O recasatorie inseamna pentru un copil mai mult decat un nou tata: implica separarea de tatal natural, un nou mediu in care trebuie sa vietuiasca, potentiali fratiori vitregi chiar acceptarea unui nou model patern in familie. Persoanele din jurul tau vad numai partea negativa a acestui nou statut gandindu-se la felul in care il afecteaza emotional aceste schimbari. Totusi, cu multa rabdare si indemanare il poti ajuta pe copilul tau sa accepte noul tau mariaj.
Recasatoria tinde sa aiba atat efecte pozitive, cat si negative asupra copilului. Daca privim dintr-o perspectiva mai larga, efectele negative par sa incline balanta si sa copleseasca numarul celor benefice. Divorturile nu mai sunt o raritate, iar ideea de frati, tati si mame vitrege nu mai sperie pe nimeni, devenind titulaturi obisnuite.
A depasit copilul divortul?
Parintii trebuie sa se asigure mai intai ca micutul lor a depasit etapa divortului tau si ca l-a acceptat si ca a trecut cu bine din punct de vedere psihologic peste acea etapa. Daca observi ca este inca afectat de separarea de tatal lui biologic atunci este indicat sa mai lucrezi cu el la acest aspect si sa iei masurile necesare pentru a trece mai departe.
Iti recomandam articolul "Divortul parintilor si copilul, cum il afecteaza si cum il ajuti sa treaca peste" pentru a te inspira in ceea ce priveste cele mai bune metode de a-ti ajuta micutul sa se descurce cu sentimentele confuze si apasatoare care-l incearca.
Recasatoria si parintele vitreg, cu ce probleme se confrunta copilul?
Potrivit specialistilor copiii care traiesc alaturi de un tata vitreg (sau cu o mama vitrega in cazul in care tatal natural se recasatoreste) au mari probleme in a se adapta noului mediu familial. Aceasta se poate traduce prin:
-
stima de sine scazuta;
-
stres;
-
anxietate;
-
probleme comportamentale;
-
performante scolare scazute;
-
izolare sociala;
-
atitudine negativa fata de noul mariaj si fata de noul parinte
Care sunt manifestarile si trairile copilului fata de un nou parinte in viata lor?
Unii copii au preconceptii cu privire la acceptarea unui nou parinte in viata lor. Ei au adesea impresia ca daca accepta noul parinte in viata lor, inseamna ca isi tradeaza parintele biologic.
Copii pot simti anumite sentimente de:
-
confuzie;
-
tradare;
-
durere;
-
furie;
-
nesiguranta;
-
tristete.
Daca aceste sentimente nu sunt controlate si atent monitorizate de parinte sau de un psihoterapeut pot da nastere unui ciclu vicios de manifestari si poate deveni atunci cand creste un adolescent rebel.
Cum il ajuti pe copil sa accepte recasatoria ta?
Daca nu vorbesti cu micutul despre aceasta schimbare care il afecteaza in mod direct si il pui in fata faptului implinit vei accentua problemele si starile negative ale copilului fata de noul parinte. De asemenea, nu il poti forta pe copil sa accepte acest nou statut doar pentru ca tu esti adult si stii ce e mai bine pentru el.
Varsta copilului joaca un rol esential in privinta capacitatii de adaptare a lui la noua familie. Este general cunoscut faptul ca bebelusii si copiii mici accepta mai usor aceasta tranzitie. Copiii mai mari gasesc foarte dificila, frustranta si suparatoare ideea ca tatal si mama lui nu mai sunt o familie, iar acum mama sau taticul si-au gasit un alt partener.
Exista situatii, ce-i drept foarte rare, in care copii accepta aproape instant noul parinte, legand foarte repede o relatie de prietenie. Insa in cele mai multe dintre cazuri, acestia se manifesta o reactie de respingere profunda fata de el.
Noul parinte trebuie sa incerce sa petreaca mult timp cu copilul pentru a-l cunoaste. Acest lucru este obligatoriu sa se intample inainte de casatorie. Timpul calitativ petrecut alaturi de copil este singura solutie prin care noul parinte se poate apropia si il poate face sa il accepte. Insa acesta trebuie sa interactioneze cu el (sa se joace, sa se plimbe, sa vorbeasca, sa il ingrijeasca etc.), nu doar sa stea fizic cu el.
Pot aparea diverse conflicte intre copil si noul parinte. Conflictele apar frecvent intre parinti si copii. Este important ca atunci cand acestia intra in conflict sa nu intervii si sa-i acorzi votul de incredere noului partener de a vorbi cu el si de a aplana disputa.
De asemenea, vorbeste si tu cu el despre noul statut al partenerului tau de vuata. In plus, asigura-l ca va avea contact cu taticul biologic si ca asta nu inseamna ca nu o sa il mai vada niciodata.