Copiii pot fi foarte dificili atunci cand vine vorba despre mancare. Unii sunt foarte mancaciosi si pofticiosi, in timp ce altii sunt mofturosi si abia mananca. Daca te confrunti cu cea de-a doua situatie si nu stii cum sa il mai faci pe micutul tau sa manance si sa il scapi de obiceiul de a refuza masa sau de a manca foarte incet, iata cateva sfaturi utile, care ar putea sa il transforme pe copilul tau intr-unul mancacios!
Accepta-i ritmul
Masa trebuie sa fie pentru copii o joaca, mai ales pentru cei micuti. Incearca sa nu il obligi sa manance exact cand vrei tu. Incearca sa analizezi si sa iti dai seama care sunt orele cele mai bune pentru masa. De asemenea, nu ii atrage mereu atentia ca mananca prea incet sau ca este prea mofturos. Aceste remarci au un efect negativ asupra copiilor.
Incearca sa ai rabdare cu copilul tau, oricat de dificil ar parea. In timp ce el se joaca cu mancarea de pe masa, urmareste-l. Un copil mofturos va impinge mereu farfuria si va avea nevoie de cel putin 30 sau 60 de minute sa termine masa. Uneori, va lasa chiar farfuria cu mancare neatinsa sau va tine foarte mult timp mancarea in gura. Nu te revolta, incearca sa urmaresti toate gesturile micutului tau si fa-ti chiar un jurnal.
Priveste-l si analizeaza tot ceea ce face de cand se pune la masa si pana cand termina. Poti afla lucruri interesante si poti chiar descoperi care sunt interesele sale alimentare.
Masa se ia impreuna cu toata familia
Incearca ca macar una dintre mese sa fie luata in familie. Cina sau pranzul trebuie sa reconecteze membrii familiei. Nu trebuie sa se rezume doar la mancare. Incearca sa socializezi cu copilul tau in timpul mesei pentru a-i atrage atentia de la farfurile si de la cantitatea si felul de mancare servit.
Copiii nu sunt interesati de mese si de mancare, ci mai degraba de tot ceea ce se petrece in timpul acestora. Cu cat atmosfera este mai placuta si, de ce nu, distractiva, copilul tau se va integra mai usor in atmosfera unei cine si va manca cu mult mai multa usurinta.
Mesele sunt o perioada de socializare si de reconectare cu oamenii nu numai de devorare a alimentelor. Astfel il inveti pe copilul tau sa se bucure de compania de la masa, decat de mancarea in sine.
Nu incerca sa ii impui copilului un anumit fel de mancare
De obicei, mamele incearca sa serveasca micutilor mancaruri cat mai sanatoase, care de cele mai multe ori nu au gust savuros. Pentru a-l face pe copil sa manance, pune-i in farfurile cate mai multe tipuri de mancare si spune-i sa manance doar ceea ce il atrage si ce ii place. Atunci cand nu se simt obligati si li se ofera sansa de a alege, copiii devin mai intelegatori si li se valideaza optiunea de a alege.
Renunta la orice gustare intre mese
In cazul in care ai un copil mofturos la mancare trebuie sa renunti la orice fel de gustare intre mese. Oricat ar insista cel mic la un desert sau o rontaiala nu ceda. Pentru a-l face pe cel mic sa manance trebuie sa stabilesti niste timpi ai meselor, in functie de programul lui, si nu al tau si sa limitezi cat mai mult gustarile.
De asemenea, daca micutul tau refuza sa manance sau este mereu mofturos si mananca foarte incet trebuie sa insisti in fiecare zi si sa ii prepari mereu ceva nou.
Potrivit studiului Parenting Science, copiii și-au sporit gustul si consumul de legume dupa ce li s-a cerut sa le incerce o data pe zi timp de doua saptamani.