Televizorul si calculatorul in viata copilului

/ / Modificat: 2017-02-07
Televizorul si calculatorul in viata copilului

Televizorul si computerul sunt doua mass-media la care copii au acces de la cele mai fragede varste.

Impactul televizorului si a calculatorului asupra vietii si dezvoltarii copiilor nostri depinde de mai  multi factorii: cat de mult timp petrec in fata acestora, varsta si personalitatea lor, daca vizioneaza programul de la televizor sau se joaca la calculator singur sau impreuna cu un adult, daca unul dintre parinti a discutat cu el despre ceea ce vede la televizor sau despre pericolele la care se expune utilizand internetul.

Exista mai multe aspecte prin care aceste mijloace media influenteaza in mod negativ dezvoltarea copiilor:

Violenta poate declansa reactii, credinte, atitudini si comportamente in doua directii.

Pe de o parte, aparitia si cresterea fricii, si anume aparitia sindromului "oamenii si lumea lor fioroasa". 

Din perspectiva copilului lumea adultilor, dincolo de reperele persoanelor foarte apropiate, este una nesigura, plina de neprevazut, cu multe riscuri de a fi ranit, chiar  abandonat fara iubire. Mai ales fetitelor le place sa pozeze in victime ale violentei.

S-a observat ca acei copii care urmaresc programele de stiri impreuna cu un adult si care ii explica ceea ce se petrece pe micul ecran sunt mai capabili sa discearna intre realitate si fantezie.

Pe de alta parte, problema consta in desensibilizarea fata de violenta si incurajarea unui astfel de comportament, in final ajungandu-se la a pune egal intre violenta si comportament normal.

Nu doar prin ceea ce ar putea invata gresit cat si prin ceea ce ii impiedica sa faca pentru ca acesta activitate le consuma din timpul pentru alte activitati – de exemplu, prin limitarea timpului adecvat  temelor si a studiului individual-scade performanta scolara.

Pentru o dezvoltare armoniosa fizica si psihica copiii au nevoie sa isi petreaca  timpul liber astfel: jucandu-se, lecturand o carte sau o revista, plimbandu-se in aer liber, practicand un sport.  

Urmarirea unui film de animatie, a unui alt program TV sau petrecerea timpului liber in fata calculatorului sunt activitati sedentare fiind factori determinanti ai obezitatii.

Aceste activitati limiteaza interactiunile fizice cu ceilalti copii, putand sa se ajunga pana la pierderea prietenilor si la izolarea copilului.

De asemenea, prin publicitatea la diverse produse (biscuiti, bomboane, inghetata, sucuri, alimentate de tip fast-food) televiziunea incurajeaza consumarea acestora pe parcursul  vizionari diferitelor programe,(alt factor de risc al obezitatii).

Clipurile publicitare la tigari, alcool si droguri (medicamente) in care un comportament pozitiv (persoana din clip are multi prieteni, se simte bine, este o persoana placuta de catre ceilalti, conduce o masina performanta) este asociat cu consumul lor. Toate astea pot incuraja copiii sa incerce si chiar sa consume aceste produse.

Copiii de astazi sunt bombardati cu mesaje cu continut sexual in toate media: televiziune, reviste, muzica, filme, internet.

Televiziunea poate fi un puternic instrument de educare privind responsabilitatile si riscurile vietii sexuale, desi doar 17% dintre aceste emisiuni ofera informatii utile si educative.

Concluzionand putem spune ca efectele negative ale influentei televizorului si computerului asupra dezvoltarii psihosomatice a copiilor sunt urmatoarele: scaderea performantelor scolare, cresterea  agresivitatii (ii imbranceste sau se incaiera cu ceilalti copii), aparitia  cosmarurilor, cresterea  tentatiei si a consumului fata de produsele nesanatoase si lipsa activitatii fizice favorizeaza aparitia obezitati, limitarea relatiilor cu prietenii, incurajarea consumului de alcool, tigari si droguri.

Ana-Maria Militaru
Psiholog

Taguri Televizor copii Calculator copii

Articole recomandate

Citeste si despre