Efectul Pygmalion, denumit si Rosenthal, este o tehnica frecvent folosita in sistemele de educatie a copiilor, pentru imbunatatirea rezultatelor scolare ale acestora. Bazat pe ideea ca performantele scolare ale copilului sunt influentate de asteptarile pe care parintele sau profesorul le are de la el, fenomenul a starnit si numeroase controverse in randul psihologilor. Acestia sustin ca efectul Pygmalion poate avea consecinte severe in dezvoltarea emotionala a copilului, din cauza presiunii si stresului la care este supus.
Ce este efectul Pygmalion?
Efectul Pygmalion a fost descoperit in urma unui studiu intreprins de doi cercetatori americani, Robert Rosenthal si Lenore Jacobson, in 1965, in California. Savantii au incercat sa demonstreze ca asteptarile pe care le avem de la noi ne pot ajuta sa obtinem performante deosebite (profetii autoimplinite).
Insa studiul lor a plecat de la analizarea unei clase de copii. Acestia au vrut sa demonstreze ca daca profesorii au asteptari ridicate de la anumiti elevi din clasa, respectivii copii vor inregistra performante mai bune la materia respectiva. Ipoteza celor doi cercetatori a fost aceea ca asteptarile proprii sau ale celorlalti pot influenta sau modela realitatea.
Tehnica a fost preluata si implementata rapid intr-o multime de scoli elementare din intreaga lume, ca metoda de invatamant alternativa pentru formarea unor copii ambitiosi, destepti, cu performante scolare notabile.
Cum functioneaza efectul Rosenthal?
Iata cum functioneaza efectul: daca profesorul de la o clasa primeste informatii din exterior conform carora anumiti elevi au abilitati deosebite sau potential la materia pe care o preda, mentorul isi va crea asteptari mai mari de la ei decat de la ceilalti. Acest lucru inseamna ca vor fi tratati diferit in clasa, la teste sau ascultari.
In plus, va avea tendinta de a investi mai mult timp in formarea lor si de a-i incuraja constant sa studieze materia. Potrivit celor doi cercetatori, eforturile profesorului vor fi rasplatite din plin, intrucat copiii se vor conforma asteptarilor lui si vor obtine performantele dorite de acestia la respectiva materie.
Asadar, efectul Pygmalion se bazeaza pe patru factori cheie, care duc la obtinerea celor mai bune rezultate, se arata in materialul lui Rosenthal "Interpersonal Expectancy Effects: A 30-Year Perspective" din 1994:
1. Climatul emotional - profesorii care au asteptari mai mari de la elevi tind sa aiba interactiuni - verbale si nonverbale - mai calde sau prietenoase cu acestia, intr-un ambient mai relaxat decat in mod obisnuit.
2. Comportamentul profesorilor (input factor) - profesorii ofera materiale mai dificile de citit si studiat copiilor cu potential, stimulandu-i astfel sa exceleze la respectiva materie.
3. Oportunitatile de a raspunde in clasa - copiii vizati sunt mai solicitati la ora decat ceilalti si primesc mai multe sanse de a raspunde la intrebari sau de a rezolva probleme decat alti colegi de clasa; de asemenea, li se acorda mai mult timp pentru raspunsuri si rezolvari.
4. Feedback - elevii considerati eminenti primesc un feedback informativ mai bun de la profesor decat ceilalti colegi ai lor.
Efectul Pygmalion, o sabie cu doua taisuri
Cand vine vorba de influenta acestei tehnici asupra capacitatilor de invatare a copiilor, specialistii sustin ca efectul Pygmalion poate actiona atat pozitiv, cat si negativ in dezvoltarea lor. Desi este conceput si destinat obtinerii unor rezultate pozitive, exista riscul si unor consecinte negative ale aplicarii acestei metode.
Atunci cand profesorul descurajeaza anumiti elevi sau ii catalogheaza drept incapabili de a atinge un anumit nivel de performanta cerut de ei, este foarte probabil ca acest lucru sa se si intample. Ceea ce trebuia sa devina un stimulent, va deveni o piedica in calea performantelor lor. O alta capcana in care mai pot cadea profesorii in aplicarea efectului Pygmalion este incapacitatea de a lua in considerare si particularitatile medicale sau abilitatile reale ale copilului.
De exemplu, daca un profesor isi creeaza asteptari ridicate de la un copil care are potential, dar care sufera de o dizabilitate de invatare, ii va accentua si mai mult conditia medicala si va da nastere unor frustrari nemeritate. In plus, il va impiedica sa primeasca ajutorul necesar in educatia timpurie si sa se dezvolte conform cu abilitatile sale de invatare.
Cum previi impactul negativ al efectului Pygmalion in dezvoltarea copilului?
Pentru ca efectul Rosenthal sa fie un stimulent pozitiv de invatare, este important ca atat parintii, cat si profesorii sa-si cunoasca foarte bine elevii asupra carora aplica tehnica. Comunicarea parintilor cu profesorii este esentiala in conmbaterea consecintelor negative pe care efectul Pygmalion le-ar putea avea in dezvoltarea pe termen lung a copiilor.
Este de datoria parintilor sa anunte profesorii despre toate particularitatile medicale ale copiilor, dar si despre problemele de invatare cu care se confrunta. In acest fel, profesorul isi va adapta asteptarile la capacitatea intelectuala a copiilor. In plus, va folosi instrumente adecvate pentru stimularea acestora in vederea aprofundarii materiei si obtinerii performantelor vizate. Pentru ca efectul Rosenthal sa aiba efectele scontate la scoala trebuie implementat in primul rand acasa.
Este recomandat sa iti lauzi constant copilul pentru eforturile depuse in orice activitate pe care o intreprinde, sa ii spui mereu ca este capabil si sa il stimulezi cand observi ca se impotmoleste, deschizandu-i astfel calea catre atingerea performantelor vizate prin aceasta metoda de invatare. Nu trebuie sa iti cataloghezi niciodata copilul ca fiind "prost" sau "incapabil".
Cuvintele folosite in stimularea lui trebuie alese cu grija si intotdeauna orientate intr-o directie pozitiva: spune-i ca este foarte bun la materia respectiva, ca ai incredere in el si ca poate lua note bune la examene, olimpiade sau concursuri nationale etc.
Tu ai auzit pana acum de efectul Pygmalion? Ti se pare o tehnica eficienta de invatare sau, dimpotriva, crezi ca tinde sa creeze frustrari copilului, din cauza presiunii constante la care este supus? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!