Pe langa citit si jocuri, exista o serie de alimente care se transforma cu succes in "antrenori" ai mintii sau gandirii copilului, ajutandu-l sa fie mai atent la ore, sa absoarba mai usor informatiile noi si sa-si imbunatateasca performantele scolare. Fructele oleaginoase si pestele sunt principalele categorii alimentare care imbunatatesc functiile creierului, insa nutritionistii sustin ca exista o gama mult mai vasta de alimente cu bogate efecte stimulatoare pentru intelectul celui mic.
Somon
Pestele este o sursa grozava de acizi grasi Omega 3, care joaca un rol crucial in buna dezvoltare a creierului si in imbunatatirea functiilor intelectuale. Insa dintre toate tipurile de peste, somonul este cel care se remarca cel mai mult in acest sens si care iti ajuta copilul sa devina mai destept pe zi ce trece. Consumul regulat de somon ajuta la imbunatatirea atentiei si concentrarii, dar si la stimularea altor procese ale gandirii.
Unt de arahide
Gustos, cremos si sanatos, untul de arahide este un aliment care intra rapid in topul preferintelor culinare ale copilului. Merita sa il introduci zilnic in meniul lui, la micul dejun, in cantitati moderate. Medicii sustin ca produsul este bogat in vitamina E si tiamina. Sunt substante nutritive care protejeaza creierul de atacul radicalilor liberi si care ajuta sistemul nervos sa transforme glucoza in energia de care cel mic are nevoie zilnic.
Oua
Beneficiare ale celor mai de calitate proteine din intregul "regn" alimentar, ouale sunt un izvor de energie si substante cu efect stimulator asupra creierului. Potrivit specialistilor, cholina, cea mai importanta substanta nutritiva pe care o contin ouale, ajuta la dezvoltarea memoriei si a atentiei copilului in feluri in care alte alimente sau metode nu reusesc sa o faca.
Cereale integrale
Pentru a functiona corespunzator, creierul copilului are constant nevoie de glucoza, care, desi se regaseste si in dulciuri, este mai indicat sa fie procurata din cereale integrale. Motivul este foarte simplu: cerealele contin cantitati substantiale de fibre, care ajuta glucoza sa fie absorbita lent in organism si sa ofere copilului energia de care are nevoie.
In plus, cerealele integrale sunt bogate si in complexul de vitamine B, care ajuta la imbunatatirea functiilor sistemului nervos. Dintre toate tipurile de cereale, ovazul este considerat cel mai valoros pentru sanatatea creierului celui mic.
Fructe de padure
Gama vasta de fructe de padure - capsune, cirese, afine, mure, zmeura etc. - reprezinta o sursa de nutrienti esentiali pentru creier. Bogate in cantitati semnificative de antioxidanti, in special vitamina C, dar si de acizi grasi Omega 3 (din seminte), fructele de padure imbunatatesc memoria copilului si il ajuta sa fie mai perspicace si atent in tot ceea ce face.
Banane
Bananele sunt printre fructele care au cel mai mare impact in buna functionare a sistemului nervos central, datorita concentratiei crescute de magneziu. Vitamina B6 din aceste fructe ajuta la asimilarea mineralului in organism, dar si la metabolizarea aminoacizilor si la stimularea functiilor cerebrale.
Fasole boabe
Fasolea boabe este o sursa excelenta de fibre, carbohidrati complecsi, vitamine si minerale cu rol esential in dezvoltarea creierului la varste mici. In plus, contine mai multi acizi grasi omega 3 decat orice alta leguminoasa. Potrivit nutritionistilor, consumul regulat de fasole verde imbunatateste gandirea, dar ofera copilului si doze substantiale de energie pentru activitatile intelectuale la care este supus zilnic.
Lapte si iaurt
Lactatele sunt o alta categorie alimentara care face minuni pentru dezvoltarea si functionarea creierului copilului si care ar trebui sa se regaseasca in meniul lui zilnic. Laptele si iaurtul sunt doua dintre cele mai importante tipuri de lactate care stimuleaza inteligenta copilului. Sunt bogate in proteine, vitamine B si minerale care contribuie la dezvoltarea tesuturilor, enzimelor si neurotransmitatorilor din creier.
Carne de vita slaba
Dintre toate tipurile de carne, cea de vita contine substante nutritive esentiale pentru dezvoltarea creierului si imbunatatirea functiilor gandirii, datorita faptului ca ajuta la asimilarea corecta a fierului in organism. Fierul, impreuna cu zincul din carnea macra de vita (si din ficat) stimuleaza procesele de atentie si concentrare ale copilului.
Legume cu frunze verzi
Diversifica meniul de legume al copilului cu cat mai multe sortimente cu frunze verzi: spanac, varza, stevie, salata verde etc. Sunt bogate in vitamina C si fier, esentiale pentru buna dezvoltare a creierului si imbunatatirea functiilor gandirii. In plus, contin cantitati crescut de acid folic (vitamina B9), care joaca un rol important in dezvoltarea tesuturilor nervoase si in regenerarea celulara a intregului organism.
Avocado
Avocado este un alt fruct-minune pentru stimularea inteligentei copilului, intrucat are concentratii crescute de grasimi momonesaturate, care stimuleaza functiile nervoase. In cazul in care gustul fructului nu este pe placul copilului, strecoara-l in sosurile pentru chipsuri sau in dressingurile pentru salate, iar micutul tau se va bucura din plin de beneficiile lui.
Fructe oleaginoase
Fructele oleaginoase - nuci, alune, migdale etc. - reprezinta una dintre sursele primare de acizi grasi Omega 3, acid folic si antioxidanti, care sunt considerati nutrienti-cheie pentru sanatatea sistemului nervos central si pentru stimularea intelectului copilului tau.
Ciocolata neagra
Strecoara ciocolata neagra printre deserturile pe care le oferi copilului zilnic, astfel incat organismul lui sa beneficieze de concentratia crescuta de cacao din aceasta. Este considerata un tonic nervos si un psihostimulent. Contine antioxidanti puternici, despre care se spune ca mentin creierul "vesnic tanar", si cantitati crescute de magneziu, mineral esential pentru stimularea proceselor gandirii.
Mai cunosti si alte alimente care stimuleaza inteligenta copilului? Ofera-ne sugestiile tale, dar si idei de retete pentru a le strecura mai usor in meniul copilului, in sectiunea de comentarii de mai jos!