- Baietelul meu are 6 ani 9 luni, in toamna va merge la scoala.intrebarea mea ar fi ca el este foarte emotiv si la camin, dar si foarte retras nu prea comunica, nu accepta doar foarte putine persoane in jurul sau. spuneti-mi va rog cum sa-l fac sa inteleaga ca la scoala va trebui sa fie mai activ. Am foarte mari emotii din cauza firii lui foarte retrase cum se va acomoda. primul pas pe care l-am facut a fost sa-l inscriu la o scoala unde sunt marea majoritate colegii de la camin. E un baiat destept dar refuza sa comunice desi stie. Va multumesc
Raspuns:Timiditatea, emotivitatea, retragerea sociala sunt trasaturi ale personalitatii in formare a copilulului ce au la baza atat determinari native (genetice), dar mai ales sunt modalitatile comportamentale prin care micutul a invatat sa se adapteze unor conditii vitrege in ce priveste socializarea, deoarece incercarile lui au fost intampinate de reactii si raspunsuri negative in special din partea persoanelor adulte.
Asta inseamna ca a dobandit sentimente de inferioritate, de culpabilitate, se simte neacceptat si se crede incapabil de a se ridica la nivelul asteptarilor disproportionate fata de posibilitatile lui.
Tocmai din cauza ca e inteligent a dezvoltat aceste trasaturi ca si mecanisme de aparare impotriva starilor de inconfort generate de comunicarea cu ceilalti.
Inconfortul este generat in principal de trairi afective legate de neacceptare, invalidare, nevalorizare, iubire conditionata, indiferenta.
Pe termen scurt, aceasta alegere a copilului (timiditate, retragere desi putea sa aleaga protestul!) poate fi considerata o solutie normala, adaptativa, dar pe termen lung ea nu poate fi decat dezastruoasa pentru adaptarea si dezvoltarea armonioasa a viitorului adult, in conditiile in care acestea se structureaza ca trasaturi definitorii ale personalitatii.
Nu vad cum baietelul ar putea sa inteleaga sa fie mai activ la scoala cand a fost ajutat sa invete ca inactivitatea, retragerea, apatia pot constitui alternative generatoare de un cat de cat confort.
Vad in schimb o intreaga diversitate de situatii si activitati in care sa fie antrenat si in care sa simta ca are valoare in ochii adultilor in primul rand si ca i se respecta statutul de persoana distincta, cu propriile nevoi si trebuinte.
Cand vorbesc despre adulti ma refer in principal la persoanele cele mai apropiate copilului (parinti, bunici). Copilul nu poate gandi urat despre parintii lui si, mai mult, considera ca nu are dreptul sa se opuna, pentru ca dezaprobarea propriului parinte atrage dupa sine dezaprobarea propriei persoane si a propriei identitati.
Creati-i posibilitatile de a se putea manifesta asertiv in familie in conditii de siguranta afectiva, si treptat se va comporta la fel si in cadrul grupurilor de copii din care face si va face parte.
Un lucru util si benefic in ce-l priveste este faptul ca o parte din viitorii colegi sunt vechi camarazi, dar privit singular, nu va putea rezolva problema de fond.
Mircea Raslescu
- Psiholog - Psihologia copilului si adolescentului -
Cabinetul Alter Ego
