Mara a crescut intre un tata pus pe sotii, o mama decisa sa arunce la cosul de gunoi orice nu figureaza in buletinele de stiri, un bunic dispus sa faca haz de necaz si o bunica cu extraordinar de mult simt practic si abilitati de constructor.
Pana si pentru un copil e o decizie destul de grea in a copia un model din familie. Cumva a imbinat in mod fericit exemplele date de adultii din jurul ei, dar i-a venit destul de greu pana sa inceapa sa isi puna la lucru propria imaginatie.
Pragmatism vs. visare
Urmand exemplul mamei, de la 4 pana la 6 ani a fost anti-basista, acum e mai tfl-ista decat unele persoane prezente la mitingurile din Piata Victoriei (unde mai bifeaza si ea cate o prezenta), e cu ochii dupa stiri cu cataclisme, accidente grave etc, ma rog, tot calupul de informatii dintr-un jurnal de stiri.
La nivel general e in stare sa faca diferenta intre o bormasina, o surubelnita electrica sau un polidisc, chiar daca nu a fost lasata sa le manevreze, la fel cum nu se incurca atunci cand ii ceri o cheie fixa, un patent sau un cleste.
Lui buni i-a revenit rolul de pedagog de scoala veche si cu glume in program, o investitie minima intr-o harta a lumii si una a Romaniei obisnuind-o cu principalele state de pe fiecare continent si cu pozitionarea regiunilor si oraselor din tara. Asta inca de pe la 4 ani.
Partea cu dezvoltarea imaginatiei, cum - necum, a picat in carca mea si nu a fost deloc una usoara, in primul rand din cauza timpului redus de care dispuneam pentru a introduce copilul intr-o stare de visare cu ochii deschisi si in al doilea rand pentru ca mama Marei adopta rapid postura olteanului pus prima data in fata unei girafe - "Asa ceva nu exista!".
Henrietta si clubul de lectura
O mana de ajutor am primit-o de la invatatoare, care le-a infiintat inca de pe la finalul clasei si un club de lectura, dar pana atunci a fost povestea cu Henrietta.
Henrietta s-a nascut pe drum, intr-una din peregrinarile mele prin tara, si intentionam sa o pastrez pe post de "scary bedtime story". A luat dimensiuni epice insa, din cauza unor efecte secundare neasteptate. Prima eroare a fost in a o asigura pe Mara ca personajul exista si imi scrie frecvent pe e-mail aventurile ei cu inorogul Mustafa si varcolacul Berseker.
Secondo tempo, orice episod din Henrietta nu isi facea efectul asupra copilului, ci asupra mamei, atunci cand era in preajma, expediind-o direct in lumea somnului. Practic, dupa 20 de minute de povestit cu voce tenebroasa, copilul ramanea cu urechile ciulite asteptand continuarea povestii, maica-sa sforaia usor langa noi, iar eu ramaneam in plina criza de inspiratie. Sigur, s-au adaugat zeci de personaje, din care acum abia imi mai aduc aminte cateva, iar, in cele din urma, Henrietta a picat sub securea criticului literar "Mama" dupa o disputa aprinsa cu Mara pe tema veridicitatii personajului (dupa cum v-am spus, la fosta sotie defectul acesta profesional, dezvoltat in redactiile de stiri pe unde a lucrat, se manifesta inca din plin).
Clubul de lectura initiat in clasa lor a venit ca un pas firesc la preambulul creat de Henrietta din Fantasburg si, desi nu ma declar intotdeauna multumit de selectia lecturilor, recunosc ca da rezultate. Astfel, am vazut-o pe Mara devorand in doar cateva zile Stuart Little si abia apoi cerand sa vada filmele (ocazie cu care a sesizat si discrepantele existente intre carte si scenariu), dupa cum, alternand metoda carte-film, am convins-o sa isi bage nasul si in Micul Print, chiar daca aici a trebuit sa ii citesc de multe ori din carte, ba chiar si prin Vrajitorul din Oz.
Prin urmare, calea spre starea de visare cu ochii deschisi a fost deschisa, dar asta nu inseamna ca urmeaza aceeasi poteca batatorita de mine in copilarie. M-a convins de asta varianta de Mos Craciun a Marei.
Fiscalitatea lui Mos Craciun
Vreme de un an am tot disecat impreuna cu fosta sotie daca e cazul sau nu sa ii spunem Marei ca Mosul nu exista. Brutal, stiu, nu sariti in sus, dar mai bine decat sa o afle de la colegi si sa se certe cu ei pe tema asta. Sau asa credeam noi.
Urmand exemplul dualismului manifestat de parinti, Mara a dezvoltat o adevarata teorie fiscala depre resursele financiare care ii permit Mosului sa cumpere cadouri pentru copiii din intreaga lume. Pe scurt, mosul pune elfii sa munceasca pe te miri unde vreme de 11 luni, dupa care ii arde la venituri intr-un mod de l-ar lasa masca si pe actualul ministru al Finantelor.
Teoria ei dateaza inca din ianuarie 2016, mi-a expus-o cu lux de amanunte si usor dezamagita ca batranelul din sania trasa de reni nu a tinut cont de toata lista ei de dorinte.
Prin urmare, abordarea subiectului, petrecuta undeva pe la final de vara, nu a fost chiar cea mai usoara sarcina pe care mi-am asumat-o. Raspunsul, insa, m-a lasat perplex: "Aaa, pai stiu ca nu exista Mos Craciun! Toti din clasa stim ca parintii ne cumpara cadourile, vorbim intre noi asta de anul trecut. Numai ca imi place sa primesc cadouri si o sa continui sa ii scriu scrisori".
Da, fix puterea de a visa a lui tac'su in perfecta simbioza cu pragmatismul mamei! In acest moment, ciorna ei de scrisoare are o lista de 3 pagini cu gadgeturi si jucarii la care ravneste.
