In gandirea sa, copilul mic oscileaza adesea intre imaginatie si realitate si nu reuseste sa le deosebeasca singur. Interesant este ca pe masura ce copilul creste si incepe sa inteleaga mai bine lumea inconjuratoare, isi dezvolta simultan si imaginatia.
Odata cu receptivitatea crescanda a copilului, creste si rationamentul sau. El se gandeste la cele auzite si invatate. Uneori, la mult timp dupa ce asculta un basm, mama sau educatoarea se trezesc cu diferite intrebari legate de acesta.
Acum copilul se gandeste mult si incearca sa se exprime. Ii place si incearca sa imite zgomotele animalelor, face usoare rime, creeaza cuvinte etc.
Imagineaza povesti noi. Cateodata, pornind de la evocarea unui fapt real, inventeaza peripetii; alteori, jucandu-se cu un cal sau cu o masinuta, isi inchipuie tot felul de aventuri. Ii plac povestile in care eroii sunt animale, carora le atribuie propriile lui sentimente.
Gustul pentru povestile cu zane si pentru fantastic vine dupa varsta de 5 ani.
Povestile inventate de parinti trebuie spuse la fel, fara modificari. Prefera 1-2 povesti repetate mereu si in aceeasi varianta. Binele, curajul, modestia si, in general, trasaturile pozitive, trebuie sa caracterizeze personajele iubite de copil. Povestile cu strigoi, serpi, lupi etc. duc la spaime, somn agitat, cosmaruri, izolare sau maternodependenta.
In epoca actuala, cu revolutia tehnica extraordinara, cu extinderea televiziunii si a cinematografiei, se observa o transformare a preferintelor copiilor, de la gradinita si pana la scoala. Pe putini ii mai incanta povesti de felul "Alice in Tara Minunilor".
Sub influenta indeosebi a televiziunii si a modului de viata al familiei din zilele noastre, povestile pentru copii trebuie sa aiba garantia ca sunt sau pot fi reale, ca sunt verosimile. Emisiunile de la televiziune din viata animalelor, desenele animate, ora copiilor etc. au luat in mare masura locul povestilor de odinioara.
Spre sfarsitul celui de al patrulea an de viata, copiii ating apogeul activitatii imaginative, care reprezinta - pentru un observator mai atent - cheia "lumii dorintelor" copiilor.
Imbinarea fanteziei cu realitatea face parte din evolutia intelectuala fireasca a copilului, dar pune in dificultate multi parinti, care nu stiu cum sa le explice ca zborul unui copilas de pe biblioteca vazut in desene nu poate fi transpus in realitate sau ca dovleacul Cenusaresei nu se poate transforma in caleasca in lumea reala.
Cristina Calarasanu, psiholog specializat in "Terapie Psihanalitica Familiala", iti ofera cateva explicatii utile pentru a intelege mai bine felul in care percepe copilul mic realitatea, se dezvolta imaginatia, dar si cateva sfaturi cu privire la ce trebuie facut pentru a-l ajuta sa faca diferenta intre real si fantezie.
Dezvoltarea imaginatiei la copil si rolul acesteia in intelegerea realitatii
Imaginatia este foarte importanta in dezvoltarea gandirii si a creativitatii micutului si trebuie incurajata si stimulata de parinti. Se dezvolta prin interactiunile cu mama, cu fratii, familia si nu in cele din urma cu lumea care il inconjoara, cu socialul.
In jurul varstei de 3-4 ani, imaginatia este foarte prezenta, copilul aducand in realitate foarte multe lucruri dn lumea lor interioara. Parintii spun adesea ca cei mici inventeaza sau mint si se ingrijoreaza. Nu este nimic ingrijorator si nici nu este o minciuna.
Varsta prescolara este si perioada in care copilul isi face prieteni imaginari, "tovarasii" lui de incredere cu care se joaca si cu care poate vorbi orice. Prietenii imaginari sunt produse ale imaginatiei care ajuta micutul sa se simta protejat, in siguranta, atunci cand da piept cu situatii necunoscute, infricosatoare, emotii pe care nu stie sa le exprime in cuvinte. Este modul lui de a le trai si intelege.
Copilul foarte mic confunda realitatea cu propria lui lume interioara, caracteristica sa fiind gandirea magica. In universul sau, el isi imagineaza ca are controlul asupra tuturor lucrurilor, ca toate obiectele sunt ale lui, inclusiv oamenii si in special mama, fiind o lume in care nu exista limite si in care dorintele sale pot fi satisfacute.
Copilul are nevoie de acest refugiu, deoarece el nu se poate confrunta cu duritatea unor experiente cu care nu stie ce sa faca. Parintii trebuie sa permita acest lucru si sa ii apropie de realitate treptat si cu multa rabdare, atunci cand ei se simt capabili sa faca acest lucru.
Psihologul sustine ca micutul se foloseste de gandirea "magica" pentru a da o forma si un sens lucrurilor necunoscute, neplacerilor, experientelor triste din viata lui: "datorita tolerantei scazute la frustrare si a capacitatii scazute de intelegere a ceea ce se intampla in jurul lui, ceea ce il copleseste sau il sperie este compensat prin refugiul intr-o lume a dorintelor sau prin transformarea unui eveniment neplacut intr-unul care este foarte frumos si placut."
Pe masura ce apare frustrarea, rezultata in urma refuzului sau intarzierii satisfacerii dorintelor sale), copilul va intelege ca exista o lume interioara, imaginara, care ii apartine, si una exterioara, care nu ii apartine, si pe care nu o poate controla in totalitate.
Cum percepe copilul realitatea si cum il ajuti sa faca diferenta intre real si imaginar?
Cristina Calarasanu subliniaza faptul ca "lumea interioara a copilului este populata de idei, ganduri, imagini, fantezii, fantasme, care nu sunt altceva decat o traducere proprie a lumii exterioare. Uneori aceste traduceri nu sunt deloc asemanatoare lumii inconjuratoare (unde copilul se poate simti respins, nedreptatit, vinovat etc). Ele ii sunt folositoare pentru ca ii construiesc explicatii si reprezentari a ceea ce inca nu are sens pentru el, ii ofera raspunsuri la curiozitatile sale, il ajuta sa inteleaga lumea adultilor."
Insa pe masura ce copilul creste, lumea interioara si imaginatia incep sa se raporteze treptat la realitate si sa gaseasca un echilibru. La momentul intrarii in scoala, in clasa I, copilul ar trebui sa aiba capacitatea de a se raporta mai mult la realitate si la cerintele ei, decat la propria imaginatie si sa faca diferenta intre joc si realitate.
Copilul mic este prins intre granitele imaginatiei si realitatii si incepe sa perceapa si inteleaga realitatea abia atunci cand creste si ia contact mai mult cu lumea reala, iar viata lui sociala se dezvolta. Acest lucru se intampla destul de tarziu, aproape de varsta scolara.
"Copilul isi formeaza reprezentari plecand de la ceea ce aude, ceea ce simte, ceea ce vede, ceea ce cunoaste. Acestea pot fi adesea eronate sau deformate si este rolul mamei si al parintilor sa contribuie la consistenta si coerenta acestor reprezentari, vorbindu-i copilului si incurajandu-l sa exprime ceea ce gandeste el, imbogatind apoi gandirea lui cu experienta lor din realitate", explica specialistul.
Jocul este una dintre tehnicile prin care copilul este ajutat sa inteleaga diferenta dintre real si imaginar - "mai intai jocul cu mama, care este prima persoana ce il acompaniaza intre cele doua lumi si creeaza o punte, dar si o demarcatie clara pe masura ce copilul creste, iar apoi in grupurile de copii si in gradinita."
Copilul va intelege treptat cum este lumea jocului, ce este posibil in ea, dar si ce este realitatea. Absenta regulilor si a unor limite clare intre joc si real va conduce copilul catre haos si confuzie.
Discutiile frecvente cu copilul pe marginea diferentelor dintre lumea reala si cea imaginara (din povesti, filme, desene animate etc.) si transpunerea explicatiilor in exemple il ajuta pe prichindelul tau sa isi dea seama, in timp, care lucruri apartin realitatii si care nu.
Contactul copilului cu experiente reale si cu partile din povesti care corespund realitatii (de exemplu, daca in poveste se vorbeste de muzeu, du copilul la muzeu sa vada ca e real) il ajuta sa separe mai usor experientele reale de cele imaginare.
Cu cat micutul incepe sa interactioneze mai mult cu alti copii si sa ia contact cu socialul, si prietenii imaginari ar trebui sa dispara pana la intrarea la scoala.
Tu cum ai ajutat copilul sa faca diferenta intre real si imaginar? Impartaseste sfaturile si sugestiile tale in sectiunea de comentarii de mai jos!
