Exista oare prea multa curatenie si igiena pentru bebelusi? Da, specialistii sustin ca nu este sanatos pentru copil sa il tii intr-un mediu prea steril. Bolile infectioase pe care le poate dezvolta sunt o grija justificata a parintilor, insa medicii sustin ca o anumita expunere a micutilor la microbi ii poate ajuta sa isi intareasca sistemul imunitar si sa se protejeze de anumite boli la maturitate.
Mediul steril si copiii
Toti nou-nascutii si copiii in general trebuie sa traiasca intr-un mediu cat mai curat si mai sanatos. Regulile de igiena sunt esentiale pentru sanatate si nu trebuie incalcate niciodata. Riscurile sunt infectii cu bacterii, virusuri si paraziti extrem de periculosi.
Expunerea la cantitati limitate de germeni in primii ani de viata ai copilului este benefica si utila!
Specialistii sustin ca parintii care isi vor proteja micutii chiar si de cea mai mica urma de praf s-ar putea trezi cu un copil sau adolescent mult mai bolnavicios decat s-ar astepta.
Exista o "teorie a igienei" care sustine ca expunerea limitata la anumiti virusi, paraziti si bacterii predispune la dezvoltarea astmului, alergiilor si a altor boli la maturitate.
Insa descoperirile si studiile ulterioare au contrazis aceasta teorie si au evidentiat faptul ca prichindeii care au crescut la ferme sau la tara, care au frati si care au mers la cresa si gradinita, adica au frecventat medii cu risc mare de a contamina germeni, au o predispozitie mai scazuta la a dezvolta alergii.
Se pare ca sistemul imunitar al bebelusilor este intarit prin expunerea la germeni uzuali. Aceasta expunere ajuta la "calirea organismului", asa cum se spune in popor. Sistemul imunitar se adapteaza acestora, creeaza anticorpi si se fortifica in timp.
Care sunt tipurile de germeni care ajuta la intarirea sistemului imunitar al copiilor?
Intrebarea care survine spontan este cea cu privire la tipul de germeni care fac acest lucru. Nu exista dovezi certe si exemple specifice, dar specialistii vin cu explicatii.
Ei sustin ca in urma multiplelor cazuri pe care le-au analizat au descoperit ca bebelusii care au fost expusi la fecale de animale si au manifestat mai multe episoade de diaree inainte de varsta de 2 ani au manifestat o incidenta mai scuzuta a inflamatiilor in organism la maturitate.
Inflamatiile frecvente in organism au fost asociate cu multe boli cronice ca boli cardiovasculare, diabet sau Alzheimer la maturitate. Asadar, specialistii sustin ca expunerea microbiana in primii ani de viata ai copilului depaseste granitele profilaxiei alergiilor, bolilor autoimune si ale astmului. Ea este esentiala in controlarea proceselor inflamatoare la maturitate, cauza a multiplelor afectiuni grave.
Expunerea la murdarie a bebelusului, o idee sanatoasa?
Uneori aceasta expunere a copilului nu tine de vointa ta. De cate ori nu ti s-a intamplat sa surprinzi deja bebelusul cu jucaria catelului in gurita sau ca mananca cu lingurita pe care a cules-o de pe jos? Exista diverse bacterii si microbi care exista in mediul in care traim si in organismul nostru si sunt inofensive.
Stilul de viata al oamenilor s-a schimbat de-a lungul timpului, iar multe dintre actiunile omului modern au determinat distrugerea unor bacterii "bune" din organism. Acest lucru are si efecte pozitive si negative, spun medicii. Si apelul parintilor la medcamente pentru cea mai mica problema de sanatate a copilului poate distruge aceste bacterii si il pot predispune la boli. De exemplu, folosirea neadecvata si pe termen lung a antibioticelor are efectul de slabi sistemul imunitar al copilului. Acest lucru inseamna ca organismul lui nu mai poate lupta cu infectiile, iar expunerea la cel mai slab microorganism i-ar putea fi fatala.
Prin sterilizarea excesiva a mediului in care creste copilul nu il protejezi de boli, ci il privezi de sansa de a-si construi un sistem imunitar puternic.
Nu inseamna ca trebuie sa il lasi sa umble in locuri murdare, insa nu chiar totul trebuie spalat inainte de a fi folosit de bebelus. Mentine o curatenie constanta a casei si mai ales a camerei copilului, dar retine ca folosirea unor produse de curatenie poate dauna mai mult sanatatii copilului decat germenii pe care se presupune ca ii distruge.
Ceea ce vor sa spuna specialistii nu este ca trebuie sa permiti copilului sa se expune unor surse de mizerie. Insa daca il vezi ca a scapat biscuitelul pe jos si ca il ridica si il baga in gura nu este o drama. Trage aer in piept, respira adanc si abtine-te sa reactionezi ferm.