Depresia la copii se traduce mai degraba printr-o manifestare pronuntata a tristetii. Cand vorbim de tristete ne raportam la apatie, lipsa de interes, retragere, plans. Dar in cazul copiilor lucrurile sunt mult mai complexe. Exista cateva particularitati specifice ale tristetii la copii.
Cu totii suntem cateodata tristi. Tristetea este o stare care in mod firesc insoteste anumite vesti, situatii sau evenimente neplacute. Este o reactie afectiva la ceea ce auzim sau vedem. Cristina Calarasanu, psiholog la Centrul de Psihologie de Actiune si Psihoterapie ne-a ajuta sa intelegem mai bine tristetea la copii si cum sa jonglam, ca parinti, cu ea.
Cand sunt copiii tristi?
Atunci cand in familie se intampla diferite situatii care produc schimbari in modul obisnuit de functionare si care afecteaza membrii familiei.
Orice eveniment care are un impact asupra parintilor afecteaza si copilul care traieste la intensitate maxima ceea ce se intampla in jurul sau.
Daca aceasta situatie poate fi vorbita de toti, daca ea poate fi impartasita si copilului, ea va putea fi mai usor exprimata si inteleasa. Daca insa este tinuta ascunsa, este transformata intr-un secret pentru a proteja copilulul, suferinta lui va fi si mai mare pentru ca pe de o parte va incerca sa inteleaga ce se intampla, pe de alta parte se va simti obligat sa respecte tacerea si secretul.
Un copil care simte ca parintii lui sunt in conflict, care vede ca cineva drag nu se simte bine, care aude ca urmeaza sa se intample ceva grav va simti furie, confuzie, se va speria si se va simti in nesiguranta, lumea lui asa cum o stie fiind in pericol de a se prabusi.
Atunci cand in viata unui copil se intampla ceva, cand el trece prin situatii care au generat trairi contradictorii, se simte coplesit de anumite intamplari sau experiente si in special simte ca nu poate vorbi despre ele pentru ca ii este rusine sau ar fi pedepsit.
O asemenea situatie dificila, conflictuala acapareaza intreaga energie a copilului care se framanta, se preocupa, isi deplaseaza intreaga atentie asupra acestui conflict. Uneori, privind din afara, aceste situatii pot parea banale, minore dar este important cum simte copilul in sinea sa, cum le intelege el, cum l-au afectat.
Cum se manifesta tristetea la copii?
Pentru ca de cele mai multe ori ceea ce simt copiii este coplesitor pentru ei si nu gasesc cuvinte pentru a-si exprima starea, ei apeleaza la diferite alte manifestari. Le vom enumera pe cele mai frecvent intalnite:
Agresivitatea
Suferinta lor este adesea transformata in gesturi si manifestari agresive indreptate:
-
fie impotriva celorlalti (lovit, muscat, tras de par, impins etc);
-
fie impotriva lor insisi (lovituri, intepaturi, parul smuls, dat cu capul de perete etc).
Este o modalitate de descarcare menita sa puna in evidenta dificultatea in care ei se afla si nevoia de a primi un ajutor pentru a gasi alte cai de exprimare.
Somatizarile
O alta cale de a exprima suferinta este folosind corpul. Voma, febra, durerile de cap, burta, picioare, gat, urechi care apar in mod repetat sunt simptome care dincolo de semnificatia lor medicala, ii servesc copilului pentru a ne comunica tristetea si durerea sa. Corpul copiilor este foarte sensibil la orice transformare care se produce in plan psihic si reactioneaza rapid la ceea ce ii simt.
Schimbarile
Aparitia in comportamentul obisnuit al copiilor a unor atitudini diferite, dispozitii oscilante, disparitia unor ritualuri obisnuite, a unor jocuri care ii placeau, refuzul de a mai iesi cu copiii cu care iesea de obicei. Toate acestea nu fac obiectul unui capriciu, ci ne arata ca se intampla ceva cu copilul, ca il preocupa ceva si nu stie cum sa inteleaga ceea ce i se intampla.
Hiperactivitatea
Poate fi in egala masura un semn al suferintei copilului, incapacitatea sa de a ramane atent, de a ramane implicat intr-o activitate, de a-si pastra concentrarea in conditiile in care aceste abilitati erau dobandite si agitatia apare ca urmare a ceea ce se petrece in jurul si in interiorul copilului.
Ce putem face cu aceasta tristete?
Ceea ce pot face parintii este sa incerce sa se apropie de copil oferindu-i ocazia sa comunice cu ei despre ceea ce i se intampla. Pentru aceasta este nevoie sa i se ofere copilului un context care sa il faca sa se simta in siguranta, sa vorbeasca impreuna, sa deseneze, sa se joaca pentru a-l lasa sa exprima in felul si ritmul sau.
Parintele poate arata copilului ca este in ordine sa vorbeasca si despre aceste stari care in mod obisnuit sunt evitate sau ascunse.
Daca insa copilul este de multa vreme in acea stare, este bine ca ei sa ceara ajutor de specialitate pentru a putea oferi un ajutor adecvat copilului in functie de gravitatea simptomelor sale.
