Este greu sa intelegi disperarea unui parinte al carui copil nu mananca, pana cand nu experimentezi pe pielea ta. Cazul fiicei mele este unul dintre cele care frustreaza, ingrijoreaza si face orice mama nedormita.
Deci, daca va aflati intr-o situatie similara, va pot spune doar ca va inteleg si am decis sa va impartasesc experienta mea si trucurile care functioneaza cel mai bine pentru a face fata momentelor in care copilul trebuie sa manance.
Si am crezut ca primul meu copil a mancat prost!
In cazul primului copil, am intampinat probleme cu mancatul pe la varsta de 2 ani. Ca mama pentru prima oara si fara experienta, am trait aceasta etapa cu o mare angoasa si ingrijorare. Copilul meu avea zile in care manca foarte bine si urmau apoi altele in care respingea absolut orice ii puneam in farfurie.
Din fericire, in cazul lui, aceasta etapa a lipsei poftei de mancare a trecut repede. La cel de-al doilea copil, ajunsesem sa fiu atat de "uzata" emotional ca am inceput sa analizez ce aspecte ale dietei pot modifica, astfel incat sa nu ajung in aceeasi situatie in care am fost cu fiul meu. Si asa am inceput sa citesc si sa invat despre hranirea complementara, neofobia si nutritia in primii ani de viata si fara indoiala ca noile cunostinte m-au ajutat sa abordez dieta fiicei mele intr-un mod diferit, senin si increzator.
Am inceput sa folosim metoda BLW la varsta de sase luni, iar diferentele pe care le-am observat fata de fratele sau au fost incredibile. La un an, bebelusul meu a mancat tot, a impartasit masa cu noi si a fost deosebit de interesata si multumita in momentul mesei.
Totul parea sa mearga bine pana cand in jurul varstei de 2 ani, la fel ca in cazul fratelui sau, si-a schimbat tiparele alimentare. "Nu-ti face griji, va manca. Stii ca aceasta este o perioada normala si obisnuita prin care trec multi copii", mi s-a repetat mereu.
Si, desi pentru o vreme am ramas calma, dupa doi ani situatia a inceput sa ma copleseasca din nou pentru ca era departe de a fi minimizata sau disparuta - asa cum a facut-o cu fratele sau.
Angoasa unei mame pentru lipsa poftei de mancare copilului
Inutil sa spun ca am consultat medicul pediatru de mai multe ori, dar, din fericire, fiica mea este un copil sanatos. Problemele de reflux, intolerantele, alergiile sau orice alta patologie au fost excluse si, deoarece creste asa cum era de asteptat si este activ si fericit, ramane doar sa asteptati sa treaca linia.
In acesti peste patru ani de „mancat prost” (in prezent, are aproape 7 ani si problema persista), am incercat totul, de la camuflarea anumitor alimente, sfaramarea lor sau prezentarea lor in moduri amuzante, pana la recurgerea la recompense si intariri pozitive, o solutie pe care, desi stiu ca nu este adecvata, am ajuns sa iau la un moment dat rodul disperarii.
Mergem impreuna la supermarket, gatim in familie si incerc sa inovez feluri de mancare care sa le capteze atentia. Dar, in ciuda faptului ca si-a vazut parintii si fratii mancand mese variate si echilibrate, ei oferindu-i diferite alternative sanatoase din care sa aleaga, este clar pentru mine ca, daca fiica mea ar putea renunta la ora mesei, ar face-o cu placere.
De la mama la mama: acestea sunt trucurile care au functionat pentru mine
De-a lungul timpului am invatat sa fac fata momentului cu calm, respectand-o mereu pe fiica mea. Am incercat sa nu iau personal faptul ca imi respinge orice mancare pe care o prepar, desi, recunosc, este destul de dificil. O consultatie cu medicul pediatru si constientizarea faptului ca fiica mea este sanatoasa, fericita si plina de energie m-au ajutat, de asemenea, foarte mult. Acest lucru ma ajuta sa relativizez situatia in momentele in care ingrijorarea si nervii preiau controlul asupra mea. Si, in sfarsit, o resursa care functioneaza special pentru noi este sa pregatim impreuna meniul familiei. Dintre optiunile pe care i le dau, ea alege felul de mancare care ii place cel mai mult si modul de a-l gati. Deci, de exemplu, daca intr-o zi trebuie sa manance oua, ea decide modul in care sa i le prepar. Apoi realizam meniul ca si cum ar fi o activitate: il agatam pe perete, folosim cartonase, scriem cu sclipici, il decoram sau ii facem desene ca sa fie cat mai atractiv.
Daca experienta mea ti-a fost familiara, spune-mi, tu cum gestionezi aceasta problema si ce functioneaza cel mai bine? Sper ca ne putem ajuta reciproc pentru a depasi aceasta situatie care poate afecta atat de mult!
