Copilul tau refuza laptele? Cu ce sa-l hranesti ca sa nu duca lipsa de calciu

/ / Modificat: 2019-04-03
Copilul tau refuza laptele? Cu ce sa-l hranesti ca sa nu duca lipsa de calciu

Laptele si produsele lactate sunt esentiale in alimentatia copilului pentru ca sunt una dintre cele mai importante surse de calciu pentru un organism aflat in plin proces de dezvoltare.

Fara calciu, oasele si dintii se vor intari mai greu, dar ce te faci cand celui mic pur si simplu nu ii place laptele si nimic ce contine lapte, in general?

Ca sa nu te trezesti ca micutul tau are lipsa de calciu, exista mai multe alimente bogate in acest mineral atat de important.

O sa te intrebi cum este posibil ca unui copil sa nu-i placa laptele, din moment ce este primul aliment pe care il primeste la venirea pe lume. Potrivit Organizatiei Mondiale a Sanatatii, bebelusul trebuie sa fie hranit exclusiv cu lapte matern pana la varsta de 6 luni, daca acest lucru este posibil.

Abia dupa aceea se incepe diversificarea alimentatiei. Prin urmare, cu toate ca micutul inca primeste lapte, poti introduce in dieta sa si alte produse lactate, cum ar fi branza si iaurturile.

Daca un nou nascut are nevoie de un aport de 200 mg de calciu zilnic, intre 8 si 18 ani copilul are nevoie zilnic de 1300 mg de calciu.

Consumul de lapte si produse din lapte este calea cea mai simpla pentru a-i asigura necesarul de calciu. Un litru de lapte de vaca are, in medie, 1200 mg de calciu. Dar ce faci cand copilul nu vrea sa vada laptele nici in poza?

In primul rand incerci sa intelegi motivele. O prima varianta ar fi ca nu-i place gustul sau s-a saturat, pur si simplu de el, caz in care vorbim, cel mai probabil, de o faza de tranzitie. Atunci poti suspenda pentru o perioada consumul de lapte, iar apoi sa vezi daca revine la sentimente mai bune.

Un al doilea scenariu este ca laptele sau lactatele il fac sa se simta rau, adica are intoleranta la lactoza si sau la proteina din laptele de vaca, iar in acest caz nu prea ai cum sa-l fortezi sa-l consume.

Indiferent de motivele pentru care copilul refuza sa consume lapte sau derivate din lapte, ai la dispozitie o intreaga lista de alimente bogate in calciu, care ii pot asigura necesarul zilnic. Ia un pix si o foaie si noteaza!

Pestele, indiferent de mediul din care provine, este foarte bogat in calciu. In top sunt dorada, platica de mare, cardina alba, bibanul de mare, hamsia si sardina (ultimele doua se pot manca si cu oase, deci cu atat mai bine).

Alimentele verzi (brocoli, fasolea, spanacul, napii sau kale) nu sunt mereu pe placul copiilor, dar sunt surse importante de calciu.

Legumele precum nautul si fasolea contin 100 mg calciu la 100 de grame, iar in 100 de grame de linte avem 75 mg de calciu.

Carnea este si ea o sursa de calciu, insa nu foarte bogata. De exemplu, 100 de grame de friptura de vitel contine de 10 ori mai putin calciu decat 100 de grame de lapte.

Calciul se mai regaseste si in galbenusul de ou, in migdale, alune, portocale, kiwi sau smochine.

La fel de important ca alimentele pe care le consumam este felul in care le preparam pentru ca aportul de calciu sa fie cat mai ridicat. Prepararea incorecta poate duce la pierderea unei importante cantitati de calciu. Pe cat posibil este bine ca aceste alimente sa fie consumate cat mai putin tocate, iar timpul de fierbere nu trebuie sa fie foarte mare.

Asimilarea calciului din alimente depinde si de aportul de vitamina D. Pentru ca aceasta sa fie absorbita corespunzator este nevoie de miscare. Cea mai buna "sursa" de vitamina D este expunerea la soare, dar si alimente precum pestele gras, oua sau ficatul unor animale.

Daca tii cont de toate aceste sfaturi, nici nu va mai conta faptul ca micutul tau refuza sa consume lapte si produse derivate din lapte.

Taguri Lapte Lapte alimentatie copii Calciu Alimente calciu

Articole recomandate

Citeste si despre