Descoperirea si incurajarea talentelor copilului
Fiecare copil are un talent sau o aptitudine mai pronuntata intr-un anumit domeniu. Unii sunt talentati la sah, dans, fotbal sau pictura, in timp ce altora le face cu ochiul gatitul, moda sau matematica. Pentru a afla ce talente are copilul tau trebuie ca acesta sa treaca prin mai multe experiente pentru a va da seama impreuna de ce inclinatii are.
Iata cateva metode prin care descoperi si incurajezi talentele ascunse ale celui mic!
Urmareste-l cu atentie la joaca!
Joaca este cel mai natural si eficient mod de a educa si ajuta la dezvoltarea copilului. Poti afla atat de multe din timpul petrecut la joaca. Felul in care se joaca, preferinta pentru anumite jucarii si activitati te ajuta sa iti faci o idee cam spre ce tinde. De exemplu, gandeste-te daca micutului tau ii place joaca individuala sau de grup, daca ii place mai mult sa deseneze sau sa umble pe calculator decat sa se joace cu papusi si masinute etc.
Ofera-i mai multe oportunitati!
Talentele sau pasiunile copilului incep sa prinda radacini de cand sunt foarte mici daca ai grija ca bebelus sa experimenteze mai multe situatii si sa fie expus la mai multe lucruri:
- citeste-i cat mai mult si abordeaza subiecte diferite;
- cumpara-i jucarii diverse, chiar daca ii plac cel mai mult masinutele sau papusile;
- ofera-i posibilitatea sa deseneze singur si sa coloreze carti speciale;
- cumpara-i puzzle-uri;
- incurajeaza atat jocul individual, cat si cel de grup;
- fii deschisa in fata lui si nu il forta niciodata sa faca ceva ce nu ii place;
- ajuta-l sa capete incredere in forte proprii, sa-si consolideze stima de sine si sa-si faca prieteni;
- urmareste cu atentie ce stil de invatare are, in ce tip de temperament se incadreaza etc.;
- ofera-i ocazia sa testeze role, bicicleta, sa se joace cu mingea, sa joace basket, fotbal, sa inoate etc.
Pentru a identifica pasiunile sau talentele ascunse ale micutului este important ca acesta sa treaca printr-o varietate de experiente si sa incerce cat mai multe lucruri. De aceea, trebuie sa testezi cu el mai multe domenii.
De pe la varsta prescolara incepe sa testezi "piata": inscrie-l la cursuri diverse - dans, pictura, gatit, sport, muzica, matematica, sah etc. Cu siguranta la unele va stramba din nas, in timp ce altele ii vor surade.
Sprijina alegerile pe care le face!
Este posibil sa nu iti placa domeniul pentru care manifesta interes copilul tau. Poate iti doreai sa il faci sportiv, iar el este pasionat de muzica sau pictura. Nu incerca sub nicio forma sa ii impui ce anume sa ii placa, doar pentru ca le preferi tu. Impaca-te cu ideea ca micutul tau nu va deveni un al doilea Federer, Ronaldo sau vreo patinatoare celebra, ci este posibil sa ajunga un Placido Domingo, Mozart sau Madonna.
Incurajeaza si dezvolta pasiunile pe care le are!
Odata ce descoperi care este talentul micutului tau este important sa incerci sa le "hranesti" in viata copilului. Cumpara-i materiale informative, instrumente de lucru, inscrie-l la cursuri ori la cluburi specializate in asa ceva. Lasa-l sa se manifeste si sa se preocupe de ceea ce il intereseaza, chiar daca ai prefera sa isi faca timp si pentru alte activitati. Un copil care face ce ii place este unul fericit!