Mustrarea sau pedepsirea copiilor atunci cand sunt neascultatori este o practica intalnita la parinti de secole, indiferent de educatie, cultura sau zona. Transmis din generatie in generatie, acest obicei este, insa, total ineficient pe termen lung si, in plus, afecteaza copiii.
Scepticii vor spune ca toti am crescut cu pedepse si ca, daca parintii nu ne-ar fi certat cand eram mici, nu am fi invatat niciodata tot ce stim acum. Si totusi, iti amintesti cat de umilit te simteai cand erai mustrat? Iti amintesti cat de trist stateai, apoi, intr-un colt, in timp ce iti treceau prin minte o multime de ganduri? Daca iti amintesti, inseamna ca te-au marcat. Daca nu iti amintesti, nu inseamna ca ai incasat pedepsele cu zambetul pe buze si cu seninatate, ci ca, poate, ai reprimat acele amintiri. Prin urmare, ti-ai dori ca si copilul tau sa incerce aceleasi sentimente?
Pedeapsa este o practica obisnuita in educatia copiilor si a adolescentilor, insa ar trebui sa dispara pentru totdeauna din "manualul" parintilor. Pedeapsa este cea mai puternica "arma" aflata la indemana celor care vor sa obtina rezultate imediate si, totusi, aceasta metoda de "educatie" nu este doar lipsita de etica, ci si inutila pe termen lung.
Pedeapsa, eficienta doar pe termen scurt
Un comportament neadecvat, la care vrei ca un copil sa renunte imediat, se pedepseste, verbal sau prin masuri care il vor face pe cel mic sa inteleaga ca nu trebuie sa il repete. Asta se va intampla, desigur, insa copilul nu va invata nimic; cel mic nu va deprinde nicio abilitate care ii va fi de folos in viata, atunci cand este pedepsit, dar va invata sa se teama si va invata ca trebuie sa fie supus.
Parintele trebuie sa fie pentru un copil protectorul suprem, omul in care are cea mai mare incredere si care il iubeste cel mai mult pe lume, nu o sperietoare!
O educatie consistenta pe termen lung ar trebui sa plece mereu de la premisa unui tratament bun. Pedeapsa transmite celui mic neincredere in el insusi, dar si in adultul care il sanctioneaza, ori chiar frica. Iar frica fata de o persoana menita sa te protejeze si sa aiba grija de tine nu este deloc ceva bun. Despre pedepsele fizice nici nu are rost sa vorbim, intrucat exista nenumarate studii, recomandari si, pe deasupra, legi care le interzic.
Este greu de crezut ca aceasta "cultura" a pedepselor va disparea vreodata complet din societate. Pedepsim copiii interzicandu-le sa se mai joace pe consola, sa mai iasa cu prietenii, sa isi sarbatoreasca ziua de nastere cu prietenii, refuzandu-le desertul preferat, desenul animat care le place atat de mult sau povestea de seara pe care sunt obisnuiti sa le-o citim. Ii pedepsim in fel si chip pentru ca asa am invatat de la parintii nostri, care au invatat asta de la parintii lor si asa mai departe, insa nu ne obosim sa cultivam o comunicare bazata pe respect si ratiune, sa le explicam de ce un anumit comportament este gresit si nu trebuie repetat.
A nu pedepsi nu este echivalent cu a lasa copilul sa-si faca de cap
Pedepsirea sau mustrarea unui copil sau a unui adolescent inseamna sa-i refuzi ocazia de a invata ceva. O relatie parinte - copil bazata pe putere nu este una sanatoasa, in care cel mic este incurajat sa invete si sa se dezvolte pentru a deveni independent, ci una in care invata sa fie supus si temator.
Pedeapsa sau mustrarea sunt o umilinta pentru cel mic, nu o lectie care ii va servi pe viitor. Pedepsele sunt dureroase si nu avem nici macar scuza ca nu am sti asta; ii pedepsim luandu-le ceva ce le place si le face bine, deoarece nu vedem alta solutie, insa pe termen lung efectul ar putea fi chiar invers fata de cel dorit.
Pedeapsa nu e niciodata spre binele copilului
Ne mintim singuri atunci cand ne spunem ca o mustrare este o lectie pe care copilul o va tine minte si care ii va fi de folos. Este doar un alibi pe care ni-l oferim singuri, ca adulti fara solutii sau fara dorinta de a le gasi. Un copil care plange pentru ca i-ai retras un privilegiu ca pedeapsa va tine minte sanctiunea, dar nu va tine minte si ce a facut gresit atunci cand a primit-o; va tine minte cine l-a pedepsit, dar nu si motivul. Va avea doar o amintire urata, dar nu va invata nimic.
Tineti minte statul la colt? Era pedeapsa preferata a educatorilor sau a invatatorilor, iar un copil care facea ceva gresit trebuia sa stea la colt, cu fata sau cu spatele la colegii care radeau de el si sa se gandeasca la ce a facut. E bine, cat de mult poate gandi un copil de gradinita sau de scoala primara fara ajutorul unui adult? Va aduceti aminte vreo lectie pe care ati invatat-o astfel?
"Daca pedepsele educative pe care adultii le aplica uneori copiilor ar fi aplicate altor adulti, am vorbi despre o forma de abuz. Problema este ca noi, oamenii mari, credem ca copiii sunt ai nostri si putem face cu ei ce vrem. Nimic mai fals! Copiii nu sunt un bun personal, cu care putem face orice ne trece prin cap, ci fiinte pentru care suntem responsabili, pe care trebuie sa le educam si sa le sprijinim cu toata dragostea, cu respect si cu toleranta", atentionteaza psihologul Rafa Guerrero, in El Pais.
Copilul pedepsit nu va ramane decat cu amintirea umilintei, dar nu va intelege ca un anumit comportament ii putea face rau lui sau unui coleg sau ca a jignit un prieten; va ramane, insa, mereu cu teama ca va fi pedepsit.
Copiii, mai mult decat oricand, au nevoie sa li se explice ce este bine si ce este rau, au nevoie de sansa de a se reabilita sau de a repara un comportament nepotrivit, au nevoie sa invete sa isi ceara scuze, nu sa se teama sau sa se simta umiliti.
Ce se intampla in creierul unui copil cand este pedepsit
Un copil pus la colt, lasat fara desertul sau fara jucaria preferata sau unul dat afara din ora pentru ca a vorbit prea tare sau pentru ca s-a ridicat din banca nepoftit devine un copil caruia i se activeaza zonele inferioare ale creierului, responsabile cu instinctul de supravietuire. Un copil mustrat va avea trei reactii posibile: atacul, fuga sau paralizia; toate se declanseaza automat, inconstient si reactiv, ca urmare a eliberarii unor doze mari de adrenalina si cortizol, care il vor impiedica sa gandeasca, dar il vor face sa reactioneze.
Un copil cu instinctul de supravietuire activat este un copil cu care nu mai poti comunica rational, astfel ca reactiile lui devin greu de controlat, iar capacitatea lui de intelegere si de a invata este anulata temporar, pana cand se va reechilibra chimic.
Tocmai de aceea, chiar si cand gresesc, cei mici trebuie tratati cu dragoste, respect si rabdare, pentru ca doar asa vor reusi sa inteleaga unde au gresit si cum se pot corecta. A fi un parinte tolerant nu inseamna ca iti rasfeti copilul, ci ca stii cum sa il formezi pentru a deveni un adult sigur pe el si pe actiunile sale, care stie sa se descurce in orice situatie fara a face rau altora.
"Daca privim o greseala ca pe o oportunitate de a invata ceva, va fi mai usor sa ajutam copilul sau adolescentul sa repare singur raul facut. Orice pedeapsa poate fi inlocuita cu o metoda mai eficienta si mai respectuoasa de a educa un copil", subliniaza psihologul Rafa Guerrero.
