Descopera secretul pentru a-ti creste copilul intr-un mod sanatos si inteligent! Medicul nutritionist Mihaela Bilic a dezvaluit cum grasimile esentiale Omega 3 pot influenta pozitiv dezvoltarea si performanta copiilor nostri.
Potrivit nutritionistei, Omega-3 are beneficii impresionante asupra dezvoltarii creierului, a invatarii, a comportamentului si chiar a sanatatii generale a copiilor. De la imbunatatirea capacitatii cognitive si a performantei scolare, pana la reducerea simptomelor ADHD si a tulburarilor de somn, Omega 3 se dovedeste a fi un nutrient esential in dezvoltarea optima a copiilor nostri. Descopera cum sa integrezi aceste grasimi sanatoase in alimentatia copilului tau si sa ii oferi un avantaj in crestere si invatare.
Beneficiile pe care Omega 3 din pestele gras le are pentru copii
Iata ce spune Mihaela Bilic despre beneficiile Omega 3 asupra creierului celor mici:
„Orice parinte isi doreste tot ce e mai bun pentru copilul lui… sa fie sanatos, sa creasca frumos si, nu in ultimul rand, sa invete bine. V-ati gandit vreodata ca exista un element cu impact pozitiv asupra dezvoltarii si functionarii optime a organismului, din faza de embrion pana la adolescenta? Este vorba de Omega 3! Aceste grasimi esentiale sunt vitale si indispensabile, indiferent ca avem 7 sau 77 de ani.
Iata cateva din beneficiile pe care omega 3 din pestele gras, bogat in EPA si DHA, le are pentru copilul vostru- demonstrate cu studii, nu pe vorbe.
- Asigura dezvoltarea optima a creierului si a functiei cerebrale, creste IQ-ul, memoria, capacitatea de concentrare si invatare, imbunatateste atentia si performanta scolara.
Un studiu din 2016 facut la Universitatea din Gothenburg, Suedia a aratat progrese majore de invatare la copiii care primeau suplimente cu omega 3- creste viteza de citit iar cuvintele necunoscute sunt descifrate mai repede si mai usor. Chiar si la copiii cu dislexie, aportul de omega 3 amelioreaza simptomele (dificultati la scris si citit), cauzate probabil de o carenta de EPA.
- Imbunatateste comportamentul copiilor cu tulburari neurologice precum deficitul de atentie (ADHD), cu efecte benefice asupra hiperactivitatii si impulsivitatii.
Capacitate de memorie redusa, lipsa de concentrare, agitatie… daca copilul vostru are dificultati de invatare, consumul de omega 3 poate rezolva problema. Aceste grasimi esentiale stimuleaza functiile cognitive si intaresc conexiunile dintre neuroni, pentru ca actioneaza direct pe dezvoltarea celulelor din creier. Studiile clinice au aratat un deficit de DHA la copiii care sufera de ADHD.
- Amelioreaza dispozitia si imbunatateste calitatea somnului.
Daca copilul vostru pare trist si anxios, are probleme sa adoarma si se trezeste in timpul noptii, poate fi vorba de o carenta de DHA. Cercetatorii de la Universitatea din Oxford au urmarit timp de 4 ani copiii cu tulburari de somn. Rezultatele studiului au aratat scaderea anxietatii si o crestere a timpului de somn in medie cu o ora la copiii care primeau omega 3. Indiferent ca provin din alimente sau din suplimente, acizii grasi esentiali va ajuta copilul sa fie mai linistit si sa se odihneasca mai bine.
La capitolul crestere si dezvoltare sanatoasa, despre omega 3 numai de bine:
- Participa la maturarea optima a retinei si cortexului vizual, cu rol in cresterea acuitatii vizuale- aportul de Omega 3 de origine marina ajuta copilul sa vada mai bine si mai precis, DHA favorizeaza transformarea mesajului luminos in imagine si este indispensabil functiei retiniene.
- Are rol crucial in dezvoltarea sistemului osos si a dintilor sustine cresterea oaselor
- Asigura buna functionare a sistemului cardiovascular, regleaza nivelul de colesterol si trigliceride
- Ajuta la pierderea in greutate- reduce tesutul adipos si creste masa musculara, creste satietatea dupa masa si scade riscul de obezitate.
- Previne aparitia diabetului de tip 1, o boala cronica autoimuna cu debut in copilarie- un studiu prospectiv facut in Norvegia a aratat ca administrarea de ulei de ficat de cod in primul an de viata a fost asociata cu un risc semnificativ mai scazut al diabetului zaharat insulino-dependent la copil.
Si daca tot ne dorim copii sanatosi si “bine crescuti”, aflati ca beneficiile grasimilor omega 3 apar inca din viata intrauterina! Un studiu randomizat dublu orb facut pe 600 de gravide a aratat ca aportul de omega 3 de origine marina in timpul sarcinii si alaptarii creste IQ-ul copilului cu 4,1 puncte la varsta de 4 ani.
Grasimile esentiale omega 3 sunt prezente in pestele gras (somon, sardine, ton), in uleiurile vegetale (rapita, in, nuci) sau in suplimentele alimentare. Este recomandat sa le consumam de la cea mai frageda varsta, ele trec din circulatia materna la fat si ulterior, prin intermediul laptelui, la nou nascut.
Femeia gravida si cea care alapteaza are nevoie de un aport optim de omega 3. Ulterior, aveti grija ca alimentatia copilului vostru sa fie echilibrata si bogata in omega 3: 2 portii de peste gras pe saptamana sau suplimente cu ulei de peste speciale pentru copii. Este o solutie 100% naturala si cu efecte benefice garantate!”, explica nutritionistul, pe Facebook.
- Sursa: Facebook
- FOTO: Freepik