Alimentatia copilului prescolar este foarte asemanatoare cu cea a unui adult, in ceea ce priveste diversitatea tipurilor de alimente pe care are voie sa le consume. Insa chiar daca poate manca aproape orice, este important sa selectezi in meniul copilului doar alimentele care-i procura nutrientii necesari bunei cresteri si sanatatii. Iata cum trebuie sa arate orarul meselor la prescolarii de 3-6 ani!
La varsta prescolara, copilul ar trebui sa aiba un program stabil al meselor. In general, se recomanda 5 mese pe zi, 3 principale si 2 gustari. Insa numarul lor depinde de modul in care creste si se dezvolta fiecare copil in parte. Este important de stiut faptul ca alimentatia copiilor de aceasta varsta trebuie sa fie cat se poate de variata.
Nu trebuie sa te concentrezi in formarea meniului doar pe o singura categorie de alimente, ci sa le diversifici intotdeauna, astfel incat sa asiguri copilului toate substantele nutritive de care are nevoie pentru a creste mare si sanatos. Iata cam ar trebui sa arate meniul unui prescolar!
Mic dejun
Micul dejun este prima si cea mai importanta masa a zilei. Se serveste imediat dupa trezire si trebuie sa fie consistent si bogat in alimente care sa-i furnizeze copilului energia necesara pentru o intreaga zi.
Printre cele mai recomandate alimente pentru prima masa a zilei se numara:
- painea din cereale integrale;
- laptele;
- ouale;
- fructele;
- briosa;
- untul, mierea, dulceata, gemul etc.
Pranz
Masa de pranz trebuie sa fie intotdeauna formata din doua feluri principale si un desert. Mai intai se va da copilului o ciorba sau supa, apoi un fel principal, iar la sfarsit, un desert format dintr-un fruct sau o prajiturica mica.
Atentie la cantitati, care trebuie sa fie conforme cu varsta copilului, greutatea si nivelul lui de activitate fizica. Masa de pranz trebuie sa cuprinda intotdeauna preparate din carne slaba sau peste si cat mai multe legume.
Daca ai un copil mai mofturos, care fie refuza ciorba sau supa, fie face nazuri adesea la felul principal, atunci poti substitui felul pe care-l respinge cu o salata, alaturi de un sandvis mic.
Cina
Cina trebuie sa fie intotdeauna o masa usoara, usor digerabila, care sa nu "pice" greu la stomacelul copilului. In general, la copiii de 3-6 ani, este indicat sa alegi pentru ultima masa a zilei preparate din lapte si derivate ale acestuia - branza, cascaval si iaurturi.
Ii poti face prichindelului mamaliguta cu branzica, budinca din paste si alte preparate usoare. Este recomandat sa ocolesti complet dulciurile si produsele de patiserie.
Gustari
Una dintre gustari trebuie sa fie luata intre micul dejun si pranz, pe la 10:00 dimineata, iar cealalta, undeva pe la 16:00, inainte de cina.
Gustarea de dimineata trebuie sa fie formata din alimente usor de digerat. Pentru cea de pranz, poti tine cont si de preferintele copilului. In masura in care poti, incearca sa ii dai un fruct sau un iaurt, iar daca insista ca vrea "ceva dulce", opteaza intotdeauna pentru variante de prajituri si dulciuri facute in casa.
Meniul prescolarului tau din ce este format? Care crezi ca sunt principalele alimente pe care trebuie sa le consume un copil de 3-6 ani? Spune-ne parerile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!