In jurul varstei de trei-patru ani, majoritatea copiilor sunt inscrisi la gradinita. Integrarea in colectiv este o etapa normala in dezvoltarea lor, dandu-le ocazia sa-si exerseze aptitudinile sociale si emotionale.
Daca mai ai temeri legate de capacitatea copilului de a se integra intr-un colectiv, discuta cu educatoarea de la gradinita la care l-ai inscris. Aceasta te poate ajuta sa verifici daca micutul tau are toate abilitatile motorii, cognitive si sociale necesare pentru a se acomoda usor la noul mediu.
3 ani – varsta optima pentru mersul la gradinita
In Romania, iti poti inscrie copilul la gradinita si la doi ani, insa acesta devine eligibil pentru frecventarea cursurilor invatamantului prescolar abia in luna in care implineste trei ani. Aceasta este si varsta optima la care un copil poate fi integrat cu usurinta intr-un colectiv de prescolari.
Cum inscrierile la gradinita au loc in luna mai, si copilul tau implineste trei ani abia in octombrie sau chiar mai tarziu, te intrebi, fara doar si poate, daca e bine sa il duci sau nu la gradinita.
Daca va fi cel mai mic copil din grupa si va plange dupa tine? Daca educatoarea va fi prea ocupata cu restul copiilor si el se impiedica de vreun scaun. Toate aceste temeri sunt normale, din moment ce esti mama si vrei ca puiul tau sa fie mereu in siguranta.
Expertii atrag atentia asupra faptului ca nu doar varsta trebuie luata in calcul, atunci cand vine vorba despre mersul la gradinita. Copiii de varsta prescolara se maturizeaza uimitor de repede, asa ca cel mai mic copil din grupa poate fi pe deplin dezvoltat emotional, comparativ cu colegii lui.
In plus, la varsta de 3-4 ani, creierul unui copil este de doua ori mai activ decat cel al unui adult. El este intr-un permanent proces de invatare si dezvoltare, absorbind informatia din jur ca un burete. Prin urmare, nu ar trebui sa iti faci foarte multe griji legate de capacitatea copilului tau de a se adapta intr-un colectiv de prescolari.
Asigura-te ca cel mic sau cea mica are toate abilitatile necesare pentru a se integra usor. Aceste abilitati includ capacitati motorii, sociale si cognitive. Fa-ti o lista in care sa treci toate aceste abilitati si bifeaza-le pe cele pe care copilul tau le stapaneste deja.
Este pregatit copilul tau pentru a merge la gradinita?
Abilitatile pe care un copil de trei ani trebuie sa le aiba, pentru a se putea integra usor intr-un colectiv de gradinita, se impart in trei mari categorii:
Abilitati motorii
- Poate copilul tau sa sara?
- Poate sa se inchida sigur(a) la nasturi sau sa isi traga fermoarul?
- Poate sa isi lege singur(a) sireturile?
- Poate merge singur(a) la toaleta?
- Poate sa se spele singur(a) pe maini? Daca da, o face de cate ori este nevoie (dupa ce foloseste toaleta, inainte de masa sau cand vine de la joaca)?
Abilitati sociale
- Poate sa execute sarcini simple, cum ar fi stransul jucariilor si schimbatul pijamalelor?
- Poate sa participe la activitati de grup?
- Este sau nu dornic(a) sa imparta lucrurile sale cu altii?
- Are vreun prieten apropiat?
- Este capabil(a) sa isi faca prieteni noi cu usurinta?
- Poate sa-si exprime nevoile clar, in fata altor adulti in afara de tine?
- Este capabil(a) sa se controleze in anumite momente?
- Poate sa descurce intr-un mediu social, fara supervizare permanenta?
Abilitati cognitive
- Poate sa numeasca cel putin opt culori (rosu, portocaliu, galben, verde, albastru, mov, alb, negru) si cinci forme (cerc, oval, triunghi, dreptunghi, patrat)?
- Poate face distincita intre sunete diferite? Poate recunoaste sunete similare?
- Stie vreun cantec pe de rost? E capabil(a) sa ti se alature atunci cand il/o inveti un cantec nou ?
- Poate urmari firul unei povesti si apoi sa repovesteasca ce a auzit, cu propriile sale cuvinte?
- Poate urma instructiunile unui joc nou sau ale unei activitati noi?
Daca ai raspuns la majoritatea intrebarilor din fiecare categorie cu "Da", cel mai probabil copilul tau se va descurca de minune la gradinita.
Tine minte, daca ai un copil timid sau retras, ori care oboseste foarte repede atunci cand alearga la joaca, nu conteaza cat de inteligent este, ii va fi greu sa tina pasul cu restul copiilor din grupa si se va simti cel mai probabil speriat si debusolat.
Tu cum te-ai asigurat ca baietelul sau fetita ta e gata de gradinita? Care sunt problemele cu care te-ai confruntat si cum le-ai depasit? Scrie-ne experienta ta in sectiunea de comentarii de mai jos!
Pe aceeasi tema:
Cum stii daca copilul tau este pregatit pentru gradinita? Lista de abilitati necesare!
12 sfaturi utile pentru a avea un an scolar bun!
11 lucruri pe care copilul ar trebui sa le stie inainte de gradinita
Cum sa-l pregatesti pe copilul tau pentru prima zi de gradinita