Majoritatea copiilor din Japonia dorm cu părinții lor până când ajung la vârsta preșcolară și decid să doarmă singuri în camera lor. De fapt, copiii înșiși sunt cei care stabilesc în ce moment încep să doarmă singuri, când se simt suficient de pregătiți pentru a avea propria lor cameră. Vă spunem ce lecții putem învăța din acest obicei japonez.
De ce copiii japonezi dorm cu părinții lor până la vârsta de 6 ani?
În Japonia, este foarte frecvent ca copiii să doarmă în același pat cu părinții lor până la vârsta de 6 sau 7 ani. Este un obicei de lungă durată pe care noile generații de proaspeți părinți continuă să îl urmeze, deoarece nu pot concepe să doarmă separat de copiii lor mici.
Motivul este de ordin cultural. În cultura japoneză, dormitul alături de copii este un semn de afecțiune, un mod de a-i include pe cei mici în familie, de a întări legătura emoțională și de a favoriza atașamentul.
Spre deosebire de cultura occidentală, unde se consideră că învățarea copiilor să doarmă singuri de la o vârstă fragedă le întărește autonomia și îi ajută să devină mai independenți, în cultura japoneză se consideră că, în timpul nopții, copiii trebuie să fie aproape de părinți pentru a se simți în siguranță în timp ce dorm.
Părinții japonezi preferă să folosească dormitul în comun pe timpul nopții și să lase pentru ziua activitățile care promovează o mai mare independență a copiilor lor.
De fapt, în jurul vârstei de șase luni, părinții își învață copiii să bea dintr-o cană și, când învață să meargă, îi încurajează să se îmbrace și să se spele singuri. Pentru japonezi, copiii învață cel mai bine atunci când sunt treji, deoarece își pot controla mai bine reacțiile și emoțiile, așa că preferă să folosească aceste momente pentru a le încuraja independența și a le întări atașamentul, decât să recurgă la momentul în care copiii sunt cei mai vulnerabili, ora de culcare.
