitatea din Sydney, publicat in Journal of Human Resources.
Copiii nascuti primii intr-o familie pot avea abilitati de gandire mai bune si mai dezvoltate in comparatie cu fratii lor. Cercetatorii spun ca acest lucru s-ar datora faptului ca primii copii se bucura de o atentie mai mare a parintilor si de o stimulare mentala de la o varsta frageda.
Studiul s-a realizat analizand date de la aproximativ 5.000 de copii din SUA. Fiecare copil a fost evaluat la fiecare doi ani tinand cont de niste criterii cu ajutorul carora s-au putut analiza abilitatile lor de gandire, vocabular si intelegere a citirii.
De asemenea, in cadrul cercetarii s-a tinut cont si de factori de mediu, cum ar fi situatia familiala si statutul economic. Concluziile studiului au aratat ca primii nascuti au obtinut rezultate mai bune la teste si abilitatile lor au fost dezvoltate chiar de inceputul copilariei.
Implicarea parintilor, esentiala pentru inteligenta copiilor
Autorii studiului au observat in timpul analizelor ca atitudinea parintilor poate determina comportamentul si inteligenta copilului. Acestia au facut cateva cercetari in ceea ce priveste si comportamentul parintilor in perioada prenatala, a sarcinii si postnatala, luand in considerare obiceiurile lor: de la fumat pana la implicarea lor emotionala cu copiii lor.
In mod surprinzator, parintii care au avut mai multi copii au redus drastic nivelul lor de participare la activitatile cu micutii lor.
Astfel, daca in ceea ce priveste sprijinul emotional, copiii au primit atentie egala, in ceea ce priveste atentia in dezvoltarea activitatilor de gandire implicarea lor a fost mult mai redusa la urmatorii copii.
Cercetarea sustine asadar teoria ca primii nascuti ai unei familii sunt mult mai pregatiti din punct de vedere academic si financiar atunci cand sunt mai in varsta. Studii anterioare au sugerat de asemenea ca primii nascuti au sanse mai mari sa se realizeze pe viitor si fac eforturi mai mari pentru succes decat fratii lor mai mici.
De ce au loc aceste diferente?
In primul rand pentru ca primul copil primeste mai multa atentie din partea parintilor. Intreaga lor atentie este concentrata pe grija fata de micut, iar odata cu aparitia unui frate, timpul lor se imparte la doi sau mai multi.
De asemenea, se spune ca primii nascuti au gene mai bune. Anumiti geneticieni sustin ca fratii mai mici mostenesc un bagaj genetic mai slab decat fratele mai mare, iar de aici ar rezulta coeficientul de inteligenta mai mare.
Totodata, fratele mai mare are sansa sa fie profesor pentru fratele mai mic, dezvoltandu-si astfel abilitatile didactice. Cand devin pentru prima oara parinti, unele persoane traiesc cu teama de a nu face greseli in ceea ce priveste dezvoltarea copiilor, din acest motiv ei devin mai dedicati cresterii copilului, in timp ce la urmatorii sunt mai relaxati si mai putin stricti.
La primul nascut, parintii au reguli mai drastice si se implica mult mai mai mult in activitatea lui scolara.