Studiu! Micii cititori devin adolescenti mai bine adaptati

/ / Modificat: 2023-07-17
Studiu! Micii cititori devin adolescenti mai bine adaptati

Am auzit de mult timp ca dragostea pentru lectura a unui copil se naste de la o varsta frageda si poate avea rezultate incredibile pe termen lung. Acest lucru este acum demostrat de experti, printr-un studiu amplu.

Un nou studiu la care au participat peste 10.000 de copii si care s-a intins pe parcursul mai multor ani pare sa arate ca cei care au citit in mod regulat pentru a se distra, de la o varsta frageda, au devenit adolescenti mai bine adaptati decat colegii lor. Studiul are mai mult decat dovezi anecdotice pentru a-si sustine afirmatiile, aruncand o noua lumina asupra importantei (si beneficiilor) lecturii timpurii.

Studiul arata o asociere promitatoare intre cititul timpuriu si succes

Copiii cu varste cuprinse intre 9 si 13 ani au luat parte la studiul desfasurat pe termen lung si publicat in Psychological Medicine la 28 iunie. Cercetatorii au considerat ca putin peste 5.000 de copii inclusi in studiu sunt "cititori timpurii". Acest lucru inseamna ca acestia citeau de la 3 la 10 ani.

Acest lucru a plasat aproximativ 48% dintre copii intr-o categorie separata, incluzand pe cei care abia incepusera sa citeasca pentru distractie si pe cei carora nu le placea sa citeasca.

Cei care s-au calificat in primul grup au obtinut rezultate mai bune la o serie de teste care acopereau lucruri precum memoria, vorbirea si procesarea informatiilor.

Beneficiile au depasit sfera academica

In calitate de parinti, ne dorim ca copiii nostri sa se descurce bine in viata. Acest lucru inseamna, cu siguranta, mai mult decat doar rezultate academice. Potrivit studiului, acei cititori timpurii pareau sa aiba si o calitate mai buna a vietii. Parintii lor au raportat mai putine semne de agresivitate si depresie in randul acestora.

"Lectura nu este doar o experienta placuta - este larg acceptat faptul ca ea inspira gandirea si creativitatea, creste empatia si reduce stresul", a declarat co-autorul studiului, Barbara Sahakian, profesor la Universitatea Cambridge din Marea Britanie, prin intermediul unui comunicat de presa al universitatii. "Dar, pe langa aceasta, am gasit dovezi semnificative ca este legata de factori importanti de dezvoltare a copiilor, imbunatatind cognitia, sanatatea mintala si structura creierului, care sunt pietre de temelie pentru invatarea si bunastarea viitoare.", a adaugat Barbara Sahakian.

Studiul a inclus, de asemenea, scanari ale creierului

Una dintre cele mai interesante fatete ale studiului a fost ca cercetatorii au putut vedea unele dintre aceste beneficii manifestandu-se fizic. Scanarile RMN ale grupului de cititori timpurii pareau sa arate un volum mai mare de tesut in regiunile creierului asociate cu lucruri precum atentia, comportamentul si alte zone, in comparatie cu colegii lor care nu citeau sau au descoperit tarziu placerea cititului.

Exista mai multe criterii de luat in considerare

Este usor sa aratam cu degetul spre lectura ca fiind la baza succesului pe care acesti adolescenti l-au avut. Dar s-ar putea sa fie mai mult in joc aici. Caitlin Canfield, psiholog de dezvoltare la NYU Grossman School of Medicine din New York, a declarat pentru US News & World Report ca ar trebui sa luam in considerare si lucruri precum viata de acasa si mediul scolar.

"Dar acest lucru arata cel putin o asociere", a explicat ea, adaugand ca alte cercetari au aratat ca citirea de carti traditionale, tiparite, ar putea avea un avantaj fata de cartile electronice. Acest lucru se datoreaza faptului ca micutii "transfera mai multe cunostinte" atunci cand citesc carti tiparite.

Acest sentiment este unul reciproc. Caitlin (care nu a fost implicata in studiu) a remarcat ca exista, de asemenea, cercetari care arata ca parintii prefera sa le citeasca copiilor carti tiparite. Faptul ca au o carte reala pe care sa o apuce in maini ii face mai predispusi sa se bucure mai mult sa le citeasca cu voce tare copiilor lor.

Ofera-i copilului tau placerea de a citi

Constatarile nu pot concluziona definitiv ca o dragoste timpurie de lectura se afla in spatele tuturor schimbarilor pozitive pe care cercetatorii le-au observat. Dar, atunci cand sunt cuplate cu ceea ce alte studii si cercetari au descoperit deja, beneficiile par clare. 

"Cred ca cititul are ceva special", a conchis Barbara in declaratia sa. "Intotdeauna ii incurajez pe parinti sa isi lase copiii sa deschida drumul - sa aleaga cartile, sa ii lase sa intoarca pagina", a continuat ea. De asemenea, ea a precizat ca orice carte adecvata varstei este suficienta. "Nu trebuie sa fie literatura mare. Poate fi orice lectura care le starneste interesul".

Intr-o perioada in care ecranele si tehnologia domina peisajul, o carte de moda veche poate fi ceea mai buna inventie. Aceasta poate contribui la atingerea potentialului maxim de catre copii, atat din punct de vedere academic, cat si emotional.  

FOTO: freepik.com

Taguri Citire copii Citit copii

Articole recomandate

Citeste si despre